Fotbal international

“Nebunul” Bielsa nu se dezminte! Ce i-a pus să facă pe jucătorii de la Leeds United înainte de primul meci al sezonului

06.08.2018 | 09:28
Nebunul Bielsa nu se dezminte Ce ia pus sa faca pe jucatorii de la Leeds United inainte de primul meci al sezonului

“Nebunul” Marcelo Bielsa nu se dezminte, oriunde s-ar afla şi orice ar face trebuie să aibă altceva decât caracterul normalităţii. Tehnicianul în vârstă de 63 de ani a preluat-o în această vară pe una dintre grupările de legendă din fotbalul englez, Leeds United, care însă nu a mai reuşit de ani buni să revină în Premier League. Leeds United are în palmares trei titluri de campioană a Amgliei, o Cupă, o Cupă a Ligii şi două Supercupe, iar în Europa două succese în fosta Cupa UEFA, plus câte o finală în Cupa Campionilor Europeni şi Cupa Cupelor.

Aşadar, un nobil decăzut a ajuns de ani buni Leeds United, “albii” nereuşind că construiască acea echipă puternică, în stare să atace promovarea. Tocmai de aceea, conducerea clubului a ales să îl aducă în această vară pe Marcelo Bielsa, antrenorul argentinian care, pe lângă valoarea profesională indubitabilă, este un personaj cu totul aparte, cu reacţii şi manifestări care i-au adus în mod justificat porecla de “El Loco”, adică “Nebunul”.

“Nebunul” Bielsa nu se dezminte! A câştigat la debut, acasă, cu Stoke City

Nebun sau nu, pentru fanii lui Leeds şi pentru conducerea clubului acest lucru are prea puţină importanţă. Pentru toată lumea nu contează decât ca echipa să promoveze şi să încheie un ciclu lung şi nefavorabil, care a început din vara lui 2004. Şi primul meci al noului sezon de Championship, sub comanda lui Bielsa, dă mari speranţe fanilor, pentru că a fost o victorie concludentă, pe teren propriu, cu 3-1 în faţa retrogradatei din Premier League Stoke City. Mai mult decât succesul în sine cei prezenţi în tribune au apreciat calitatea jocului practicat de echipa favorită, un fotbal ofensiv, fluent, aşa cum nu s-a mai văzut de mult pe Elland Road.

Nebunul de Bielsa nu se dezminte. Bielsa a plrcat cu scandal de la ultimul său club, Lille şi a cerut 17 milioane euro despăgubiri
Nebunul de Bielsa nu se dezminte. Bielsa a plrcat cu scandal de la ultimul său club, Lille

Leeds are acum şi suport financiar puternic. După cei trei ani în care proprietar a fost patronul lui Cagliari, Massimiliano Cellino, fără ca echipa să emită pretenţii la promovare, clubul a încăput pe mâna fraţilor York, americanii din San Francisco, în a căror proprietate se află şi vestita formaţie de fotbal american San Francisco 49-ers. Cu un capital considerabil Bielsa poate pregăti planul pentru marele salt, care este și obiectivul stabilit de conducerea americană.

A cerut despăgubiri de 17 milioane euro la Lille!

Însă Bielsa nu avea cum să nu șocheze și la Leeds. Și a făcut-o înaintea meciului cu Stole, atunci când și-a dus jucătorii la munca de jos. Mai precis i-a pus să strângă toate gunoaiele din jurul bazei de antrenament. ”Am vrut ca ei să priceapă cât timp petrec nişte oameni simpli, pentru a strânge banii care-i ajută pe ei să trăiască” – a spus Bielsa, când a fost întrebat de ziarişti de ce a luat această decizie.

Bielsa a plecat de la ultima sa echipă, Lille, cu un mare scandal, cerând să i se plătească 17 milioane euro, după ce clubul a decis să îl suspende. Mai înainte, la Lazio, deşi semnase contractul, s-a răzgândit şi nu a mai vrut să preia echipa romană, În cariera sa de tehnician Bielsa a fost între 1998-2004 selecţionerul ţării sale, Argentina iar apoi, timp de trei ani cel al statului Chile, între 2007 şi 2011. Acum Leeds a început să viseze frumos.