News

El e omul care face cei mai mulţi bani din SPORT! Avere de 18.500.000.000 $! AFACEREA a pornit din portbagajul maşinii sale!

V-aţi întrebat vreodată cine încasează cei mai mulţi bani din sport? Toată lumea îi cunoaşte pe Abramovic, pe şeicii de la Manchester City, PSG sau pe magnatul rus care ”pompează” bani...
03.10.2014 | 14:38

V-aţi întrebat vreodată cine încasează cei mai mulţi bani din sport? Toată lumea îi cunoaşte pe Abramovic, pe şeicii de la Manchester City, PSG sau pe magnatul rus care ”pompează” bani în AS Monaco. Toţi aceşti oameni sînt pe minus în ceea ce priveşte investiţiile, cu toate că sînt liderii unora dintre cele mai bogate echipe din lume. Revenind la omul care cîştigă cei mai mulţi bani, nu numai din fotbal, ci şi din baschet, tenis, volei, hochei sau fotbal american, el are o avere de 18.5 miliarde de dolari! Vă spunem numele, dar probabil nu o să însemne nimic penru voi: Phil Knight! Surpriză mare! Nimeni nu s-ar fi gîndit la el.

0x600

Conduce AFACEREA momentului în sport. Îmbracă toate VEDETELE!

Phil Knight este fondatorul mărcii de echipament sportiv Nike. Manufacturierul din Statele Unite este arhi-cunoscut în toată lumea. Nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre cel care se ocupă de activele brand-ului. Phil Knight este o persoană care nu iese în evidenţă deloc. a fost crescut în Oregon şi are 73 de ani. El a fondat Nike, împreună cu Bill Bowerman, care a decedat în 1999, la vîrsta de 88 de ani. Knight este un adevărat ”cavaler”, donînd sute de milioane de euro în scopuri caritabile. Şi-a început aventura în sport vînzînd adidaşi aduşi din Japonia la colţ de stradă. Portbagajul maşinii sale fiind punctul de desfacere al mărfii. Asta se întîmpla în anii 60′, la distanţă de cîteva decenii, în 2014, echipamentele sale sportive îmbracă cei mai importanţi atleţi din lume şi cele mai mari cluburi din fotbal, bachet sau hochei: Cristiano Ronaldo, LeBron James, Tiger Woods, Roger Federer Barcelona sau Michael Jordan. Knight are o avere în valoare de 18.5 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe locul 44 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Din portbagajul maşinii rablagite la Cupa Mondială din 2014

Nike a ajuns atît de departe de portbagajul unei maşini rablagite, încît a îmbrăcat cele mai multe echipe de la Cupa Mondială din 2014, disputat în Brazilia, 10 la număr. Mai mult de atît, 54 % din jucătorii prezenţi la turneul final au purtat încălţări furnizate de Nike. Compania din America este cea mai profitabilă dintre toate cele care fabrică echipamente sportive. Este numărul 1 în vînzări şi în Germania, acolo de unde provine cel mai mare rival al său, Adidas. Cifrele financiare ale brand-ului a crescut cu 21 % faţă de sezonul anul trecut, asta în ciuda faptului că a pierdut parteneriatul cu Manchester United în favoarea lui Adidas.

Nike-Football-Infographic

70 % din piaţa echipamentelor sportive este condusă de Nike şi Adidas, distanţa dintre ele fiind una foarte mică. În rest, o parte îi revine brand-ului Puma, iar Lotto sau Mizuno sînt la o distanţa astrologică de cele două mari branduri.

3.072.369 de menţionări a avut cuvîntul cheie Nike pe Twitter pe întreaga durată a Cupei Mondiale. În aceeaşi perioadă, Adidas a avut 1.617.537 de menţionări.

Povestea de neînchipuit a celor mai mari două rivale ale brandului Nike: Adidas şi Puma

Doi fraţi, Adolf şi Rudolf Dassler, s-au certat şi au creat două imperii: Adidas şi Puma! În Bavaria anilor 1920, aproape de Nürnberg, în orăşelul Herzogenaurach, cei doi fii ai cizmarului Dassler devin proprietarii cu părţi egale a micuţei manufacturi producătoare de încălţăminte. Fraţii Adolf şi Rudolf Dassler gestionează împreună afacerea, completîndu-se perfect, Adolf fiind un excelent meseriaş cizmar şi creator de modele noi, iar Rudolf un neîntrecut om de vînzări, un excelent spirit comercial.

dassler

În ciuda lui Hitler

În aceste condiţii, afacerea devine înfloritoare, se produc sute de mii de perechi de pantofi, ghete, cizme, practic toată Germania şi nu numai e încălţată de Schuhfabrik Gebrueder Dassler. Cum nazismul aflat la putere după 1933 impunea, printre altele, rigoare, disciplină şi… educaţie fizică, cei doi se orientează rapid şi încep producţia de pantofi sport pentru alergări. Tot tineretul german îi folosea. La Olimpiada de la Berlin din 1936 inclusiv sportivii din alte ţări descoperă revoluţionarii pantofi cu cuie. Eroul Jocurilor, americanul de culoare Jesse Owens, cel care a cîştigat 4 medalii de aur, a fost şi el echipat cu astfel de pantofi, azi afirmîndu-se că însuşi Adolf Dassler i-a confecţionat la comandă încălţările minune care l-au dus la succes pe american spre disperarea celuilalt… Adolf! Hitler…

Războiul nevestelor

În timpul celui de-al doilea război, mondial fraţii Dassler sînt mobilizaţi pe front, iar afacerea e condusă de cele două soţii ale lor, iar de aici încep problemele! Motivul disputelor dintre ele e simplu, fiecare dorea să deţină contolul companiei. Intrigi peste intrigi, unele chiar foarte josnice: se vorbea că Horst Dassler, fiul lui Adolf, ar fi în realitate copilul lui Rudolf. Rivalitatea dintre cele două femei devine periculoasă şi pentru grup, mai ales după terminarea războiului, cînd cei doi fraţi sînt anchetaţi şi reţinuţi de procurori ai armatelor aliate. Sînt condamnaţi pentru colaborare cu regimul nazist, dar după un an sînt eliberaţi. Era momentul să tureze la maxim afacerea lor, dar n-a fost să fie aşa pentru că tensiunile şi animozităţile dintre ei duc la separarea şi la divizarea întreprinderii în două.

adidas

puma 

Împărţirea

Se întîmpla în 1948 cînd Adolf (Adi) Dassler preia jumătate din clădiri, utilaje şi personal şi-şi face propria firmă pe care o înregistrează un an mai tîrziu, pe 18 august 1949 cu numele Adidas. Titulatura era o fericită combinaţie, devenită mai tîrziu mare brand internaţional, combinaţie formată din primele silabe ale numelor Adolf (Adi) şi Dassler, „Adi” şi „Das”! Cealaltă jumătate a afacerii de familie ce dată din anii 20 este luată de Rudolf, care, dincolo de rîul Aurach, care despărţea oraşul în două… cît mai departe de fratele său, pune pe picioare propria firmă cu un nume la fel de sonor peste cîţiva ani: Puma!

 

Tags: