Fotbal international

Kylian Mbappe, accidentare urâtă pentru PGS! Cât va lipsi. L-au pierdut şi pe Cavani!

26.08.2019 | 13:51
Kylian Mbappe accidentare urata pentru PGS Cat va lipsi Lau pierdut si pe Cavani

PSG a câştigat meciul de campionat jucat duminică seară în Ligue 1 pe teren propriu în compania lui Toulouse cu scorul de 4-0, însă preţul plătit de campioana Franţei pentru acest succes este unul deosebit de scump. PSG a pierdut doi jucători cheie, unul dintre ei abia revenit după o altă accidentare care l-a ţinut trei luni în afara gazonului. Este vorba de starul echipei, internaţionalul francez Kylian Mbappe şi de atacantul uruguayan Edinson Cavani!

Kyllian Mbappe, accidentare urâtă pentru PGS!

Neaşteptatul salvator al echipei lui Thomas Tuchel a fost cel considerat până acum mascota lotului, ratangiul celor mai clare situaţii de gol, atacantul camerunez Eric Choupo-Mouting, autor a două goluri şi a unei pase decisive. Însă situaţia pentru PSG se anunţă foarte gream, pentru că primele trei piese ale echipei, Mbappe, Cavani şi rebelul Neymar sunt out, primii doi accidentaţi, al treilea pentru că vrea să plece.

Mai mult, PSG are o infirmierie plină, pentru că sunt out şi Kimpembe, operat de pubalgie, Kehrer, Diallo, accidentat tot în meciul cu Toulouse, Draxler şi noul venit de la Manchester United Ander Herrera! În total şapte jucători out şi doar un singur atacant valid, Choupo-Mouting. Situaţie ieşită din comun şi fanii spun că în loc de pregătire fizică în această vară s-au făcut turnee de vânzare de tricouri în China.

Kylian Mbappe va lipsi o lună de pe teren

Infirmieria e iar plină la PSG

Şi Mbappe şi Cavani au probleme la gleznă. Cea a uruguayanului încă nu a fost lămurită ce va însemna ca perioadă de absenţă. La Mbappe Tuchel a aflat deja că jucătorul său cheie, cel mai scump din lume la această oră, cu un preţ de 250 milioane euro, va sta pe tuşă aproximativ o lună. Asta înseamnă că e out şi de la naţionala Franţei şi pentru primul meci din grupele Champions League cu PSG.

Kylian Mbappe a ieşit de pe teren în lacrimi

Până acum de problemele cu freventele accidentări fusese tras la răspundre fostul staff medical, în frunte cu doctorul Eric Rolland. Acum e un staff medical complet nou şi situaţia este la fel de serioasă, ba, poate şi mai serioasă, văzând numele celor accidentaţi. Şi, în aceste condiţii, devine aproape imposibil de crezut că Neymar va mai fi lăsat să plece.