Mihai Bobonete, interviu exploziv pentru Fanatik: „Transferul lui Mitriţă pe 9 milioane de dolari a fost un bulan curat! Eu n-aş fi dat nici un milion”

INTERVIU EXCLUSIV
Andrei Trifan   
in Special Fanatik
14/05/2019, 13:16
Mihai Bobonete, interviu exploziv pentru Fanatik: „Transferul lui Mitriţă pe 9 milioane de dolari a fost un bulan curat! Eu n-aş fi dat nici un milion” INTERVIU EXCLUSIV
Mihai Bobonete, interviu exclusiv în Fanatik

Mihai Bobonete este un personaj. Nu, nu Bobiţă din Las Fierbinţi. Actorul, în sine, este un personaj. Mare fan al Universităţii Craiova, a fost din copilărie în pătimaşa galerie a oltenilor şi a vorbit acum, în exclusivitate pentru FANATIK, despre fotbal şi viaţă deopotrivă. Spumos şi de o sinceritate pe alocuri dureroasă…

Cum ai ajuns actor… Bobiță?

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

– A fost o chestie de conjunctură. L-am cunoscut pe Octavian Strunilă, care este şi naşul meu de cununie, şi naşul băiatului meu Octav, la un club din Costineşti, prin 2003. Aveam prieteni comuni de prin Dorohoi. Eram la Electrotehnică, în anul 4, la Craiova. Eu eram viitor inginer şi el m-a convins să vin la Bucureşti şi să dau la „Spiru Haret” la actorie. Toată seara aia am stat cu mai mulţi prieteni, dar numai noi vorbeam şi ăia râdeau. Eram la „White Horse” în Costineşti şi când s-a terminat nu mai ştiu ce concert, Cargo sau Iris parcă, până dimineaţă, până la răsărit, am vorbit doar eu cu el.

Ai fost de mic un tip haios?

– Eram un adolescent cu umorul la el. Tot timpul mi-a plăcut să ies în evidenţă… din copilărie. Eram genul care era așa… mai exuberant…

Mihai Bobonete, cu un microfon la un meci al Craiovei
Mihai Bobonete, interviu exploziv în Fanatik

„Sunt de 25 de ani cu soţia mea! Mama s-a sacrificat pentru tata când era bolnav, iar povestea lor stă la baza relaţiei mele”

Aveai succes la fete?

– Niciodată nu am apelat la haioşenii ca să agăţ fetele sau să le fac să se îndrăgostească de mine. În direcţia asta sunt destul de statornic. Gândeşte-te că am cunoscut-o pe nevastă-mea când eram în clasa a IX-a, iar ea era în clasa a VII-a. De atunci am rămas împreună, avem 25 de ani.

Eşti cu ea de un sfert de secol, deşi nu ai împlinit încă 40 de ani…

– Da, aşa este. E o poveste frumoasă. Eu am la bază şi o relaţie a părinţilor mei, care este una tumultoasă din punct de vedere al dragostei. Tata a fost foarte bolnav, a suferit de la o vârstă fragedă de spondilită anchilopoietică, şi în prima mea parte a vieţii, 6-7 ani, abia l-am cunoscut, pentru că a stat mai mult prin spitale. Mama stătea internată cu el. Adică mama a renunţat la copii, dacă pot să zic aşa, s-a sacrificat. Pe mine şi pe fratele meu ne-au crescut în perioada aceea mai mult bunicii. Revenind… Povestea de dragoste a părinţilor mei m-a „afectat” în mod pozitiv. Eu şi soţia mea Cătălina suntem amândoi din zodia Gemeni, ne-am completat unul pe celălalt. Dragostea pe care noi ne-o purtăm acum am descoperit-o cu timpul. Cu fiecare an care a trecut ne-am dat seama că ţinem mai mult unul la celălalt şi de importanţa relaţiei noastre. Nu a fost o chestie de moment, gata ne-am îndrăgostit şi de atunci suntem la fel. E o conexiune care a crescut în timp.

„Am dat stiloul cu peniţă de aur pe două surprize Turbo! Mi-am luat bătaie cu cureaua…”

Ai copilărit la bunici. Ce-ţi mai aminteşti?

