Fotbal intern

INTERVIU: Teixeira a dat cărţile pe faţă: “Gigi Becali nu m-a vrut!”

Filipe Teixeira a ajuns în vara anului trecut la Astra Giurgiu, iar portughezul în vîrstă de 35 de ani a reuşit foarte repede să se impună în primul unsprezece al echipei antrenate de Marius...
12.05.2016 | 12:12
INTERVIU Teixeira a dat cartile pe fata Gigi Becali nu ma vrut

Filipe Teixeira a ajuns în vara anului trecut la Astra Giurgiu, iar portughezul în vîrstă de 35 de ani a reuşit foarte repede să se impună în primul unsprezece al echipei antrenate de Marius Şumudică.

Mijlocaşul campioanei României a oferit un interviu în EXCLUSIVITATE pentru FANATIK.RO în care vorbeşte despre momentul în care va pune ghetele în cui, dar şi despre o posibilă mutare la Steaua.

Ai ajuns la Astra vara trecută. Te aşteptai să cîştigi titlul aşa de repede?

Cînd am semnat cu Astra am aflat ca obiectivul nostru era să ocupăm unul dintre locurile 1-3, dar noi eram încrezatori ca putem cîştiga şi titlul. Ne gîndeam la asta.

Ai avut un parcurs bun sezonul acesta şi ai fost unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Astra. Care este secretul tau?

Fac cu plăcere ceea ce fac şi joc cu plăcere la fiecare meci. Nu este nici un secret. Eu încerc să îmi fac treaba cît mai bine şi să fiu profesionist mereu. Eu tratez totul foarte serios.

Se poate juca fotbal la cel mai înalt nivel şi la 35 de ani?

Eu cred ca se poate, dar trebuie să ai mai multă grijă de tine decît atunci cînd erai tînar. E logic. Organismul tau nu mai este la fel ca atunci cînd eşti tînăr.

Se resimte oboseala dupa 3 zile de perecere?

Da. Este normal că se simte, dar meritam puţină distracţie. De asta nici nu am jucat împotriva celor de la Pandurii.

Te feliciţi că ai semnat cu Astra şi nu cu Steaua?

Şi daca nu cîştigam campionatul cu Astra ma bucuram că am semnat cu această echipă. Avem un lot foarte frumos şi atmosfera este foarte bună.

“Fotbalul din România este într-o criză profundă!”

Care este cel mai frumos sentiment pe care l-ai simţit în cariera ta de fotbalist?

Nu pot sa spun un singur moment, dar pot sa trec pe lista şi momentul în care am cîştigat titlul cu Astra.

Ce ai schimba în fotbalul românesc?

Aş schimba multe lucruri. S-au schimbat multe în ultima perioada, dar în modul negativ. Fotbalul din România este mult mai slab, este într-o criza profunda.

Şumudică a spus că a vorbit cu tine o noapte ca să te convingă să semnezi cu Astra. Care a fost principalul motiv pentru care ai ales să mergi la Astra?

Da. Am vorbit mult. Principalul motiv a fost ca echipa avea şanse să cîştige titlul în acest sezon şi mă bucur că am reuşit.

A anunţat cînd va renunţa la fotbal

Ai pierdut pierdut mulţi bani după ce ai plecat de la Braşov, Rapid şi Petrolul. Ce te-a făcut să rămîi în Liga 1?

Adevărul este că am avut mai multe oferte din alte ţări atunci cînd am plecat de la Petrolul, dar eu sînt bine aici, ma simt bine în România şi m-am adaptat deja.

Pîna la cîţi ani crezi că mai poţi juca fotabal? Te-ai gîndit ce vei face după aceea?

O sa joc atît timp cît o sa simt plăcerea de a juca şi atît timp cînd o sa mă simt foarte bine pe terenul de fotbal. Încă nu stiu ce o să fac după aceea.

Mai ai contract un an cu Astra. Ai de gînd să îţi închei cariera la Astra?

Nu ştiu ce să zic. Sincer! O să vedem ce o să se întîmple peste un an.

Ce a avut Astra şi nu a avut Steaua atunci cînd ai ales să semnezi cu actuala ta echipă?

Şumudică şi cei din conducerea Astrei au facut un efort mare ca eu să ajung la Astra. Steaua nu a facut nimic!

Petrolul = cea mai mare dezamăgire

Gigi Becali spune ca nu veţi trece de turul 3 preliminar din Champions League. Tu pînă unde crezi ca veţi ajunge?

Sper să intrăm în grupele Champions League, dar dacă nu, este foarte bine să jucăm şi în Europa League.

Îţi pare rău că ţi-ai depus memoriu? Ţi-a fost frică să nu păţeşti la fel ca la Petrolul?

Nu am avut nici o placere cînd am fost sa îmi depun memoriu, nu îmi place lucrul ăsta, dar a fost decizia mea şi îmi asum acest gest.

Care a fost cea mai mare dezamăgire pe care ai trăit-o în Liga 1?

O mare dezamagire pentru mine a fost atunci cînd am fost dat afară de la Petrolul. Nu mă aşteptam.

“Gigi Becali nu m-a vrut!”

Aţi lăsat o imagine bună în Europa Lleague, se poate să ajungeţi în grupele Champions League? Ce echipe ai vrea sa întîlneşti?

Nu contează şi nu am preferinţe. Este important să ajungem pîna în grupele Champions League. Mi-ar plăcea să jucăm împotriva unei echipe din Portugalia. Ar fi perfect.

Eşti un jucător pe care Becali îl aprecieaza foarte mult. El spune ca te-ar transfera pe tine şi pe Alibec în orice moment. E o ofertă tentantă pentru tine?

Mă bucur că mă apreciază. A avut şansa să mă transfere şi nu m-a vrut.

Este cunoscut faptul ca au existat mai multe probleme la Astra în acest sezon. Care a fost cea mai mare problemă pe care ai întîlnit-o?

Am întîmpinat mai multe probleme în acest sezon, dar acum nu mai este important sa vorbim despre acest lucru. E bine ca totul s-a terminat foarte bine pentru noi.

Îl apără pe Enache: „A plecat la un club mai mare!”

Astra era mai puternică dacă patronul echipei era lînga voi?

Da. Cu siguranta eram mult mai puternici dacă aveam parte de susţinerea patronului şi daca era lînga noi.

Toată lumea îl critică pe Enache că a mers la Steaua. Tu ce părere ai avut despre transferul lui?

Ăsta este fotbalul. Enache a plecat pentru un contract mai bun şi la un club mai mare.A fost bine pentru club şi pentru el. Mă bucur pentru el.

Tu ai risca să te duci la Steaua? Nu ţi-ar fi frică de critici?

Un jucator trebuie să fie pregătit pentru orice fel de situaţie. Criticile fac parte din cariera de fotbalist şi trebuie să le accepti.

400.000 de euro este cota lui Teixeira, conform transfermarkt.com