Sporturi

Nadia Comăneci a vorbit despre scandalul abuzurilor din gimnastica americană: “Am tot respectul pentru ele”

18.02.2019 | 16:08
Nadia Comaneci a vorbit despre scandalul abuzurilor din gimnastica americana Am tot respectul pentru ele

Nadia Comăneci a vorbit într-un interviu acordat ziarului AS despre scandalul abuzurilor din gimnastica americană. Fosta campioană olimpică le-a lăudat pe Simone Biles şi Aly Raisman pentru că au rupt tăcere şi au povestit ce se întâmpla la lotul olimpic de gimnastică feminină a Statelor Unite ale Americii.

“A fost ceva de-a dreptul teribil, oribil aş putea spune. Nu eram la curent cu ceea ce se întâmpla la echipa olimpică. Am tot respectul pentru Simone Biles şi Aly Raisman pentru că au vorbit despre ceea ce s-a întâmplat. Au demonstrat că sunt nişte lideri în echipă. Trebuie creat un mediu sigur în momentul în care copiii se apucă de sport”, a declarat Nadia Comăneci pentru ziarul AS.

Nadia Comăneci este nemulţumită de actualul sistem de punctaj din gimnastică

În interviul acordat ziarului AS, în ziua în care vor fi decernate premiile “Laureus”, Nadia Comăneci şi-a adus aminte de prestaţia de excepţie de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, dar a vorbit şi despre actualul sistem de punctaj din gimnastică.

Nadia Comăneci a vorbit despre scandalul abuzurilor din gimnastica americană: "Sunt mândră de ele"
Nadia Comăneci a vorbit despre scandalul abuzurilor din gimnastica americană: “Sunt mândră de ele”

“Se vor împlini 43 de ani. Îmi aduc aminte că eram foarte tânără şi când a apărut nota 1.00, pentru că sistemul electronic nu era pregătit, toată lumea a fost confuză. Am un fiu de 13 ani şi când mă uit la el îmi dau seama că eu la 14 ani participam la Jocurile Olimpice. Îmi place să-mi aduc aminte de “Regina de la Montreal”. Sunt mândră că foarte multe fetiţe poartă numele de Nadia. Concurenţa cu URSS ne făcea bine şi toate eram mult mai competitive la competiţiile internaţionale. Am înţeles că sistemul de punctaj a evoluat, dar s-a pierdut entuziasmul notei de 10. Acum vezi o notă şi publicul nu ştie ce se întâmplă”, a mai precizat Nadia Comăneci pentru AS. La Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, gimnasta a câştigat trei medalii de aur, un argint şi un bronz.