Fotbal intern

Ianis, făcut praf: “Îşi poate aminti doar centrul istoric din Firenze”

„Nu există învingători, doar învinşi” este concluzia la care au ajuns cei de la calciomercato.com după episodul „Ianis Hagi la Fiorentina”.
18.01.2018 | 13:01
Ianis facut praf Isi poate aminti doar centrul istoric din Firenze

Experienţa lui Ianis Hagi la Fiorentina a durat doar un sezon şi jumătate, perioadă în care fiul legendei României a jucat doar 48 de minute în tricoul echipei mari. Gică Hagi speră acum ca prin readucerea fiului său la Viitorul să-l ajute să îşi relanseze cariera. Însă, presa din Italia nu vede niciun câştigător din această mutare: “Gheorghe Hagi a venit în Italia, şi-a luat fiul – salvându-l de bancă şi de campionatul Primavera – şi l-a readus acasă. La Viitorul, echipa sa, la care e proprietar şi antrenor. Ianis Hagi lasă Fiorentina şi încheie o poveste la limita paradoxalului, din care toţi ies învinşi, în termeni morali şi tehnici”, scrie calciomercato.com.

Italienii critică însă şi echipa Fiorentinei care a gestionat greşit situaţia întregului contingent de tineri de perspectivă de la club, nu doar pe cea a lui Ianis Hagi. Totodată, aceştia afirmă că juniorul pierde un tren important în carieră:  “Nu există învingători, doar învinşi. Fiecare parte crede că a obţinut cea mai bună ieşire, dar nu e aşa. Cedarea lui Hagi reprezintă, în parte, falimentul campaniei de întinerire a Fiorentinei, începută vara trecută”, scrie Calciomercato.

Presa din Italia: „Firenze nu l-a văzut pe Ianis Hagi” 

Jurnaliştii italieni nu îl iartă nici pe Gică Hagi, despre care spun că au acţionat într-un mod care “se ciocneşte cu relaţiile moderne economico-fotbalistice”. SIngurul câştigător pare să fie totuşi tânărul fotbalist care a avut oportunitatea să vadă superbul oraş italian: “Firenze se pregăteşte să-l salute pe Hagi, practic fără să-l vadă. El îşi poate aminti ‘doar’ centrul istoric. Poate că am găsit un câştigător până la urmă”, conchide Calciomercato.

Experienţa lui Ianis Hagi la Fiorentina

Ianis Hagi se întoarce la Viitorul, după ce s-a transferat la Fiorentina în vara anului 2016. Fotbalistul de 19 ani a avut puţine şanse să joace pentru formaţia din Florenţa, iar în ultimele luni italienii s-au gândit la mai multe variante pentru a-l ceda pe fiul lui Gică Hagi.  Până la urmă el s-a întors la echipa tatălui său, care l-a răscumpărat pentru 2 milioane de euro şi 25% dintr-un eventual viitor transfer. Ianis Hagi a şi jucat în primul amical al anului pentru Viitorul, scor 0-2 în faţa celor de la Galatasaray.