Etapa a 36-a din Liga 2 nu a oferit încă nici un verdict. Chindia Tărgovişte şi Academica Clinceni nu au reuşit încă promovarea matetmatic, dar menţin un avans consistent peste U Cluj şi Petrolul. U Cluj a revenit pe loc de baraj, în urma succesului dramatic, realizat în minutul 89, pe teren propriu în faţa Sportului Snagov.
În urma acestui rezultat U Cluj are acum două puncte mai mult decât Petrolul, echipa de pe locul 4, cu două etape înaintea finalului campionatului. Chindia şi Academica Clinceni este aproape imposibil de crezut că ar mai putea rata promovarea. Dar iată cu cine mai au de jucat cele patru echipe în ultimele două runde:
CHINDIA: acasă cu Luceafărul Oradea poate serba promovarea după mai bine de 20 de ani
ACADEMICA: cu FC Argeş acasă şi la Petrolul, program foarte greu, dar un punct cu Argeş e de ajuns
U CLUJ: la Baloteşti şi acasă cu Pandurii
PETROLUL: afară la UTA, acasă cu Academica
UPDATE, marţi, 21 mai, ora 22:30. U Cluj câştigă dramatic, în minutul 89, ca urmare a reuşitei spectaculoase, din mijlocul careului a lui Pârvilescu. Victorie cu 1-0 în faţa unui adversar care şi-a jucat sportiv şansele şi care a avut un gol nevalidat în minutul 69.
UPDATE, marţi, 21 mai, ora 21.38. La Cluj s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Florian Walter, fostul patron al echipei. Scorul la pauză este 0-0.
UPDATE, marţi, 21 mai, ora 20.35. U Cluj joacă în acest moment cu Sportul Snagov, pe “Cluj Arena”. “Şepcile roşii” trebuie să câştige pentru a trece din nou peste Petrolul pe locul al treilea, cel care duce la baraj. În eventualitatea în care cele doup echipe ar termina la egalitate de puncte, ploieştenii ar fi cei care vor merge la baraj, având avantajul meciurilor directe.
UPDATE, luni, 20 mai, ora 19.52. Scor final, Petrolul-ACS Poli Timişoara 1-0 (Arnăutu, min 68). Petrolul urcă pe poziţia a treia a clasamentului, cea care duce la baraj, depăşind-o pe U Cluj. Ardelenii au acum un punct mai puţin, dar şi un meci în minus.
UPDATE, luni, 20 mai, ora 19.26. Minutul 68. 1-0 pentru Petrolul în meciul cu ACS Poli Timişoara. A marcat Arnăutu în minutul 68
UPDATE, luni, 20 mai, ora 19.00. Pauză la Ploieşti. Petrolul – ACS Poli Timişoara 0-0.
UPDATE, luni, 20 mai, ora 18.00: a început partida dintre Petrolul Ploieşti şi ACS Poli Timişoara. Scorul este 0-0 în acest moment
UPDATE. Azi s-au jucat patru meciuri din Liga 2:
În urma rezultatelor de duminică, 19 mai, Chindia Târgoviște și Academica Clinceni se apropie tot mai mult de Liga 1 Betano. Totodată, după eșecul suferit de Aerostar pe teren propriu cu Clinceni, formația din Bacău a devenit a patra echipă retrogradată matematic în Liga 3, după Dacia Unirea Brăila, CS Balotești și ACS Poli Timișoara.
UPDATE. Azi s-au jucat următoarele partide:
Sâmbătă, 18 mai, se vor juca patru meciuri, iar cel mai important este cel dintre FC Argeș și UTA Arad, de la ora 11.00. Luceafărul Oradea primește vizita celor de la Farul Constanța, iar formația finanțată de Ciprian Marica are nevoie de victorie pentru a se îndepărta de zona de retrogradare. Daco Getica este și ea în pericol. Formația din București este la două puncte de Pandurii Târgu Jiu, echipa care ocupă poziția 16, cea care duce în Liga 3.
Duminică se vor juca 3 meciuri de la ora 11.00 și unul de la 12.00. CS Mioveni primește vizita celor de la Ripensia Timișoara, Aerostar Bacău se duelează cu Academica Clinceni, Energeticianul o întâlnește pe Pandurii și Chindia pe Metaloglobus. Petrolul Ploiești joacă împotriva celor de la ACS Poli Timișoara, luni, 20 mai, ora 18.00, iar marți, de la ora 20.30, are loc U Cluj – Sportul Snagov.
Înaintea meciurilor din etapa 36 din Liga 2, Chindia Târgoviște se află pe primul loc în clasament cu 79 de puncte și este urmată de Academica Clinceni (78 puncte). Pe loc de baraj se află U Cluj, cu 73 de puncte, iar poziția ardelenilor este luată la țintă de Petrolul Ploiești, echipă care are 71 de puncte.