– Nu eram un copil foarte energic, eram normal. Dar am făcut trăsnăile copilăriei. Bine, ce se putea face atunci, în perioada comunistă. Îţi aduci aminte că nu aveam prea multe opţiuni. Spărgeai un geam, trăgeai cu o praştie… Cea mai mare nenorocire de care îmi aduc aminte este că am dat stiloul cu peniţă de aur, făcut rost cu greu de pe la siloz, că tata muncea în vremea aia la siloz, pe două surprize Turbo cu Lotusul ăla cu uşile deschise deasupra. Mi-am luat bătaie pentru aia! Mi-am luat-o cu cureaua de la ai mei… Ce sacrificii se făceau pentru un stilou cu peniţă de aur… era 300 de lei. În general, am făcut prostiile normale, dar au fost şi altele care, din păcate, au fost dezastruoase de-a lungul vieţii…

La ce te referi?

– La partea cu fumatul. Eu sunt născut în ’80 şi fac parte dintr-o generaţie în care la 13-14 ani era un teribilism ieşit din comun să fumezi. Ţi se părea că, dacă nu fumezi, eşti cel mai prost din gaşcă. Şi am fumat 30 de ani… acum îmi pare rău de asta…

„Am fost la un pas de moarte! A bubuit plămânul în mine!”

Ai fost la un pas de moarte, recent, tocmai din acest motiv. Ai avut un pneumotorax…

– Da, aşa e. M-am speriat destul de tare pentru că nu ţi se întâmplă în fiecare zi să îţi bubuie un plămân în tine. Nu pot să spun că a fost doar de la ţigări, pentru că în acea lună am făcut şi mai multă sală decât era nevoie, în speranţa că slăbesc mai repede…

Ce ai simţit în acele momente?

– Eu la început nici nu am ştiut. Nu că m-am speriat, pentru mine a fost un şoc! Aveam un pneumotorax care se stabilise de trei săptămâni în mine, fără să ştiu. A fost el spontan, dar a fost acolo de ceva timp. Am fost la spital după ce cu o seară înainte jucasem tenis cu nişte prieteni. Şi nu că am jucat, dar am băgat două tie-break-uri, am forţat. Pneumoloaga de la Medlife, Alina Stanca, atunci când a văzut, a zis că nu mai plec de acolo decât cu salvarea, dacă vreau să mă duc să mă operez la „Floreasca” sau la „Nasta”. Aşa că am rămas acolo şi a venit un doctor de la „Nasta” şi m-a operat acolo. M-am speriat grav. Acum, nu mai fumez. Sunt inconştient cu anumite lucruri şi sunt un tip cu multe vicii, dar când se întâmplă d-astea…

„Te naşti cu iubirea pentru Craiova. Denumirea CS Universitatea a existat de la înfiinţare”

Să trecem la lucruri mai frumoase. Cum ai ajuns să iubeşti echipa de fotbal a Craiovei?

– Nu ajungi în viaţă să iubeşti Craiova, te naşti cu iubirea pentru Craiova. În copilărie, am fost crescut de bunici, cum ţi-am zis, şi am stat mult prin Craiova. Pe vremea aia, ai mei trăiau în Ialomiţa, pentru că mama era inginer agronom, iar inginerii trebuiau să facă grânarul ţării să fie ultra-mega-lux. Şcoala o făceam la Giurgeni, vacanţele la Craiova. Când am mai crescut, facultatea am făcut-o la Craiova şi vacanţele le petreceam la Giurgeni. Sunt legat de Craiova. Copilăria mea, prietenii mei, rudele mele… Suntem olteni, pe viaţă şi pe moarte, cum ar veni! Nu pot să explic de ce iubesc Craiova, pentru că e în mine Craiova.

Spui că nu poţi educa iubirea pentru un club…

– Sunt momente cum a fost asta cu CS U vs Universitatea, în care ai de ales. E vorba de opţiunea fiecăruia.

E o dezbatere infinită… Pentru tine care este adevărata echipă a Craiovei: cea a lui Mihai Rotaru sau cea a lui Adrian Mititelu?

– Eu zic că Universitatea Craiova e Universitatea Craiova. Nu poate nicio altă echipă să fie Universitatea Craiova. Cum nimeni nu poate să fie Mihai Bobonete decât Mihai Bobonete. Spune-mi şi mie, care se numeşte Universitatea Craiova? Cumva denumirea asta de CS Universitatea Craiova era şi în 1948? Clubul Sportiv, la mama lui, nu a fost CS U? Eu aşa am citit în istoria clubului. Am două fanioane, primite de la nişte prieteni, de la meciul din 20 aprilie 1983 cu Benfica. Sunt identice şi anunţă acest meci: unul are stema pe care CS U Craiova o avea la început, iar celălalt e acelaşi lucru, doar că are stema cu leul pe care o avea Universitatea. Din asta am dedus eu că în acea perioadă ambele steme erau valabile! Altfel, de ce ar exista două fanioane identice? Denumirea de Club Sportiv Universitatea Craiova există de la înfiinţare!

Mihai Bobonete cu fularul Universităţii Craiova
Mihai Bobonete, un advevărat fan al Universităţii Craiova

„Craiova a fost un cadavru în descompunere, iar Mititelu şi alţii au rupt bucăţi precum corbii!”

Pe vremea când era Mititelu patron ţineai tot cu Craiova presupun…

– Eu eram deja la Bucureşti când a ajuns Mititelu patron. Nu m-a mai prins acolo, nu mai eram în febra meciurilor de pe „Oblemenco”. Mă duceam destul de rar, când puteam şi îmi permiteam un bilet de tren, pentru că nu era o perioadă fericită în viaţa mea… Atunci am fost destul de departe. Bucăţi din mine s-au rupt … și nu numai cu venirea lui Mititelu. În mine s-a rupt, cum s-a rupt în mulţi, şi plecarea lui Neţoiu cu 11 jucători la Dinamo. Atunci pot să spun că a fost o dramă. Apoi, m-a durut apariţia unuia ca Mititelu sau a altora care veneau, plecau şi luau câte o bucată… Craiova, vreo 15 ani, a fost ca un cadavru lăsat în descompunere şi fiecare a venit ca un corb şi a tras de acolo câte o bucăţică. Acum, că a apărut robotul Sofia şi că a câştigat Cupa României… eu cu el ţin! (râde în hohote)

Oltenii sunt aparte şi sunt nişte fani înfocaţi.

– E vorba despre cât de pragmatic poţi să vezi unele lucruri în viaţă şi cât de împăcat poţi să fii cu tine. Pasiunea pentru fotbal şi susţinerea unor cluburi nu trebuie să se ducă în extreme. La final, când tragi linie, e nimic. E doar o pasiune pentru un joc. Echipele aparţin unor oameni, care investesc bani, şi au dreptul să facă orice doresc cu echipele alea. Tu nu poţi să judeci un om şi să îi spui că de fapt sentimente, dar banii sunt ai lui… E şi cazul FCSB, dar şi al altor echipe.

„Nu mi-aş da viaţa acum pentru echipă”

Ai amintiri frumoase de când mergeai cu galeria Craiovei la meciuri…

– În adolescenţă îmi plăcea foarte mult atmosfera aia deosebită. Plecam cu autobuzul din Craioviţa la meci, cu prietenii. Aveam intrare în galerie. A fost o perioadă, am trăit-o. După ce am început facultatea la Bucureşti, lucrurile s-au mai rărit. Nu pot să spun că sunt un om care mi-aş da viaţa acum pentru echipă. Nu cred că e niciunul care ar zice, în mod sincer, aşa ceva.

Au fost voci care au afirmat că nu ai fi fost niciodată în rândul galeriei adevărate…

– Nu ştiu care de prin fosta galerie zicea că nu îşi aduce aminte de mine. Păi cum să îţi aduci aminte? E vorba de acum 20 de ani! Aşa, nici eu nu îmi aduc aminte de el… Am fost la un meci la Braşov şi a intrat o ţeavă de la gard în mine. Eu am cicatricea pe mine! Faptul că eu m-am înfipt în ţeava aia, am cicatricea… Am prieteni care trăiesc şi care sunt în Craiova, alături de care am mers în deplasări, la Dinamo… Am fost în trenul în care a fost, din păcate, şi Cristi Ignat, care s-a întors fără un ochi după finala de Cupă cu Dinamo! Eram în trenul ăla, am umblat cu oamenii ăştia!

Era Dinamo rivala de moarte?

– Atunci, cu siguranţă! Era cea mai mare rivalitate cu Dinamo. Şi acum cred că s-a păstrat, doar că Dinamo suferă în momentele astea ce am suferit şi noi odată. O lipsă totală de implicare într-o echipă cu renume. Nu o spun pentru că îmi pare rău de rivalii noştri, ci pentru că un club care ar putea să susţină sportul ăsta ar putea să facă nişte eforturi mai mari…

„Pentru că am susţinut echipa lui Rotaru, unii penibili mă înjură pe Facebook, îmi iau familia, copiii…”

Ai primit ameninţări pentru că ai susţinut echipa lui Rotaru?

– Foarte multe. Nu am dat curs mesajelor foarte acide de pe reţelele de socializare. Ameninţărilor ăstora cum să le dai curs? Mi se pare penibil să ameninţi un om pentru că ţine cu nu ştiu cine şi tu ţii cu nu ştiu cine. Şi iartă-mă… Nu vreau să fiu răutăcios sau să fiu înţeles greşit, dar nu am auzit pe nimeni să fi omorât pe altcineva, să bage cuţitul în ăla, pentru că unul ţinea cu Steaua şi altul cu Dinamo!

Sunt orgolii foarte mari pentru o miză prea mică?

– Până la urma urmei vorbim despre fotbalul românesc. Scuză-mă, dar te invit duminică, atunci când joc eu cu alţi graşi la 120 de kilograme şi o să vezi meciuri mai frumoase. Despre ce dracu’ vorbim? Cum ar fi fost să mă cert acum vreo patru ani cu ăia de la Săgeata Năvodari sau mai ştiu ce dracu’ de echipe erau prin Liga 1? Să fi auzit că s-au omorât ăia pe la stadion… I-au scos ochii huliganii de la Săgeata Năvodari… Mi se pare penibil, repet, oameni mari să stea şi să ameninţe… Şi ăştia de mă înjură pe Facebook, îmi iau familia, copiii… Ce ai, bă, eşti nărod? Nu am stat niciodată să mă lupt cu morile de vânt.

Mihai Bobonete joacă şi fotbal în timpul liber
Mihai Bobonete joacă şi fotbal în timpul liber

Joacă fotbal la Spartacus Iazu: „Când eşti sponsor, îţi permiţi orice!”

Am avut mereu o curiozitate: cu ce echipe de fotbal ţin colegii tăi din Las Fierbinţi?

– Suntem împărţiţi, dar niciunul nu este foarte pasionat, nu e disperat. Vasile, primarul, e dinamovist, „fra-su”, Dorel, ţine şi el cu Dinamo. Suferă şi el, more or less, pentru situaţia de acum… Dacă îl întrebi doi jucători de acum de la Dinamo, nu îi ştie. Celentano e cu Rapidul. Mai avem şi nostalgici, cu Progresul… Firicel este din Gorj, e cu Pandurii.

Mulţi fani ai lui Bobiţă din Las Fierbinţi nu ştiu că el joacă fotbal în realitate.

– Încă sunt legitimat la Spartacus Iazu. Cred că am şi funcţie la club. (râde puternic) Filmările din sezonul ăsta m-au ţinut departe de returul campionatului. Din păcate, rezultatele vorbesc de la sine despre importanţa absenţei mele. Am fost director, preşedinte şi sponsor, mai multe… De fapt, odată ce eşti sponsor la o echipă, îţi permiţi orice funcţie…

„Liviu Dragnea este Regele Nopţii, iar Ilie Năstase e J.R. Ewing din serialul Dallas”

Apropo de sponsori care îşi permit orice la o echipă, ce părere ai despre Gigi Becali şi despre modul său de a conduce FCSB?

– Nu cred că este un lucru bun ceea ce face domnul Gigi Becali. El ştie, probabil mai bine, dar nu cred că este în regulă să te implici în aranjamentele echipei şi în componenţa ei câtă vreme ai un antrenor. Nu este bine nici să îţi exprimi nişte păreri publice despre nişte copii pe care de-abia i-ai luat… Să spui ăla nu e bun, ala nu e bun…

De ce crezi că procedează aşa?

– Consider că dânsul are o schemă, pe care o aplică de ceva vreme. Prietenii şi acoliţii dânsului ar trebui, însă, să îi zică faptul că nu e bună, schema e cu minus de ani de zile. E din ce în ce cu mai multe minusuri. Poate că din interior dânsul ştie mai bine. Eu ştiu doar că, de la meciul cu Ajax, pe care l-am trăit cu prietenul meu Cătălin Neamţu, care este stelist, la barul lui Ilie Dumitrescu, şi m-am bucurat şi eu cu el, nu îmi mai aduc aminte de niciun meci. Mie îmi place să mă uit la fotbal, în general, nu contează că joacă FCSB. Aşa că din acest motiv cred că este aplicată o tactică destul de greşită, dar nu e treaba mea să dau sfaturi.

Mihai Bobonete a devenit foarte cunoscut după rolul din
Mihai Bobonete a devenit foarte cunoscut după rolul din “Las Fierbinţi”

„La Craiova nu a fost doar vina lui Mangia, ci şi a jucătorilor”

Nici situaţia actuală a Craiovei nu e prea grozavă. Mangia a fost dat afară…

– A fost dat afară sau a fost demisie… Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Până acum o săptămână aş fi băgat mâna în foc că Mangia nu va pleca până la sfârşit, cu toate că nici eu nu am fost, de foarte multe ori, de acord cu titularii pe care i-a băgat în unele meciuri sau cu tactica asta defensivă. Noi, românii, e greu să acceptăm o astfel de tactică, nu avem o cultură a fotbalului italian. Dacă îi iei la mână… Ştii vreun italian care joacă ultra-mega-ofensiv? Poate Ancelotti… e mai ofensiv, dar nu poţi să zici că e vreun Ajax sau vreo Barcelonă… Doar că nu bagă o mega-bază d-aia în poartă! Italienii sunt renumiţi pentru apărare. Noi nu suntem excepţia care confirmă regula. Excepţia e Atletico Madrid.

Ai spus-o cu încântare…

– Da, ţin cu Atletico. E Simeone acolo care a aplicat echipei stilul de joc pe care el l-a avut ca fotbalist. E o echipă care joacă un fotbal pe care nu îl mai pot numi nici măcar pragmatic. Nu ştiu cum să îi zic, whatever, dar uite că rezistă de ani buni. La noi, dacă antrenorul italian aplică tactici defensive şi nu are rezultate, aia se întâmplă.

E doar vina lui?

– Cu siguranţă, la Craiova, nu a fost doar problema numită Mangia. Cred că este vorba şi despre o mentalitate destul de precară a jucătorilor. Mulţi dintre ei sunt foarte tineri, îşi doresc mai mult. Ei nu realizează care le este valoarea şi locul. Mulţi care cred că, na, a plecat ăla pe 9 milioane de dolari, plec şi eu pe 15! Nu e aşa… La Mitriţă a fost un bulan curat! Nu aş fi dat niciodată pe Mitriţă mai mult de un milion, I don’t know. Nu mi s-a părut niciodată un fotbalist extraordinar, ieşit din comun. A avut momentele lui, a fost mai bun decât alţii, a ajutat echipa, a avut idei, dar niciodată nu am văzut în el un ultra-mega-jucător de fotbal.

„Ronaldo e exemplul muncii, Messi e talentul înnăscut”

Să vorbim de ultra-mega-jucători de fotbal. Cum ţi se par Messi şi Ronaldo?

– Cum mi se par? Eu joc extremă dreapta şi am 120 de kilograme! (râde) Zici acum Dumnezeu şi Maica Precistă… Mi se par doi jucători excepţionali. Eu joc FIFA pe Playstation şi îi am pe amândoi în echipă. Şi pe Neymar…

Şi dacă ar fi să alegi între ei?

