Fotbal intern

Câţi bani vor încasa Ştefan “Pinalty” sau Mircea Băsescu pentru că au stat la închisoare!

Federatia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că ministrul Justiţiei îi ”premiază” infractorii!
28.03.2018 | 16:34
Cati bani vor incasa Stefan Pinalty sau Mircea Basescu pentru ca au stat la inchisoare

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri materiale pentru deţinuţii care au stat după gratii într-un penitenciar supraaglomerat, dar nu au beneficiat de efectele legii recursului compensatoriu. Federatia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că ministrul Justiţiei îi ”premiază” astfel pe infractori!

FSANP atrage atenţia că despăgubirile pentru detinuţi pe care le pregăteşte ministrul Tudorel Toader vor avea o “importantă influenţă bugetară”, avand în vedere numărul mare de infractori vizaţi.

Câţi bani va lua ”Pinalti”, după ce a stat într-un penitenciar supraaglomerat

“Concret, la un rulaj total al deţinuţilor estimat pentru perioada 2012 – 2017 de 92.000 de deţinuţi, aceştia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane euro (la o despăgubire de 5 euro/zi/deţinut) şi 550 milioane euro (la o despăgubire de 8 euro/zi/deţinut) “, transmite federaţia într-un comunicat de presă remis miercuri Ziare.com.

Documentul include şi câţiva beneficiari ai “premiilor ministrului Justitiei”:

“1. Beniamin Laichici (Jianu) – condamnat pe viaţă pentru că a împuşcat mortal cinci oameni într-o singură zi şi eliberat după 22 de ani de detenţie (doar ultimii 5 în condiţii improprii conform dlui Toader) – despăgubire între 9.125 euro şi 14.600 euro.

2. Petru Hera Cristea – recidivist condamnat pentru viol şi tâlhărie, eliberat după ce a executat 1.070 de zile de închisoare – despăgubire între 5.350 euro şi 8.560 euro.

3. Mircia Gutau – condamnat pentru corupţie şi eliberat după ce a executat 851 de zile de pedeapsă cu închisoare – despăgubire între 4.255 euro şi 6.808 euro.

4. Gheorghe Ştefan (zis Pinalti) – condamnat pentru corupţie şi eliberat după ce a executat o pedeapsă de 1.278 de zile de închisoare – despăgubire între 6.390 euro şi 10.224 euro.

5. Mihai Stoica (zis Meme) – condamnat pentru înşelăciune şi eliberat după ce a executat 713 zile de închisoare – despăgubire între 3.565 euro şi 5.704 euro.

6. Mircea Băsescu – condamnat pentru trafic de influenţă şi eliberat după ce a executat 860 de zile de detenţie – despăgubire între 4.300 euro şi 6.880 euro.

7. Nicolae Dumitru (zis Niro) – condamnat pentru trafic de influenţă şi eliberat după ce a executat 568 de zile în detenţie – despăgubire între 2.800 euro şi 4.544 euro.

8. Gregorian Bivolaru (zis Guru) – condamnat pentru act sexual cu un minor şi eliberat după ce a executat 764 de zile de închisoare – despăgubire între 3.820 euro şi 6.122 euro.

9. Claudiu Sibisean – condamnat pentru infracţiuni de crimă organizată şi eliberat după ce a executat 1.893 zile de închisoare – despăgubire între 9.125 euro şi 14.600 euro.

10. Lucian Darie – condamnat pentru infracţiuni de pedofilie şi pornografie infantilă şi eliberat după ce a executat 1.218 zile închisoare – despăgubire între 6.090 euro şi 9.744 euro”.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor afirmaă că pentru această măsură pretextul folosit este supraaglomerarea, deşi în perioada 2012 – 2017 s-a înregistrat minimul istoric al deţinuţilor.