News

Mihai Fifor, atac frontal la șeful statului! „Iohannis să își asume public acest eșec diplomatic major”

08.06.2019 | 10:02
Mihai Fifor atac frontal la seful statului Iohannis sa isi asume public acest esec diplomatic major

Recent ales în funcția de președinte al Consiliului Național PSD, Mihai Fifor nu a ezitat și a lansat un atac frontal la șeful statului! Acesta susține că preşedintele Klaus Iohannis “poartă cea mai mare parte din vină”, în calitate de şef al diplomaţiei româneşti, pentru eşecul înregistrat în obţinerea locului de membru nepermanent al României în Consiliul de Securitate al ONU. Estonia a fost aleasă în detrimentul nostru.

Mihai Fifor, atac frontal la șeful statului!

“Nu au trecut nici trei luni de când preşedintele Iohannis susţinea sus şi tare că, potrivit Constituţiei, preşedintele este titular al deciziilor de politică externă a României şi reprezentant al ţării noastre în plan extern. Acum, că România nu a câştigat locul în ONU, Iohannis nu mai vrea să fie titularul deciziei de politică externă a României. Normal să nu mai vrea, oricum nu a făcut nimic din această calitate conferită de Constituţie”, a scris Fifor pe o rețea de socializare.

Mihai Fifor nu s-a oprit aici și a avut și câteva întrebări pentru Iohannis. “Trimiterea unor scrisori, ceea ce i se pare un mare merit, nu echivalează cu declaraţii publice oficiale şi nici cu solicitări clare în foruri care ar fi putut face diferenţa. De ce preşedintele Iohannis nu a abordat subiectul la recentul Summit de la Sibiu? Dacă ar fi făcut asta, măcar în întâlniri bilaterale, ar fi putut obţine voturi în plus. Preşedintele Iohannis nu a cerut acest lucru nici de pe peluza Casei Albe, unde a avut onoarea, în numele României, să susţină o conferinţă de presă împreună cu preşedintele SUA, Donald Trump”, a mai spus social democratul.

Mihai Fifor, atac frontal la șeful statului! Iohannis
Klaus Iohannis este acuzat în termeni duri de Mihai Fifor. Sursă foto – facebook

Iohannis, pus la zis de PSD

Pentru Mihai Fifor lucrurile sunt cât se poate de clare. Linia de politică externă promovată de preşedintele Iohannis a contribuit decisiv la acest rezultat. “Preşedintele ar trebui să ne explice ce a făcut în această calitate pe care şi-a atribuit-o singur, pentru a obţine acel loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Cu câţi şef de stat sau de guvern a negociat pentru a susţine candidatura României şi care sunt rezultatele acelor negocieri?

“E momentul ca preşedintele Iohannis să îşi asume acest eşec diplomatic major al României”, conchide Mihai Fifor. Estonia şi arhipelagul caraibian Saint Vincent şi Grenadine au fost alese de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a deveni, din ianuarie, membre nepermanente ale Consiliului de Securitate al ONU în perioada 2020-2021, în detrimentul României şi celor din Salvador.