Fotbal intern

Mirel Rădoi urmează să fie numit selecţioner la naţionala U21

20.07.2018 | 08:40
Mirel Radoi urmeaza sa fie numit selectioner la nationala U21

Daniel Isăilă a plecat la începutul lunii iunie de la naţionala de tineret, cu destinaţie Arabia Saudită. Federaţia Română de Fotbal a stat mai bine de 40 de zile fără un antrenor la naţionala U21. Cu toate acestea, postul va fi preluat de către Mirel Rădoi.

Numele noului antrenor ar urma să fie validat de următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei, care este programat la începutul lunii august. Însă, potrivit gsp.ro, numele noului antrenor este aproape sigur: Mirel Rădoi. Fostul căpitan al FCSB a fost cooptat în staff-ul de la U21 în luna martie şi acum va trece pe bancă pentru finalul campaniei pentru Euro 2019, competiţie la care România are şanse bună să se califice.

De ce FRF nu l-a numit încă pe Mirel Rădoi antrenor la naţionala de tineret

FRF ezită să îl numească deocamdată pe Mirel Rădoi antrenor la naţionala de tineret a României. Motivul este dat de faptul că oficialii aşteaptă ca fostul antrenor al FCSB să îşi termine la sfârşitul lunii viitoare cursurile pentru licenţa A. În perioada în care a fost antrenor la FCSB, Rădoi a fost criticat pentru că nu are studiile necesare pentru a fi tehnician, el fiind în acte doar secund la clubul roş-albastru.

De altfel, Rădoi a avut un mandat dezastruos la FCSB. Fostul căpitan al roş-albaştrilor a avut un început de sezon ratat, la începutul stagiunii 2015/2016, sezon în care a şi ratat calificarea în grupele vreuneia dintre competiţiile europene, fiind eliminat de Partizan Belgrad şi Rosenborg.

Mirel Rădoi, antrenor la naţionala U21 care are şanse importante la calificare

România se află în acest moment pe locul 3 în grupa a opta a calificărilor pentru Euro U21, cu 12 puncte din 6 meciuri, după Bosnia (15 puncte, 7 meciuri) şi Portugalia (13 punctem, 6 meciuri). Tricolorii mici sunt urmaţi de Ţara Galilor (7 puncte, 6 meciuri), Elveţia (7 puncte, 7 meciuri) şi Liechtenstein (0 puncte). Doar prima echipă din fiecare grupă se califică mai departe, în timp ce cele mai bune 4 echipe de pe locul 2 vor disputa un baraj pentru obţinerea unuia dintre ultimele două locuri de calificare la European.

Mirel Rădoi ar urma să antreneze naţionala U21 pentru ultimele patru meciuri: 7 septembrie în Portugalia, 12 septembrie acasă cu Bosnia, şi apoi pe 12 şi 16 octombrie, cu Ţara Galilor şi Liechtenstein, ambele partide acasă.

Tags: