Stiri sportive

80 de ani de puşcărie! Justiţia A LOVIT puternic în fotbal!

Fotbalul românesc este pe cale să se mute cu totul la închisoare. Ultimul nume greu: fostul patron al Timişoarei, Marian Iancu, 12 ani de puşcărie cu executare! El măreşte "lotul" ce-i...
15.10.2014 | 00:22
80 de ani de puscarie Justitia A LOVIT puternic in fotbal

Fotbalul românesc este pe cale să se mute cu totul la închisoare. Ultimul nume greu: fostul patron al Timişoarei, Marian Iancu, 12 ani de puşcărie cu executare! El măreşte “lotul” ce-i cuprinde deja pe cei 8 din Dosarul Transferurilor, condamnaţi în martie 2014 – George Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Gigi Neţoiu, Gică Popescu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristi Borcea -, dar tot după gratii mai sînt Gigi Becali, Cornel Penescu şi Alex Rădulescu, fostul şef AFAN. În total, oamenii din fotbalul românesc au de executat pedepse totale de 80 de ani, 9 luni şi 10 zile!

În acest moment, putem face chiar un prim “11”, care ar juca un 3-4-3 super-ofensiv, avînd şi un antrenor, Jean Pădureanu! Iată cum ar arăta o astfel de “formulă” aflată, din păcate pentru imaginea fotbalului nostru, după gratii:

3-4-3: Iancu – Neţoiu, G. Popescu, Penescu – Copos, Alex Rădulescu, Borcea, Meme – Giovani Becali, Gigi Becali, Victor Becali.

Copos aşteaptă surplusul de la “Loterie”

George Copos a fost condamnat la închisoare cu executare pentru 3 ani şi 8 luni după ce a fost găsit vinovat în urma transferului lui Dulca la Pohang Steelers. Omul de afaceri va sta, probabil, numai jumătate din această perioadă după gratii. Conform Noului Cod Penal, persoanele peste 60 de ani pot beneficia de un asemenea tratament. Copos ar putea suferi, însă, mai mult după gratii din cauza faptului că a fost judecat şi în „Dosarul Loteria”, unde a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare şi se aşteaptă un plus de pedeapsă faţă de cea din Dosarul Transferurilor.

Borcea, 6 ani pentru 5 transferuri

Cristi Borcea s-a retras de la Dinamo în urmă cu mai mult de doi ani. Acţiunile sale au fost cumpărate de Ionuţ Negoiţă, iar fostul director executiv al „cîinilor” s-a retras în SUA. Tranzacţiile făcute cu mai mulţi ani în urmă aveau să-l coste, motiv pentru care Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni cu executare. Iniţial, Curtea de Apel a hotărît confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliştilor Contra, Codrea, Cernat, Mara şi Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani şi a încă 258.000 de lei reprezentînd cheltuieli de judecată.

Giovani, singur la Slobozia

Acuzat de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, Ioan Becali a primit o lovitură grea din partea magistraţilor, care l-au condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare. Totuşi, asemenea lui Copos, Giovani poate beneficia de reducerea pedepsei, deoarece a depăşit vîrsta de 60 de ani. Înainte de sentinţă, Giovani şi-a schimbat voit adresa de domiciliu şi s-a mutat la Constanţa, fiind închis acum la Slobozia, după ce în perioada de carantină fusese la Poarta Albă, alături de vărul său Gigi.

Victor a pierdut 35 de fotbalişti

Victor Becali a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. La fel ca şi fratele său, impresarul şi-a schimbat adresa şi s-a prezentat la penitenciarul din judeţul Constanţa. În ultimele ore de libertate, Victor Becali a stat alături de familie, a luat cina cu soţia, după care s-a predat la Poliţia Judeţeană Constanţa. În afara pedepsei, impresarul a aflat şi faptul că toate contractele de reprezentare pe care le avea cu jucătorii au fost anulate. În aceste condiţii, peste 35 de fotbalişti importanţi din fotbalul românesc şi-au căutat alţi agenţi. Totuşi, unii au rămas fideli, de firma fraţilor Becali ocupîndu-se Pietro Chiodi şi Cristi Chivu.

Adio, FRF!

Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare şi nu a mai putut candida pentru postul de preşedinte al FRF. Fostul internaţional este închis la Penitenciarul Rahova. „Este greu de acceptat o astfel de decizie atunci cînd te ştii nevinovat. Este foarte greu de şters cu buretele tot ce s-a întîmplat în anii de cînd a început procesul, dar asta este, respectăm decizia, dar sperăm că lucrurile se vor îndrepta. Mi-e greu să spun acum dacă aş fi făcut sau nu ceea ce am făcut în trecut, dar deciziile mi le asum, indiferent dacă sînt bune sau rele. Am muncit o viaţă întreagă şi m-am ţinut departe de astfel de lucruri pentru a fi un exemplu. Eu şi Cel de Sus ştim ce s-a întîmplat, eu mă simt curat, dar instanţele decid”, a spus Popescu în momentul prezentării la penitenciar.

Tata Jean, distrus de sentinţă

Pentru a fi dus în arest, fostul preşedintele al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul transferurilor de jucători, a fost ridicat de Poliţie de la Spitalul Elias şi dus la penitenciarul Rahova. „Lordul” era internat, de două zile, din cauza unor probleme cardiovasculare severe. Fostul preşedinte al Gloriei are grave probleme de sănătate, iar apropiaţii săi sînt rezervaţi în privinţa şanselor ca Pădureanu să-şi ispăşească pedeapsa. Pădureanu este acum la spitalul penitenciarului Jilava şi a solicitat de mai multe ori să fie eliberat din cauza problemelor medicale, dar toate cererile i-au fost respinse.

Meme, discurs pe facebook

Managerul general al clubului Steaua, Mihai Stoica, a ajuns în arest, la Rahova, luat de acasă de către un echipaj de poliţie. Nu a comentat în nici un fel decizia judecătorilor şi a refuzat să dea vreo declaraţie presei. Deşi procurorii nu au mai cerut nici o pedeapsă în cazul lui, considerînd că faptele au fost prescrise, Curtea de Apel a surprins şi l-a condamnat pe Stoica la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. „Ce contează dacă procurorii nu cer pedeapsa, contează ce ordine se primesc. Mulţumesc, România… Keep calm & go for the double! Steaua forever”, a fost mesajul postat de Mihai Stoica pe facebook după aflarea verdictului.

Neţoiu, cel mai jovial!

Mult mai degajat decît ceilalţi condamnaţi, Gigi Neţoiu s-a predat în martie la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj. „Nu mă aşteptam, dar sînt pregătit să intru în joc, în teren. Dacă doamna judecătoare aşa a hotărît… Sigur că, din punctul meu de vedere, e o hotărîre nedreaptă. Nu poţi să acuzi pe cineva pentru un mandat de reprezentare, la un singur jucător. Iar la acel mandat de reprezentare n-a fost găsită altă sumă, alt contract. Eu am semnat un acord de transfer, iar transferul l-a făcut Dinamo după o lună şi jumătate. În viaţă trebuie să trecem prin toate. Este un mare regret pentru mine ceea ce s-a întîmplat, mă consider nevinovat”, a spus Neţoiu după ce a aflat că a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Neţoiu este în acest moment la penitenciarul din Turnu Severin.

Trebuie să plătească statului milioane de euro!

În afara anilor grei de puşcărie, judecătoarele au decis ca cei 8 inculpaţi din Dosarul Transferurilor să restituie statului următoarele sume de bani:

Ioan Becali: 4.031.408

Victor Becali: 1.280.515

Cristi Borcea: 925.500

Gică Popescu: 781.393

George Copos: 501.550

Mihai Stoica: 490.642

Jean Pădureanu: 144.648

* Sumele sînt exprimate în euro

66 de termene au fost necesare pentru stabilirea unui verdict în Dosarul Transferurilor

2008 este anul în care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Pădureanu, Gică Popescu, Neţoiu şi Borcea

Marian Iancu din puf în arest

Fostul patron al Politehnicii Timişoara a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Judecat pentru evaziune fiscală, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni şi spălare de bani, Iancu a contestat în 2011 decizia tribunalului care îl condamnase la 10 ani de detenţie, însă Curtea de Apel a decis ca pedeapsa pentru prejudiciul creat statului să fie de 12 ani de închisoare.De asemenea, în dosarul RAFO au mai fost implicate alte 8 persoane. Aceştia au prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde lei şi prin TVA nelegal dedus de 550, 3 miliarde, rezultînd un prejudiciu total de 1.356,5 miliarde de lei.

Fotbalul şi pămînturile l-au nenorocit pe Penescu

Cornel Penescu a fost condamnat în septembrie 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie care l-a vizat şi pe fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon. Totodată, fostul patron al clubului FC Argeş, intrat între timp la puşcărie, a primit şi o condamnare care însă nu este definitivă, de patru ani în dosarul “Mită pentru arbitri”.

Alex Rădulescu, 23 de ani!

Alex Rădulescu, fostul preşedinte AFAN, a fost condamnat în vara anului 2007 la 23 de ani de închisoare după ce a împuşcat în cap un tînăr care se afla la scăldat în lacul Bunget, proprietatea sa. Încadrarea faptei a fost cea de omor calificat, dupa ce victima a murit pe patul de spital, la doar cîteva zile dupa ce fusese internat.

500 Ron BONUS, 5 runde gratuite + 15 dupa prima depunere doar la cazinoul Unibet!