News

Miron Cozma explică ce va păți Liviu Dragnea în închisoare: „Acolo nu va mai fi boss”

29.05.2019 | 14:15
Miron Cozma explica ce va pati Liviu Dragnea in inchisoare Acolo nu va mai fi boss
Miron Cozma a vorbit despre cum va arăta camera în care va sta Liviu Dragnea la închisoare *foto: adevarul.ro

Vestea condamnării lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman a venit ca un șoc pe scena politică românească. Deocamdată cel care până mai ieri era cel mai puternic om politic din România se află în carantină la Penitenciarul Rahova, acolo unde cel mai probabil își va ispăși și restul pedepsei de trei ani și șase luni. Un alt fost VIP care a trecut pe la Rahova este „Luceafărul huilei”, Miron Cozma.

Miron Cozma, despre încarcerea lui Liviu Dragnea la închisoare

Miron Cozma este sigur că Liviu Dragnea va avea parte de un tratament preferențial la penitenciarul Rahova: „La pușcărie, Liviu Dragnea va fi protejat. Va avea un regim special, el urmând să stea alături de alți ”mahări”, separat de restul condamnaților”, a dezvăluit, pentru Libertatea, Miron Cozma. El a povestit și alături de cine va fi trimis după gratii fostul lider PSD: „Acolo, Dragnea nu va mai fi boss. Păi doar dacă te uiți la fața lui și îți dai seama că nu poate să se impună în fața ”băieților” aflați la Rahova. Norocul lui Dragnea e că va sta departe de ei. Din ce am înțeles, îl va băga în camera cu Sorin Ovidiu Vîntu, nu cu Radu Mazăre”.

Miron Cozma este sigur că Liviu Dragnea va avea un regim preferențial: „Va avea timp să scrie cărți și nu va interacționa aproape deloc cu ”simpli” pușcăriași. Inclusiv scoaterea lui la aer se va face separat de restul condamnaților. Se poate destinde la un fotbal-tenis, deși nu-l prea văd să știe cu ”bășica””.

Miron Cozma a vorbit despre cum va arăta camera în care va sta Liviu Dragnea la închisoare *foto: hepta.ro
Miron Cozma a vorbit despre cum va arăta camera în care va sta Liviu Dragnea la închisoare *foto: hepta.ro

Miron Cozma este sigur că Liviu Dragnea va avea o cameră „la cheie” la Rahova

Miron Cozma este convins că Liviu Dragnea va avea la Rahova o „cameră curată” cu mult spațiu „de manevră”: „Ăia de la Rahova au zugrăvit celula unde va sta în carantină 21 de zile, vă dați seama că îl va aștepta cu o cameră la cheie și în pârnaie”, a mai spus Miron Cozma.

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a stat o mare din condamnarea de zece ani de închisoare la Penitenciarul Rahova. În decembrie 2007, Miron Cozma a fost eliberat condiționat chiar de la Penitenciarul Rahova.