Fotbal intern

Ionel Dănciulescu s-a tatuat înainte de Dinamo – FCSB. Foto

09.11.2018 | 18:53
Ionel Dănciulescu s-a tatuat înaintea derby-ului Dinamo - FCSB. Fostul atacant s-a bucurat alături de fanii "câinilor

Ionel Dănciulescu (41 de ani) a decis să se tatueze înaintea meciului pe care FC Dinamo Bucureşti în dispută contra FCSB-ului, duminică, 11 noiembrie, de la ora 21.00, în etapa a 15-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, pe “Arena Naţională”, LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!

Ionel Dănciulescu a decis să îşi facă un tatuaj special înaintea derby-ului care va avea loc pe “Arena Naţională”. Astfel, fostul director general al grupării din “Ştefan cel Mare” şi-a făcut programare la un salon din Capitală şi le-a explicat artiştilor ceea ce îşi doreşte să-şi “deseneze” pe piele.

Ionel Dănciulescu s-a tatuat înainte de Dinamo – FCSB

Ionel Dănciulescu şi-a tatuat chipul fiicei sale pe braţ înainte de Dinamo - FCSB
Tatuajul lui Ionel Dănciulescu făcut înaintea meciului Dinamo – FCSB

Fostul director general al lui Dinamo Bucureşti a hotărât să îşi tatueze pe braţul drept chipul fetiţei sale, iar sub desen şi-a scris “Diana Maria”, dar şi data naşterii acesteia: “23.04.1999”. Imaginea cu tatuajul făcut înainte de Dinamo – FCSB a fost potată de Ionel Dănciulescu pe pagina sa de Instagram.

În vârstă de 41 de ani, Ionel Dănciuescu este considerat unul dintre cei mai valoroşi atacanţi din istoria Ligii 1 Betano. Acesta a făcut primul pas spre fotbalul profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 – 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri, La Dinamo Bucureşti a ajuns în 1995 şi a jucat în “Ştefan cel Mare” timp de doi ani. În 1997 a fost cumpărat de Altay Izmir, dar în Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în ţară la FCSB, marea rivală a “câinilor”. A înscris 53 de goluri în 129 de meciuri pentru “roş-albaştrii”, reuşind să câştige de două ori campionatul României.

În 2002 a revenit la Dinamo, dar a fost contestat de suporterii din “Ştefan cel Mare” pentru performanţele reuşite în tricoul “roş-albaştrilor”. Cu trecerea timpului, Ionel Dănciulescu a devent unul dintre cei mai importanţi jucători de la Dinamo, unde a câştigat trei campionate şi două Cupe ale României.