Parteneriat de SENZAŢIE! Un club din Liga I se întăreşte cu jucători din Italia

Ceahlăul Piatra Neamţ a intrat în atenţia DNA. Doi procurori au descins, la începutul săptămînii, la sediul clubului de sub Pietricica şi au luat actele la control. Viorel Mestecăneanu,...
13.02.2014 | 12:36
Parteneriat de SENZATIE Un club din Liga I se intareste cu jucatori din Italia

Ceahlăul Piatra Neamţ a intrat în atenţia DNA. Doi procurori au descins, la începutul săptămînii, la sediul clubului de sub Pietricica şi au luat actele la control. Viorel Mestecăneanu, preşedintele CA, a explicat în ce a constat intervenţia reprezentanţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. “Ne-au cerut documentaţia aferentă perioadei 2008-2013 pentru tot ce înseamnă finanţarea clubului, inclusiv contracte de publicitate şi reclamă. Le-am pus la dispoziţie tot ce ne-au cerut”, a spus oficialul Ceahlăului. Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al clubului, nu s-a aflat la club în momentul intervenţiei DNA, deoarece era plecat cu afaceri. “Pinalti” pune la cale un super parteneriat cu o fostă grupare din Serie A şi, în acest sens, weekend-ul trecut s-a aflat în Italia pentru o discuţie preliminară cu patronul clubului din Cizmă.

Parteneriatul prevede schimburi de jucători între Ceahlăul şi Lecce

Contactat de FANATIK.RO, Gheorghe Ştefan a confirmat că a avut întrevedere cu Savino Tesoro, finanţatorul lui Lecce, clubul care va colabora cu Ceahlăul Piatra Neamţ pentru următorii ani. “M-am întîlnit cu patronul lui Lecce, echipa unde a jucat şi Gică Popescu, şi am avut o discuţie de principiu asupra unei colaborări pe care Ceahlăul să o aibă cu clubul din Italia. Nu este, deocamdată, nimic bătut în cuie, dar, parteneriatul ar prevede schimburi de jucători între cele două formaţii. Am mai discutat şi alte lucruri cu patronul lor, mai exact afaceri, dar nu vă pot da detalii”, a spus Gheorghe Ştefan pentru FANATIK.RO.

pinalti

Întîlnire intermediată de Gică Popescu?

La preşedinţia FRF, şi-au anunţat candidatura, pînă acum, Vasile Avram, Gică Popescu, Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş şi Octavian Popescu. Conform surselor FANATIK.RO, întîlnirea dintre “Pinalti” şi proprietarul lui Lecce ar fi fost intermediată chiar de “Baci”, pe care Ştefan a anunţat public că îl va susţine în cursa pentru postul de şef al FRF. „Am spus-o de la început, sincer, că îl susţin pe Gică Popescu, doar în cazul în care nu candidează Hagi, pentru că trebuie un nume de fotbalist care să ne reprezinte şi pe plan internaţional, ori valoarea lui Popescu nu poate fi contestată. El vrea să fie manager, este o soluţie bună dintre candidaţii anunţaţi şi poate face treabă bună, să ridice valoarea fotbalului românesc”, a spus “Pinalti”.

popescu-660x400

“Baciul” a jucat un sezon la Lecce

Înfiinţaţă în 1908, Lecce a evoluat ultima dată în Seria A în sezonul 2011-2012, cînd a terminat pe locul 17 şi a retrogradat. În prezent, galben-roşii joacă în Lega Pro Prima Divisione / B, al treilea eşalon fotbalistic al Italiei. La Lecce, Gică Popescu a evoluat în sezonul 2001-2002, cînd a bifat 28 de partide şi trei goluri. De-a lungul istoriei, la Lecce au fost legitimaţi jucători celebri precum Valeri Bojinov, Mirko Vucinic şi Giuseppe Materazzi.

download