Fotbal international

Manchester City poate da lovitura! Ar intra în top 10 cele mai profitabile contracte

Manchester City îşi schimbă sponsorul tehnic. "Cetăţenii" termină actualul contract cu Nike la finalul sezonului şi au început deja negocieri cu o altă firmă de echipament sportiv.
25.11.2017 | 13:11
Manchester City poate da lovitura Ar intra in top 10 cele mai profitabile contracte
ADVERTISEMENT

Manchester City este marea favorită la câştigarea titlului în Anglia. Trupa lui Pep Guardiola are un avans de opt puncte faţă de rivalii de la Manchester United. Mai mereu, “cetăţenii” s-au plâns de puterea financiară a clubului de pe Old Trafford, însă lucrurile se vor schimba de la începutul sezonului viitor.

Conform Daily Mail, Manchester City este în discuţii cu Puma pentru a semna un contract prin care frima germană va deveni noul sponsor tehnic al clubului. La finalul sezonului 2017-18, clubul termină înţelegerea cu Nike, de urma căreia în conturile “cetăţenilor” intrau 22 de milioande de euro.

ADVERTISEMENT

Manchester City, al treilea cel mai scump contract din Premier League

În urma negocierilor dintre Ciy şi Puma, clubul ar urma să primească aproape 55 de milioane de euro. Astfel, echipa antrenată de Pep Guardiola ar urma să aibă al treilea cel mai bun contract de sponsorizare din Premier League, după Manchester United şi Chelsea.

Pentru firma germană, contractul cu Manchester City va fi cel mai mare din istoria companiei. În actualul sezon din Premier League evoluează cinci cluburi care au Puma ca sponsor tehnic: Arsenal, Burnley, Huddersfield, Leicester City şi Newcastle.

ADVERTISEMENT

TOP 10 CELE MAI SCUMPE CONTRACTE 

1. FC Barcelona – 111 milioane de euro (Nike)

2. Manchester United – 83 de milioane de euro (Adidas)

3. Chelsea – 67 de milioane de euro (Nike)

4. Manchester City – 55 de milioane de euro (Puma) – dacă semnează contractul

5. Bayern Munchen – 47 de milioane de euro (Adidas)

6. Real Madrid – 38 de milioane de euro (Adidas)

7. Arsenal – 33 de milioane de euro (Puma)

8. Tottenham – 33 de milioane de euro (Nike)

9. Liverpool – 27 de milioane de euro (Warrior)

10. Juventus – 22 de milioane de euro (Adidas)