Fotbal international

Mandzukic se retrage de la naționala Croației. Ce mesaj a transmis fotbalistul

14.08.2018 | 17:36

Mario Mandzukic se retrage de la naționala Croației! Decizia fotbalistului vine după 11 ani în care a jucat pentru reprezentativa țării sale și la o lună după ce a marcat un gol în finala Campionatului Mondial 2018. Jucătorul și-a anunțat decizia pe Instagram, postând un mesaj emoționant în care a explicat care sunt motivele pentru care a ales să se retragă. Mandzukic a scris că jucătorii croați și-au trăit visul la Mondial, acolo unde au reușit o performanță istorică și au simțit dragostea arătată de fanii croați.

“Dragi fani, mereu mi-a plăcut să vorbesc mai mult pe teren decât în afara lui. Aşadar, aceste cuvinte vin puţin mai greu, pentru că ştiu câtă bucurie mi-au adus toate convocările, meciurile şi victoriile. Mai greu, pentru că ştiu ce onoare este să îmbraci tricoul Croaţiei (…). Luna aceasta, când ne-am întors în Zagreb, în Slavonski Brod şi pe tot teritoriul Croaţiei va rămâne cea mai importantă amintire din cariera mea. A fost cea mai frumoasă aventură şi cea mai bună întoarcere acasă”, a scris Mario Mandzukic.

Jucătorul lui Juventus Torino a anunțat că se retrage de la echipa națională după 89 de partide în care a înscris 33 de goluri. Am dat tot ce am avut mai bun pentru cel mai mare succes din istoria fotbalului croat. Va mulţumesc vouă, suporterilor! Nimeni dintre noi nu este perfect. Întotdeauna mi-am dat sufletul pe teren. De astăzi sunt cu voi, printre cei mai proeminenţi fani croaţi”, a mai scris croatul.

Dragi navijači, uvijek sam više volio govoriti na terenu nego izvan njega. Stoga mi i ove riječi dolaze malo teže nego što mi je bilo uklizati protivniku ili istrčati sprint u 120. minuti. Teže, jer znam koliko radosti mi donose sva okupljanja, utakmice i pobjede. Teže, jer znam da je slušanje Lijepe naše prije utakmice najveća emocija. Teže, jer znam kakva je čast obući hrvatski dres i predstavljati svoju zemlju. Teže, jer znam da je ovo konačno i da nakon ovih riječi više nema povratka. Pa ipak, znam da je vrijeme baš za te riječi… Opraštam se od hrvatske reprezentacije. Koliko god me srebro napunilo novom energijom, ujedno mi je olakšalo ovu nemoguće tešku odluku. Doživjeli smo svoj san, napravili povijesni uspjeh i pritom osjetili nevjerojatnu ljubav navijača. Tih mjesec dana, kao i dočeci u Zagrebu, Slavonskom Brodu i cijeloj Hrvatskoj, ostat će najvažnija uspomena moje karijere. Bilo je to najljepše putovanje s reprezentacijom i najdraži povratak kući. Presretan sam, ispunjen i do neba ponosan na to srebro koje smo kovali godinama, kroz puno muke, truda, rada, razočaranja i teških trenutaka. Nema idealnog trenutka za odlazak. Da možemo, vjerujem da bismo svi nastupali za Hrvatsku dok smo živi jer većeg ponosa nema. No, osjećam da je za mene taj trenutak sada. Da sam dao najbolje od sebe, da sam dao doprinos najvećem uspjehu hrvatskog nogometa. Prije 14 godina, prvi puta sam kao juniorski reprezentativac obukao sveti dres. Od tada sam upoznao, igrao i radio s puno odličnih suigrača, izbornika, trenera i ljudi oko reprezentacije. Svi smo imali isti cilj – dati sve za uspjeh Hrvatske. Zahvaljujem svima, jer je svatko na neki način ostavio trag u mojoj karijeri. Na tom putu sa mnom su uvijek bili moji najbliži, kojima zahvaljujem na velikoj podršci. I na kraju, hvala navijačima. Nitko od nas nije savršen. Promašivao sam prilike, gubio lopte ili krivo dodavao. No, uvijek sam dao sve od sebe i ostavio srce na terenu. Hvala vam što ste to prepoznali i bili uz mene i reprezentaciju. Od danas, moje je mjesto s vama – među najvjernijim navijačima Hrvatske. Voli vas Mandžo ❤️?? #mm17?

A post shared by Mario Mandžukić MM 17 (@mariomandzukic_official) on

Mandzukic se retrage de la naționala Croației

Croatul a jucat de-a lungul carierei la NK Marsonia, Zeljeznicar, NK Zagreb, Dinamo Zagreb, Wolfsubrg, Bayern Munchen, Atletico Madrid şi Juventus Torino. Mario Mandzukic este cotat la 20 de milioane de euro, iar printre trofeele câștigate se numără și Champions League cu Bayern Munchen, în anul 2013.

Mandzukic a marcat în finala Campionatului Mondial 2018

Mario Mandzukic, atacantul naţionalei Croaţiei, a marcat unul dintre cele mai norocoase goluri din istoria finalelor Campionatului Mondial 2018, după ce în prima repriză a intrat în istorie ca primul fotbalist care îşi marchează un autogol în finala unui Campionat Mondial. Fotbalistul celor de la Juventus a profitat de faptul că Hugo Lloris, goalkeeper-ul advers, a încercat un dribling în careul mic. Mandzukic a ghicit intenţiile portarului francez şi a reuşit să marcheze golul de 4-2, în partida Franţa – Croaţia. Vârful lui Juventus a avut și ghinion în finala de la Moscova. Și-a trimis în propria poartă o minge venită de la Antoine Griezmann şi a marcat primul gol al finalei Lujniki. Fotbalistul campioanei din Serie A a marcat primul autogol din istoria finalelor Campionatului Mondial, iar trupa lui Zlatko Dalic a fost nevoită să recupereze dezavantajul încă din primele 20 de minute. Paul Pogba, mijlocaşul naţionalei Franţei, s-a aflat într-o poziţie de offside la autogolul marcat de către Mario Mandzukic. Fotbalistul celor de la Manchester United s-a implicat în faza în care atacantul Croaţiei şi-a trimis mingea în propria poartă.