Sporturi

Leo Messi “joacă” și în Cupa Davis! Starul Barcelonei, implicat în noul format al competiției alături de Gerard Pique

15.02.2019 | 10:53
Leo Messi joaca si in Cupa Davis Starul Barcelonei implicat in noul format al competitiei alaturi de Gerard Pique

În luna noiembrie a acestui an va porni la drum noul format al Cupei Davis, un proiect pus la punct de către fundașul central al FC Barcelona, Gerrard Pique cu sprijinul ITF și al societății sale, Kosmos, dar în care este implicat și starul catalanilor, Leo Messi! Gerrard Pique a susținut o conferință de presă la Madrid, înaintea tragerii la sorți a grupelor din care se va stabili câștigătoarea Salatierei.

“Leo iubește foarte mult tenisul. Este un mare fan al acestui sport și dincolo de faptul că îi place să se uite la meciurile jucătorilor mari îl și practică, în timpul liber, ca un mijloc de recreere. Cu Messi mă cunosc de când avea 18 ani și este un tip deschis la orice fel de idei, de proiecte. Așa că nici nu a fost greu să îl conving să facă parte din acest proiect pe care eu îl doresc să dea o altă față Cupei Davis.

Numărul 1 mondial ATP, sârbul Novak Djokovic, nu va juca în noul format de Cupa Davis

Leo a spus imediat da și a devenit acționar în cadrul acestui proiect și este foarte entuzuiasmat de ideea că am putut produce o mișcare revoluționară, care sunt convins că va avea și efecte pozitive atât asupra competiției, cât și a acestui sport, în general. Cu toți așteptăm acum să vedem și roadele, între 18-24 noiembrie, când Madridul va fi gazda primei Cupe Davis în noul format”.

Cupa Davis. S-au tras la sorți grupele pentru prima ediție în noul format, Madrid, 18-24 noiembrie 2019
Cupa Davis. S-au tras la sorți grupele pentru prima ediție în noul format, Madrid, 18-24 noiembrie 2019

S-au tras la sorți cele șase grupe pentru prima ediție a noii Cupei Davis, dar deja există polemici serioase, alimentate și de poziția numărului 1 mondial, Novak Djokovic, care a anunțat că nu va participa, prioritatea sa fiind Cupa Mondială pe națiuni, care va avea loc în ianuarie 2020, în mai multe orașe din Australia și va reuni 24 de echipe naționale, oferind însă și puncte importante în clasamentul ATP.

Rafael Nadal vrea Salatiera de argint cu echipa Spaniei

Djokovic, care este președintele sindicatului jucătorilor până în 2020 a declarat că nu înțelege sensul a două competiții cu același profil, destinată echipelor naționale și ar fi trebuit să existe una și bună. În schimb, Rafa Nadal a declarat că obiectivul său pentru anul 2019 este câștigarea Salatierei cu Spania. Dar tocmai Spania, țara care a dat pe omul care a revoluționat sistemul, va avea o grupă foarte grea, cu Rusia și mai ales Croația, deținătoarea ultimului trofeu în vechiul format.