Sistarea alimentării cu apă la asociaţiile de proprietari care înregistrează restanţe nu va mai fi permisă de acum înainte. Deputaţii au decis să interzică oprirea serviciilor furnizorilor de utilităţi, obligându-i să se îndrepte în instanţă împotriva debitorilor.
Una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă asociaţiile de proprietari este pe cale de a fi rezolvată. Deputaţii vor să interzică oprirea apei la blocurile sau scările de bloc cu restanţieri, punând capăt unor conflicte interminabile între locatari. Astfel, potrivit unui proiect de act normativ care completează Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, “operatorii nu mai au dreptul să sisteze furnizarea serviciului de alimentare cu apă, iar debitele utilizatorilor care nu achită contravaloarea serviciilor vor fi recuperate în instanţă”. “Aceste companii care învârt sute de milioane de euro au posibilitatea unui lobby foarte puternic şi va trebui să fim foarte insistenţi ca acest proiect să treacă la Camera Deputaţilor. Am semnale că aceste companii nu-şi doresc asta, ci vor în continuare să-i chinuie pe oameni. Profită de faptul că-i pun pe locatarii unei scări sau ai unui bloc să se certe între ei”, ne-a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu, iniţiatorul proiectului legislativ.
Oprirea apei poate provoca epidemii
Senatorul Vochiţoiu vede în oprirea apei la bloc un atentat la sănătatea publică: “Din momentul intrării în vigoare a modificării legislative, companiile vor avea tot interesul să caute soluţii, să încheie contracte individuale, branşamente individuale, tot ce trebuie ca această lege să fie aplicată. Trebuie să avem odată curajul să ieşim din starea asta. Am întâlnit epidemii din cauza faptului că blocuri şi cartiere întregi nu au avut apă în timpul verii trecute. Statul român cheltuie mai mult şi chinuim nişte oameni, bătrâni, copii”.
“Este nevoie de procese mai rapide”
Petru Olariu, vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari “Habitat”, ne spune că, până acum, nu s-au găsit rezolvări pentru problema restanţierilor care lăsau un bloc întreg fără apă. “Au tot fost discuţii pe tema asta, una că nu este normal să tai apa întregului bloc din cauza câtorva rău-platnici, iar cealaltă, că şi dacă le tai apa doar rău-platnicilor nu este bine pentru că îi afectează şi pe ceilalţi locatari din punctul de vedere al focarelor de infecţie care se creează. Dacă le mai tai şi căldura celor care nu plătesc, acest lucru îi afectează şi pe vecini, care vor avea apartamentele neîncălzite din cauza pereţilor reci. De fapt, rezolvarea problemei este ca dosarele restanţierilor să se judece foarte rapid în instanţă, iar rău-platnicii să fie executaţi într-o săptămână-două. Dacă sunt cazuri sociale, trebuie să intervină autorităţile”, ne-a precizat Petru Olariu.
Citeste mai mult pe www.ziarulring.ro