– Îmi e imposibil. Fiecare are ceva în plus faţă de celălalt. Adică, inventivitatea şi mintea aia briliantă, jocul de picioare al lui Messi nu o să le aibă niciodată Ronaldo. Aşa cum Messi nu o să aibă niciodată eficacitatea lui Ronaldo în tot ce înseamnă atingeri de balon. Ronaldo este exemplul unei munci susţinute de-a lungul timpului cu un efort ultra-maxim, iar Messi este rezultatul unui talent înnăscut combinat cu muncă. Pentru cei care sunt fani Messi le recomand un documentar scurt de pe Youtube, făcut de uleiul Castrol, cu Ronaldo. E foarte interesant. Să vadă cum loveşte omul mingea, pe întuneric, primind centrare din corner. Şi nu o dată. O să zici ce dracu’? La ce ne uităm aici? Nimic trucat! Îmi plac amândoi.

„Mi-aş tatua-o pe Simona Halep, e o emblemă a României!”

Avem şi noi două sportive de talie mondială, pe Simona Halep şi pe Cristina Neagu, dar și mulţi contestatari ai lor…

– Nu îi putem numi contestatari, ci doar nişte oameni care îşi dau şi ei aşa, aiurea, cu părerea. Aş face o delimitare între oamenii care ştiu ce vorbesc şi cei care habar nu au. Să vorbească sportivi care au trecut prin ce au trecut fetele astea şi care ştiu ce înseamnă munca lor. Contestatarii ăştia ar trebui să îmi spună şi mie despre ce om au mai vorbit ei în ultimii ani care să fie numărul 1 mondial. Trăim nişte timpuri, cu Simona Halep şi cu Cristina Neagu, şi nu realizăm ce se întâmplă. O să vedem asta peste 10 ani, când Simona Halep o să fie Ilie Năstase şi o să apară bărba’su pe la televizor într-un scandal şi o să zicem „Bă, ce dracu’? Cum au trecut anii?”. Numărul 1 mondial… Când zici mondial, te gândeşti că suntem 7,5 miliarde… Şi noi la tenis, la femei, o avem pe Simona Halep. E o emblemă a României. Mi-aş tatua-o oricând! E genul ăla de sportiv extraordinar. Cu fiecare an cu care a îmbătrânit pe teren, dă dovada de o educaţie mai bună, de o ambiţie mai mare. Mi-aş face tatuaj cu Simona Halep. Am unul cu Oliver Hardy, aş face unul şi cu ea.

Ai pronunţat numele lui Oliver Hardy, un monstru al actoriei. Ce calităţi trebuie să aibă un actor bun?

– Nu mă pricep la asta… (râde) Trebuie să îl placă lumea. Nu există calităţi pentru un actor bun. Sunt foarte diferiţi actorii. La filme e cam ca la fotbal: îţi place ce îţi place. Niciodată nu o să vezi doi oameni care au aceeaşi părere despre un film. La fel şi la actori. Pot să spun despre unul care e extraordinar „Du-te, bă, cu el de aici!”. Eu sunt un cineast foarte prost. Eu mă uit şi la comedii… Nu râd la comedii celebre, dar râd la Stan şi Bran. Nu sunt un reper.

„Liviu Dragnea e Regele Nopţii”

La final, îţi voi enumera cinci nume şi aştept să îmi spui ce îţi inspiră fiecare.

– Ok. Să vedem…

Gică Hagi.

– Regele!

Nadia Comăneci.

– Regina.

Ilie Năstase.

– J.R. Ewing, din Dallas.

Liviu Dragnea.

– Sauron sau Regele White Walkers din „Game of Thrones”.

Klaus Iohannis.

– Lord Baelish, tot din GOT.

  • 39 de ani va împlini Mihai Bobonete pe 14 iunie
  • 13 ani are cariera „protevistă” a lui Mihai Bobonete, a jucat în diferite producții ProTV începând din 2006
  • 2003 este anul în care a început Mihai Bobonete să „producă” stand-up comedy
  • 1.000 de euro încasează „Bobiță” pentru fiecare episod din „Las Fierbinți”
Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles