News

Poliția Locală, undă verde la ridicat mașini parcate pe trotuar. Legea a fost promulgată de Iohannis

24.11.2020 | 15:53
Politia Locala unda verde la ridicat masini parcate pe trotuar Legea a fost promulgata de Iohannis
ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Poliția Locală primește undă verde la ridicat mașini parcate pe trotuar.

Inițiatorul legii, liderul deputaților PNL Florin Roman, le permite polițiștilor locali să ridice orice vehicul staționat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public marcate în acest scop.

ADVERTISEMENT

Așadar,mașinile parcate pe trotuarele orașelor aglomerate pot fi ridicate de Poliția Locală, într-un mod perfect legal.

Poliția Locală are undă verde la ridicat mașini parcate pe trotuar

Sunt luați în vizor și cetățenii care nu știu să își gospodărească locuințele în exterior.

ADVERTISEMENT

În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti”, este menționat în lege, conform News.ro.

Totodată, legea prevede că mașina nu va fi ridicată dacă șoferul este în preajmă.

În cazul nerespectării obligaţiei, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore”, conform sursei menţionate.

ADVERTISEMENT

Legi speciale pentru firme și asociațiile de locatari

Nu doar șoferii vor fi luați în vizor de autorități. Conform legii, firmele sau asociațiile de locatari au următoarele obligații, riscând amenzi în cazul nerespectării:

depozitarea corespunzătoare a reziduurilor menajere, industriale, agricole,precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale.

ADVERTISEMENT

menţinerea curăţeniei trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc.

îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;

respectarea măsurilor stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi.

asigurarea curăţirii mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice.

curăţarea şi întreţinerea şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii

finalizarea construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea”.

ADVERTISEMENT