Cele mai citite

Mihai Leu organizează Craiova Super Rally! Vezi toate datele evenimentului

Cetatea Băniei revine pe harta motorsportului autohton cu un eveniment de top. Aflat la prima ediţie, Craiova Super Rally este organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Asociaţia...
Autor: Gabriel Esanu | 11.09.2017 | 11:24

Cetatea Băniei revine pe harta motorsportului autohton cu un eveniment de top. Aflat la prima ediţie, Craiova Super Rally este organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Asociaţia Club Sportiv AMC Racing, cu sprijinul Primăriei Craiova. Conceptul după care se va organiza întrecerea este cel de Super Rally, adică un raliu în centrul oraşului pe sistemul Raliului de la Monte Carlo.

Mihai Leu a ajuns astfel să-şi îndeplinească unul dintre cele mai importante proiecte la care visa: “Circuitele au un impact foarte bun asupra publicului. M-am gândit tot timpul să fac ceva să fie în centrul oraşului, oamenii să vadă de aproape tot ce se întâmplă”, spune primul campion mondial profesionist al boxului românesc.

Craiova Super Rally va avea loc în zilele de 15 şi 16 septembrie şi se va desfăşura în centrul Craiovei, pe un traseu în lungime de 1,5 km, care va include şi pasajul subteran de la Universitate – care are o lungime de 405,32 m. “Este un pasaj foarte frumos, care chiar seamănă cu pasajul de la Monte Carlo, şi acolo cred că piloţii participanţi pot atinge viteza de 200 km/h.”, este de părere fostul campion naţional de raliuri din 2003.

Craiova Super Rally, eveniment susţinut de Opel România, va fi o competiţie în care fiecare maşină va merge pe un tur de circuit, contratimp, iar publicul prezent la acest circuit stradal se va bucura de un spectacol inedit, pentru că la eveniment vor participa piloţi din toate genurile de competiţii auto – piloţi de raliu, piloţi de coastă, piloţi de karting şi piloţi off-road.

“Va fi un duel interesant între piloţii de raliu şi cei de la viteză în coastă. Avem nevoie de astfel de show-uri, să aducem mai aproape lumea de motorsport cu o mediatizare de top”, a punctat Lucian Răduţ, vicecampionul naţional la viteză în coastă.

Defilare cu maşini înainte de concurs

Vineri, 15 septembrie, echipajele înscrise în concurs vor fi prezentate în zona Pieţei Mihai Viteazul, iar sâmbătă, 16 septembrie, se va disputa competiţia automobilistică. Noul Opel Insignia şi maşina anului 2016 în Europa, Opel Astra, vor deschide Craiova Super Rally, în timp ce proaspăt-lansatul SUV Crossland X va întâmpina publicul la punctul de start al traseului, iar SUV-ul Mokka X va putea fi admirat în centrul spaţiului destinat evenimentului.

Mihai Leu i-a purtat noroc campionului de raliuri

În weekend, Mihai Leu s-a încălzit pentru Craiova Super Rally la Iaşi, unde a fost copilot la shakedown pentru Bogdan Marişca. La 48 ani, pilotul Napoca Rally Academy şi-a trecut în palmares al doilea titlu de campion naţional, la 12 ani distanţă de prima performanţă. “Mă ştiu cu Bogdan Marişca de aproape 20 ani. Ne-am luptat pe probele speciale, dar cel mai important şi mai frumos, este că am rămas prieteni. Un pilot extraordinar!”, l-a lăudat Mihai Leu, campion naţionla în 2003.

Preşedinte de onoare al FR Box, Leu s-a întâlnit la Iaşi şi cu campionul mondial AIBA la supergrea Mihai Nistor. Acesta a fost, la rândul lui, copilot pentru Florinel Tincescu. “De saptămâna asta reiau în mare viteză antrenamentele, voi avea un nou antrenor, Virgil Fâşie. Voi reveni în ring pe 14 octombrie la Arad, apoi am ca obiectiv un nou titlu de campion naţional”, a declarat Nistor, unicul pugilist român la JO 2016.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!