Fanatik Show

Iordănescu, SELECŢIONER?! Piţi e ARAB! “Sînt fericit!”

UPDATE 21:00 La finalul negocierilor, Victor Piţurcă a oferit o declaraţie scurtă: "Sînt fericit că am semnat!", anunţînd şi conferinţa de presă pe care o va avea mîine, la ora 12:o0. ...
16.10.2014 | 21:07
Iordanescu SELECTIONER Piti e ARAB Sint fericit

UPDATE 21:00 La finalul negocierilor, Victor Piţurcă a oferit o declaraţie scurtă: “Sînt fericit că am semnat!”, anunţînd şi conferinţa de presă pe care o va avea mîine, la ora 12:o0. 

UPDATE 19:20 Surse FRF au dezvăluit pentru FANATIK.RO că cele mai mari şanse pentru a prelua funcţia de selecţioner le are Anghel Iordănescu! 

UPDATE 18:50 / Victor Piţurcă a bătut palma cu arabii! S-a întîlnit cu ei imediat după ce a reziliat cu FRF! CLICK PENTRU VIDEO

pitipt al it

UPDATE 18:44 E oficial!! Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu FRF! Anunţul a fost făcut de FRF pe siteul oficial: “Federaţia Română de Fotbal şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai staff-ului primei reprezentative. Detalii privind situaţia echipei naţionale vor fi oferite de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie 2014, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”.”

UPDATE 14.55: Piţurcă s-a înţeles deja cu oficialii lui Al Ittihad, şi-a luat şi viza, astfel că a trecut la discuţii cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în ce condiţii îşi reziliază contractul cu naţionala. Discuţiile se poartă momentan telefonic, pentru că Răzvan Burleanu se va întoarce în ţară abia sîmbătă. Sursele FANATIK.RO dezvăluie că federaţia a fost de acord să mai scadă din pretenţiile privind clauza, ajungîndu-se la 400.000 de euro, dar, surpriză!, Piţurcă nu vrea să achite nici un ban pentru a pleca la arabi!  

UPDATE 12:00 Presa arabă tratează pe larg pe primele pagini iminenta sosire a lui Victor Piţurcă la Al Ittihad în ediţiile de joi. Cotidianul Arreyadi citează, pe prima pagină FANATIK.RO, oferind informaţiile pe care FANATIK.RO le-a oferit de-a cursul zilei cu privire la negocierile purtate de cei doi oficiali ai arabilor sosiţi la Bucureşti, Soultan Al Balawi şi Yousel al Najjar. 

170

………………….

UPDATE 13:05. Negocierile privind plecarea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad au continuat şi astăzi. Eugen Neagoe s-a întîlnit cu oficialii grupării arabe, dar încă nu s-a ajuns la un acord. În această după-amiază urmează o nouă rundă de negocieri la care participa şi Piţurcă, anunţă digisport.ro.

UPDATE 00:00 / Negocierile dintre Victor Piţurcă şi reprezentanţii lui Al Ittihad Jeddah au intrat pe ultima sută de metri, sursele din anturajul selecţionerului dezvăluind că “anunţul public cum că Piţurcă este antrenorul echipei arabe este doar o chestiune de timp”. Oficialii rivalei lui Al Hilal, formaţia antrenată de Reghecampf, se vor întîlni în cursul zilei de joi cu Victor Piţurcă, urmînd ca, dacă nu vor fi probleme în draftul de contract înaintat românului,selecţionerul să fie prezentat ca noul antrenor al lui Al Ittihad. “Piţurcă mai forţează negocierile, speră să mai obţină anumite avantaje şi bonusuri, însă în mare, contractul este finalizat”, precizează sursele din anturajul selecţionerului.

Dacă negocierile îşi vor continua parcursul şi nu va exista nici un impediment care să întrerupă tratativele, salariul net al lui Victor Piţurcă va fi de 1,8 milioane euro pe sezon, sumă care va fi rotunjită cu bonusuri financire şi prime. “Contractul stipulează ca fiecare victorie să îi aducă lui Piţurcă şi staff-ului său cîte 2.000  euro bonus, sumă cerută expres de selecţioner, sumă care nu include bonusuri de performanţă”, au precizat apropiaţii lui Piţurcă.

Primă specială de Ziua Naţională a României!

Una dintre clauzele speciale dorite ca fiind scrise în contract de Victor Piţurcă ţine de întîlnirea cu Al Hilal, formaţia lui Reghecampf, meci care se va desfăşura la Jeddah pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. Piţurcă doreşte să îşi introducă o clauză prin care, în cazul unor victorii cu principalele contracandidate, staff-ul actualului selecţioner să fie recompensat separat de celelalte bonificaţii. “S-a încercat să i se explice că oricum arabii apreciază performanţele, că în cazul unei victorii cu Al Hilal, şeicii îl vor umple de bani şi cadouri, dar Piţurcă vrea ca totul să fie în contract. Suma nu s-a fixat, dar va fi una foarte consistentă”, au punctat apropiaţii lui Piţurcă. După şase etape, Al Ittihad are punctaj maxim, fiind pe locul doi, după Al Nasr, în timp ce Al Hilal, care este pe locul trei, are două puncte mai puţin.

reghe-piti

UPDATE 20:30 / Informaţiile de ultim moment obţinute de FANATIK.RO din anturajul selecţionerului precizează faptul că în această seară avocaţii tehnicianului analizează cu Piţurcă draftul de contract cu Al Ittihad, în timp ce arabii se ocupă de obţinerea formalităţilor care să-i permită lui Piţi intrarea în Arabia Saudită după ce Ovidiu Costeşin le-a înmînat paşapoartele după sosirea din Finlanda. “Faptul că arabii au ajuns în Bucureşti şi fac toate demersurile să îi obţină viză de intrare lui Piţurcă, arată foarte clar că discuţiile sînt aproape finalizate. În fotbal, şi dacă îţi iei bilet de avion, dar nu ai semnat contractul, înţelegerea poate să cadă, însă în cazul selecţionerului şansele de a pleca de la naţională sînt foarte, foarte mari! Un procentaj? Piţurcă pleacă la Al Ittihad în proporţie de 90%”, au precizat, pentru FANATIK.RO, sursele din anturajul lui Piţurcă.

UPDATE 17:45 / Conform LOOK TV, la FANATIK SHOW, team-managerul echipei naţionale, Ovidiu Costeşin, mîna dreaptă a lui Victor Piţurcă, s-a întîlnit cu arabii la un hotel din Bucureşti, imediat după ce delegaţia naţionalei a aterizat pe Otopeni şi a înmînat arabilor 4 paşapoarte, afacerea fiind ca şi făcută. 

UPDATE 16:14 / Presa arabă anunţă venirea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad: 

UPDATE 13.00 Preşedintele lui Al Ittihad, Ibrahim Al Balwi, spune că Piţurcă îşi plăteşte singur clauza la naţională.

“Îl aşteptăm pe domnul Piţurcă pentru discuţii. Lucrurile sînt în stand-by. El trebuie să îşi rezolve treburile cu naţionala. Nu vrem să îi plătim clauza. Piţurcă şi-a luat angajamentul că şi-o va plăti singur. Avem încredere că situaţia se va rezolva, de fapt sîntem siguri de acest lucru. Nu am discutat cu nimeni din Federaţia Română de Fotbal şi nici nu avem de ce s-o facem, e treaba lui Piţurcă să îşi rezolve lucrurile, de asta se ocupă el personal”, a declarat Ibrahim Al Balwi pentru DigiSport.

UPDATE 12.00: Piţurcă a primit un ajutor nesperat în drumul către Al Ittihad. Arabii sînt la Bucureşti, iar un cuvînd greu de spus pare să-l fi avut şi Launreţiu Reghecampf în perfectarea mutării. Şeicii de la Al Ittihad au cerut referinţe de la fostul antrenor al Stelei, iar Reghe a fost laudativ la adresa lui Piţi. Cel mai probabil actualul selecţioner va pleca, el ajungînd deja la un acord pe doi ani cu Al Ittihad.

Se pare că după prima rundă de negocieri, cînd Victor Piţurcă a cerut un salariu de 4 milioane de euro, aproximativ egal cu al lui Reghecampf şi Olăroiu, şeicii au luat din ţară mai multe referinţe. Se pare că, la urechile saudiţilor au ajuns şi partidele de poker pe care selecţionerul le bifa, dar şi copilul făcut cu Vica Blochina. Şi, după aceste veşti, şefii lui Al Ittihad nu l-au mai dorit la echipă, însă în urma mai multor convorbiri cu Olăroiu şi Reghecampf, tehnicieni români cu rezultate foarte bune în Orientul Mijlociu, saudiţii s-au răzgîndit. “Ce legătură are faptul că Piţurcă ar merge la jocurile de noroc sau faptul că are un copil cu o altă femeie decît soţia sa? Treburile astea nu îl împiedică să fie un antrenor profesionist! Piţurcă va face o treabă foarte bună în Arabia, nu degeaba a stat atîţia ani la echipa naţională a României. Dacă nu avea rezultate, nu îl ţinea nimeni”, ar fi fost mesajul celor doi tehnicieni români la adresa lui Victor Piţurcă.

 

………………………….

Telenovela plecării lui Victor Piţurcă se apropie cu paşi repezi de deznodămînt. Aflat la episodul al doilea, după ce au existat discuţii în primă instanţă înaintea dublei cu Ungaria şi Finlanda, selecţionerul României este la un pas de parafarea contractului cu Al Ittihad.

Vin după el la Bucureşti

Conform surselor FANATIK.RO, doi reprezentanţi ai clubului Al Ittihad, Soultan al Balawi şi Yousof al Najjar, au venit la Bucureşti (vezi foto 1 şi foto 2 cu biletele acestora).

poza 22

 

ppp

 

Arabii au sosit în România pentru a-i prezenta selecţionerului contractul care-i oferă acelaşi salariu ca şi cel cu care a fost iniţial ofertat: 2.000.000 de euro pe sezon!

Deşi a declarat în conferinţa de presă premergătoare partidei cu Finlanda de la Helsinki că toate discuţiile cu Al Ittihad au căzut, după meci tehnicianul a recunoscut că impresarul său poartă negocieri cu Ittihad. Sursele noastre susţin că selecţionerul va părăsi banca tehnică a naţionalei României la întoarcerea în ţară după această partidă: “Piţurcă ştie foarte clar că va semna cu arabii, dar nu a vrut să strice atmosfera la naţională. E precaut, deoarece au mai picat o dată tratativele. Acum, însă, doar un ghinion fantastic îl mai poate opri din drumul spre Ittihad!“.

Ultima partidă a lui Piţurcă la cîrma naţionalei, cea cu Finlanda, din preliminariile Campionatului European lasă echipa naţională cu a doua partidă cîştigată în grupa F, după cea din Grecia, în care tricolorii s-au impus graţie reuşitei lui Ciprian Marica. Bogdan Stancu este cel care l-a făcut pe Piţurcă să plece cu zîmbetul pe buze, prin cele două goluri marcate, în urma assist-urilor lui Sănmărtean, lăsat pe bancă la începutul partidei şi introdus în teren în partea secundă.

PARIU FARA RISC de pâna la 150 Ron la Unibet! Fa-ti si tu un cont acum!

Tags: