Fotbal international

Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2! “Eu le voi turna în pahare jucătorilor”

08.09.2018 | 00:41
Prima reactie a lui Mirel Radoi dupa PortugaliaRomania U21 12 Eu le voi turna in pahare jucatorilor

Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2. “Tricolorii mici” au obţinut un succes vital în campania de calificare la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino, care se va disputa în vara anului viitor. La finalul meciului, selecţionerul şi-a lăudat jucătorii şi a povestit cum a trăit victoria obţinută în Portugalia. În plus, tehnicianul de 37 de ani a declarat că victoria aparţine şi vechiului staff tehnic al echipei.

“Toți băieții merită nota 10! Acest meci ne arată că dacă se îndoia cineva de valoarea băieților, s-a înșelat. Cu determinare, cu sacrificiu, acești jucători merită aplauze. Și încă o chestie, să nu uit: victoria jucătorilor aparține și vechiului staff. Dacă Dani Isăilă și vechiul staff nu reușeau să facă atâtea puncte până aici, noi nu aveam șanse acum să ne calificăm. Sunt mândru că le pot fi antrenor acestor băieți! Sunt mândru că am plăcerea de a-i antrena zi de zi”, a declarat Mirel Rădoi pentru gsp.ro.

Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2

Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2. Selecţionerul echipei de tineret l-a felicitat în mod special pe Ionuţ Radu, portarul selecţionatei, care a apărat penalty-ul portughezilor din minutul 90+9 şi a susţinut că nu spera ca tânărul portar să scoată lovitura de la 11 metri.

“L-am felicitat din suflet. Nu degeaba e unul dintre liderii nationalei. La ședința video, am încercat să le arătăm penalty-urile executate de lusitani. Sincer, îmi cer scuze în fața lui Radu, nu am avut mari speranțe! Dar de pe bancă se transmitea că va rata, mi-am zis: “Dacă Doamne, am greșit cu ceva, mai bine să se termine 2-2 acum și să câștig marți cu Bosnia!”. Apoi, mi-era frică să nu mai dea arbitrul încă o dată penalty! M-au trecut apele instant în acele secunde”, a mai declarat Mirel Rădoi.

Selecţionerul de 38 de ani a anunţat că jucătorii vor avea voie să petreacă după victoria cu Portugalia, însă moderat, fiecare urmând să primească un pahar de vin roşu. Mai mult decât atât, Mirel Rădoi s-a oferit să le toarne în pahare jucătorilor care au reuşit victoria, dar a mai adăugat că de vineri seara va începe analiza Bosniei, următorul adversar din Grupa 8. “Cine vrea un pahar de vin roșu, eu le voi turna în pahare jucătorilor! Au toată admirația mea. Vom face o analiză încă de vineri noaptea. Să echilibrăm lotul, să luăm decizii bune dacă vom chema alți jucători”, a precizat selecţionerul naţionalei U21 a României.

România U21, şanse mari de calificare la CE 2019

După ce s-au jucat meciurile de vineri seara din Grupa 8 preliminară pentru CE U21 din 2019, România şi-a apropiat calificarea la turneul final din Italia şi San Marino. Selecţionata antrenată de Mirel Rădoi a ajuns la 15 puncte, după ce a învins-o pe Portugalia, scor 2-1. Bosnia a făcut 18 puncte, cu o victorie în faţa Elveţiei, scor 3-0, şi se menţine pe primul loc. Dacă România o va învinge pe Bosnia, în meciul care se va disputa pe 11 septembrie, “tricolorii mici” vor trece pe primul loc, din moment ce primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte este rezultatul din meciurile directe, iar românii au obţinut victorie în tur, scor 3-1.

Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2
Prima reacţie a lui Mirel Rădoi după Portugalia-România U21 1-2
Tags: