Modificări la plata cu cardul în magazine, din 14 septembrie. Se implementează noi măsuri de siguranță

Bogdan Solomon   
in Hot News
12/09/2019, 16:50
Modificări la plata cu cardul în magazine, din 14 septembrie. Se implementează noi măsuri de siguranță
Noi reguli pentru plățile cu cardul. Sursa foto: adevarul.ro

Plata cu cardul este o modalitate pentru care optează tot mai mulți dintre cetățenii români când fac diverse cumpărături. Chiar dacă s-a dovedit extrem de avantajoasă, mai ales că nu necesită un timp îndelungat pentru a fi efectuată, o astfel de operațiune implică și anumite riscuri. Nu puține au fost cazurile în care oamenii s-au trezit fără bani în conturi, întrucât au căzut victime infracțiunilor cibernetice. Pentru a face mai sigure tranzacțiile cu acest mijloc de plată, autoritățile implementează o serie de măsuri importante.

Ce reguli noi va trebui să respecți dacă plătești cu cardul

Astfel, începând cu data de 14 septembrie, pentru plățile online și în magazine, utilizatorul cardului va fi nevoit să efectueze un număr mai mare de operațiuni. Mai concret, de fiecare dată când este folosit cardul pe Internet, va trebui introdusă parola 3D, primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, la care se adaugă și un cod static format din patru cifre ale codului numeric personal (CNP), sau ultimele patru ale numărului de pașaport.

În ceea ce privește plățile contactless, pentru care nu se solicită codul PIN, mai ales pentru sume sub 100 lei, noile reglementări prevăd că după cinci plăți consecutive, următoarea trebuie fie autorizată prin introducerea parolei. Băncile care activează pe teritoriul țării noastre au început deja să notifice clienții cu privire la aceste modificări.

La fiecare plată cu cardul va trebui introdusă parola. Sursa foto: adevarul.ro
La fiecare plată cu cardul va trebui introdusă parola. Sursa foto: adevarul.ro

Toate modificările vor intra în vigoare din 14 septembrie

Toate aceste modificări vor deveni valabile de sâmbătă, 14 septembrie, odată cu intrarea în vigoarea a prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2018/389 de completare a Directivei UE nr. 2366/2015 a Parlamentului European şi a Consiliului (PSD2) cu privire la „standardele tehnice de reglementare pentru autentificarea strictă a clienţilor şi standardele deschise, comune şi sigure de comunicare (Regulamentul UE)”.

Totodată, pentru a oferi acces la conturile de plăţi deschise la băncile din România unui Terţ PSP, cum ar fi o companie fin-tech sau altă bancă, va trebui să aveţi control asupra permisiunilor şi informaţiilor complete  privind datele la care are acces respectivul terţ. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles