Fotbal international

Jucătorii lui Hajduk, mulțumiți de rezultat: “Am fost grozavi. Sperăm să ne calificăm”

10.08.2018 | 08:56

Hajduk Split – FCSB 0-0 s-a jucat în turul trei preliminar din Europa League. Bozo Mikulic și Stipe Vucur au făcut un joc bun și au ridicat un zid în fața atacanților FCSB-ului, de care nu a trecut nici măcar Harlem Gnohere, jucătorul de care croații s-au temut cel mai mult. Jucătorii lui Hajduk sunt mulțumiți de rezultat și speră să obțină calificarea în meciul de la București.

Fotbaliștii echipei croate sunt încrezători în șansele de calificate în play-off-ul Europa League. Fundașii lui Hajduk sunt în special mulțumiți de faptul că l-au blocat pe Gnohere la Split. “Pentru prima dată în cariera mea m-am uitat la un videoclip de-al unui atacant. Am urmărit să văd cu ce picior se descurcă mai bine și m-am pregătit. Stipe a făcut o treabă bună, la fel ca întreaga echipă. Am fost grozavi în apărare și buni în atac. Avem dreptul să sperăm la calificare. Am ratat, dar am fost fermi și agresivi din primul minut, iar publicul ne-a sprijinit. Sper să ne calificăm”, a declarat după meci fundașul Bozo Mikulic.

Vicecampioana României nu a reuşit să obţină victoria pe stadionul “Poljud”, iar calificarea se va decide joi, 16 august, de la ora 21:30, pe Arena Naţională. În prima repriză, cele două formaţii s-au tatonat, însă croaţii au dominat vicecampioana României. Jucătorii antrenaţi de Zeljko Kopic au avut câteva ocazii de a marca, însă nu au reuşit să-l învingă pe Cristian Bălgrădean. După pauză, starea proastă a gazonului şi-a pus amprenta pe joc, iar FCSB şi Hajduk Split nu au reuşit să-şi creeze prea mari şanse de a marca. În minutul 90, Ahmed Said a fost la un pas să înscrie, însă Cristian Bălgrădean a respins balonul. După câteva secunde, portarul a reţinut un şut periculos al croaţilor. La ultima fază a meciului de la Split, Olimpiu Moruţan a ratat cea mai mare ocazie a meciului pentru FCSB. Câştigătoarea din această dublă o va întâlni pe formaţia care se va impune în duelul dintre Slovan Bratislava şi Rapid Viena.

Jucătorii lui Hajduk sunt mulțumiți de rezultat

“Sper să ne îmbunătățim jocul pe viitor pentru ca spectatorii să se bucure de cel mai frumos fotbal. De când m-am născut visez să joc pe acest stadion. Sunt acasă și sunt fericit. Le mulțumesc fanilor, care au venit în număr mare la meci. Trebuia să marcăm un gol sau două. Noi am controlat în mare parte manșa tur, adversarul nu prea și-a creat mari ocazii de gol. Păcat că nu am câștigat. Dar trebuie să gândim pozitiv, este bine că nu am primit gol. Este o plăcere să joci în fața acestor fani și îmi pare rău că nu i-am putut răsplăti cu o victorie. Mergem să câștigăm la București. Am dovedit că avem dreptul să gândim așa”, a mai spus Mikulic.