Fotbal intern

Noul patron de la Rapid este un milionar care a fost junior la Sportul Studențesc

25.07.2018 | 22:38
Cine este Victor Angelescu, noul patron de la Rapid

Primele informații cu privire la noul patron de la Rapid au fost furnizate chiar de către primarul de la Sectorul 1, Dan Tudorache, cel care conduce instituția care a sprijinit Academia Rapid în Liga 4.

“Sunt mai mulţi oameni de afaceri. Dar este unul cu mai multe acţiuni, domnul Victor Angelescu. El are 40% din acţiuni. E principalul acţionar. Când mi-a fost prezentat noul acționar eu am spus: ‘Eu vă ajut, dar nu mă bag în treburile voastre interne. Eu vreau doar să ajut să ajungă echipa acolo unde trebuie'”, a spus Dan Tudorache, la o emisiune televizată.

Cine este Victor Angelescu, noul patron de la Rapid
Victor Angelescu, noul patron de la Rapid

Cine este Victor Angelescu, noul patron de la Rapid

În vârstă de 34 de ani, Angelescu a fost director pe Europa al companiei cehe APS Holding, specializată pe investiții, recuperare de credite neperformante, imobiliare. Deşi până acum s-a menţinut low-profile, averea lui Angelescu a crescut uimitor în ultimii ani, fiind milionar în euro. Angelescu a fost junior la Sportul Studențesc, însă a renunţat la fotbal pentru a se dedica studiului şi carierei.

Rapidiștii au promovat în Liga 3 după ce au câștigat duelul pentru promovare cu CSA Steaua, în play-off, şi Singureni, la baraj. Giuleştenii vor evolua şi în faza naţională a Cupei României, după ce au câştigat faza pe Bucureşti a competiţiei, după o finală cu CSA Steaua.