Fotbal international

O nouă lovitură pentru Manchester United: sponsorul principal vrea să se retragă din cauza rezultatelor slabe!

11.10.2019 | 11:00
O noua lovitura pentru Manchester United sponsorul principal vrea sa se retraga din cauza rezultatelor slabe
ADVERTISEMENT

Manchester United traversează o perioadă extrem de slabă din punct de vedere al formei sportive, iar acum e gata să primească şi o lovitură “sub centură”: sponsorul principal, cei de la Chevrolet, vor să plece din cauza faptului că echipa nu a mai câştigat nimic în ultimii ani!

Sponsorul principal al lui Manchester United, Chevrolet, vrea să plece din cauza lipsei rezultatelor

Problemele la Manchester United par să se acutizeze pe zi ce trece. Locul 13 în acest sezon de Premier League, după un început de campionat dezastruos, şi şefii americani au început deja să-i caute înlocuitor lui Ole Gunnar Solskjaer, presa engleză anunţând că acesta a fost găsit în persoana neamţului de doar 32 de ani (!) Julian Nagelsmann. Numai că nu doar antrenor trebuie să-şi caute, ci şi alt sponsor principal! Americanii de la Chevrolet s-au săturat să tot aştepte ca echipa să-şi revină şi vor să denunţe contractul cu formaţia de pe Old Trafford.

ADVERTISEMENT

Dailymail prezintă o declaraţie a unui şef de la General Motors, companie în care se află divizia Chevrolet, care spune: “Oricum, din start înţelegerea era o problemă pentru noi. Ofeream prea mulţi bani!”. Interesant este că la doar câteva zile după oficializarea contractului de sponsorizare, în 2014, şeful global al marketingului General Motors, principalul artizan al contractului, a fost dat afară!

410 milioane de lire sterline e valoarea totală a înţelegerii prin care americanii deveneau firma imprimată pe faţa tricoului de joc al echipei de pe “Old Trafford”, adică 64 de milioane de lire pe sezon! E de departe cea mai mare sumă din Premier League, la “ani lumină” distanţă de rivala din oraş, Manchester City, care încasează 45 de milioane de la compania aeriană “Etihad” din Emirate, aceasta fiind ocupanta locului 2 în clasamentul încasărilor de la sponsorii de pe tricou.

ADVERTISEMENT
  • 20 de milioane de lire sterline pe sezon plătea AON, fostul sponsor al lui United
  • 40 de milioane de lire pe an încasează Liverpool, Arsenal şi Chelsea de la sponsorii lor principali

 

 

 

 

Tags: