Life

Mihai Trăistariu s-a trezit cu casa în flăcări. Cine i-a incendiat locuința

15.10.2020 | 11:36
Mihai Traistariu sa trezit cu casa in flacari Cine ia incendiat locuinta
Mihai Trăistariu s-a trezit cu casa în flăcări. Cine i-a incendiat locuința. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Mihai Trăistariu a încercat să se reprofileze de când concertele și spectacolele au fost anulate din cauza pandemiei și a investit în imobiliare. Cântărețul are mai multe apartamente pe litoralul românesc pe care le închiriază, veniturile fiind unele deloc de neglijat.

Din păcate, recent artistul a avut parte de o neplăcere pentru că una dintre reședințe a luat foc. Mai exact, bucătăria unuia dintre apartamente a ars, după ce un incendiu a izbucnit din neatenție. Fostul concurent de la Eurovision a povestit în mediul online cum s-a petrecut totul.

ADVERTISEMENT

De asemenea, fostul component al formației Valahia a mărturisit că cel care i-a dat foc casei este chiar unul dintre frații săi pe care îl lăsase să stea câteva zile la mare. Mihai Trăistariu nu pare afectat de pățanie, Vasile fiind în afara oricărui pericol.

Mihai Trăistariu, clipe grele. S-a trezit cu casa în flăcări

Cunoscutul artist din Constanța a luat totul ca pe o întâmplare și chiar a încercat să glumească pe seama aceasta. Se pare că fratele cântărețului a vrut să-și usuce o cămașă deasupra aragazului, moment în care el se afla în sufragerie, la televizor.

ADVERTISEMENT

Incendiul nu a fost unul grav și nu s-a extins și la restul încăperilor. Focul a fost stins destul de repede, însă cu toate acestea a reușit să cuprindă mobila de bucătărie pe care Mihai Trăistariu va fi nevoit să o înlocuiască în curând. Și mai ales să zugrăvească.

„- A ars aici puțin dulapul ! Mi-am spălat o cămașă și am vrut s-o iau mai repede pe mine, așa că… n-am mai pus-o în balcon, pe uscător, ci… am pus-o la uscat deasupra aragazului. În câteva minute a luat deja foc cămașa și apoi toată mobila.

ADVERTISEMENT

– Și tu ce făceai ?

– Mă uitam la televizor.  
Din vacanțele lu’ Vasile, la mare. Frate-miu. Pictorul. 🙈🙈🙈
Să nu-l mănânci de drag ? Of… o să cumpăr altă bucătărie. Și o să văruiesc din nou ❤❤❤”, a scris cântărețul pe Facebook în urmă cu foarte puțin timp. 
Artistul s-a arătat profund dezamăgit de atitudinea fratelui său care nici măcar nu i-a cerut scuze pentru fapta sa. Mihai Trăistariu și-ar fi dorit ca fratele său, Vasile, să recunoască că a greșit, nu să pară relaxat pentru că i-a dat foc la dulapurile din bucătărie.
Mi-a dat foc la casă. Eu fac un bine și uite cum se întoarce. L-am chemat pe fratele meu la mare și l-am cazat într-un apartament de-al meu și el ce-a făcut? Mi-a dat foc la dulapuri. 
Și m-a sunat așa foarte relaxat și mi-a zis. Nu am pretenție să îmi întorci înapoi, dar să ai bunul simț să spui măcar un mulțumesc, a declarat artistul, relatează cancan.ro.
Mihai Trăistariu are trei frați: Geanina, Constantin și Vasile, însă numai cu cel din urmă ține legătura. Toți patru au studiat în copilărie instrumente muzicale, mai ales că provin dintr-o familie de artiști. Tatăl cântărețului, Gheorghe Trăistariu, a fost pictor, în timp ce mama, Natalia Trăistariu (născută Antohi), a cântat în tinerețe.