Petre G. Cristea, campion la Raliul Monte Carlo. În urmă cu mai bine de 80 de ani, un român reuşea să bifeze câteva victorii de excepţie pe marile circuite auto ale Europei. Două dintre acestea au venit la Monte Carlo şi la Nurburgring, circuitul din urmă fiind considerat unul dintre cele mai periculoase.
Născut pe 31 ianuarie 1909 în Bucureşti, Petre G. Cristea a fost atras imediat de lumea automobilismului. La 16 ani şi-a falsificat certificatul de naştere pentru a putea să dea testul pentru permisul auto, iar la scurt timp a început să fie interesat de mecanică.
La 21 de ani a participat la prima cursă auto, iar în 1931 a mers la Raliul Monte Carlo, unde a obţinut locul 11, la bordul unui Dodge Victory Six. În paralel, Petre G. Cristea s-a înscris la cursurile Universităţii Politehnica din Bucureşti, însă s-a retras după trei ani din motive medicale. Au urmat alte două participări la cursa din Principat, în 1934 şi 1935, unde a obţinut clasări pe locul 18, respectiv 15, la bordul unui Ford V8 modificat.
Marele moment a venit în 1936, când Petre G. Cristea, alături de copilotul Ionel Zamfirescu, a triumfat în Raliul Monte Carlo. Victoria a venit pe ultima sută de metri, după ce pilotul român a făcut o greşeală în dimineaţa cursei. “În acea dimineaţă, pentru prima şi ultima oară în viaţa mea am suferit de un “lapsus” îngrozitor şi inexplicabil: pur şi simplu am omis să execut optul! Difuzorul a anunţat rezultatul probelor de dimineaţă: cel mai bun timp Laury Scheel! Toată lumea era convinsă că el va fi câştigătorul raliului 1936. Unii prieteni şi ziarişti s-au grăbit să-l felicite. El, însă, a refuzat felicitările, spunând “să vedem ce se întâmplă după-amiază”. Probabil că avea o presimţire sumbră. Ionel era fiert ca mine, însă era convins că nu aş fi putut să comit voluntar o asemenea catastrofă. De aceea, într-un gest de splendidă prietenie mi-a spus: “tot tu vei conduce şi la proba de după-amiază!”. La care n-am mai greşit deloc şi am realizat cel mai bun timp al zilei, respectiv cu 0,4 secunde mai scurt decât cel al lui Laury Scheel. Câştigasem Raliul Monte-Carol 1936″, a povestit Petre G. Cristea în Almanahul Auto din 1989.
La trei ani de la victoria obţinută la Monte Carlo, Petre G. Cristea participa la cursa de pe circuitul Nurburgring, etapa a doua din International Eifelrennen. Traseul, numit şi “Templul Vitezei”, era unul dificil, mulţi piloţi şi-au pierdut viaţa sau au fost grav răniţi, iar românul era la prima cursă pe acest circuit. Calificările au făcut curat printre participanţi, iar pe grila de start se regăseau zece din cei 17 piloţi înscrişi.
Petre G. Cristea a avut probleme înaintea calificărilor, după ce pilotul român s-a prezentat fără combinezon şi cască. Organizatorii nu au vrut să-i acorde accesul la boxe, însă au fost convinşi când au văzut că purta o brasardă cu inscripţia “Fahrer – Eifelrennen 1939”. La bordul unui BMW 238, cu numărul de concurs 11, bucureşteanul obţine cel mai bun timp în calificări şi pleacă din pole-position la cursa de debut pe circuitul Nurburgring. După şase tururi, care au totalizat peste 136 de kilometri, Petre G. Cristea obţinea victoria şi stabilea câteva recorduri care vor fi doborâte, peste ani, de Stirling Moss şi Jackie Stewart, triplu campion mondial de Formula 1. „Recordul de viteză a rămas valabil până în anul 1953, când a fost depăşit de către Stiriling Moss. Un alt record consta în faptul că am fost unicul pilot din lume care, concurând prima oară pe Nurburgring, a câştigat cursa. Şi acest record a rezistat până în 1970, când Jackie Stewart, fost campion mondial de Formula 1, a învins, de asemenea, pe Nurburgring chiar de la primul „şut”. Aşa că, deşi nu mai sunt unicul, totuşi mă aflu într-o companie care mă onorează”, avea să povestească peste ani Petre G. Cristea.
Al Doilea Război Mondial i-a blocat ascensiunea în lumea automobilismului. Până în 1939, Petre G. Cristea participase la 80 de curse, 35 dintre acestea fiind internaţionale, şi de 56 de ori a reuşit să termine pe podium. În 1969 a înfiinţat revista „Autoturism” şi a scris o serie de cărţi de specialitate până la finalul vieţii.