Iarna 2022-2023 urmează cam aceleași coordonate ca în anii anteriori, cu temperaturi mai ridicate în perioada sărbătorilor, urmat de un ianuarie ceva mai geros.
Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni arată faptul că imediat după Crăciun, temperaturile urmează să scadă treptat, însă de săptămâna viitoare, vremea se va încălzi.
Astfel, în perioada Revelionului, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit, dar există posibilitatea să se înregistreze precipitații.
Astfel, vremea în Muntenia s-ar putea răci în primele zile ale intervalului, cu maxime de 6-7 grade și temperaturi nocturne negative, care pot ajunge la -3 grade.
Spre sfârșitul acestei săptămâni, se va încălzi ușor, iar în primele zile din ianuarie, se va ajunge la maxime de 12 grade și minime de 2 grade Celsius.
La finalul săptămânii viitoare, vremea va suferi o răcire bruscă, și se vor înregistra temperaturi maxime de 6 grade și minime de -1 grad.
În regiunea Oltenia, zilele următoare vor fi mai reci, cu maxime de 7 grade, iar în jurul Revelionului temperaturile cresc din nou, până la 11 grade. În primele zile din ianuarie sunt așteptate ploi, în paralel cu o ușoară tendință de răcire.
În Dobrogea sunt așteptate ploi în jurul perioadei de 4 ianuarie, În rest, temperaturile vor avea cam aceleași coordonate ca în celelalte regiuni ale țării.
În Moldova, răcirea din primele zile ale intervalului va aduce valori termice de maxim 5 grade și minime de -3 grade. În perioada Revelionului, ne putem aștepta la 10-12 grade și apar precipitațiile. După 4 ianuarie, vremea se răcește treptat.
În Transilvania sunt așteptate ploi pe 27, 28 și 31 decembrie, într-un interval în care temperaturile pot ajunge la maxime de 10 grade Celsius. Mai frig va fi în prima parte a intervalului, precum și în ultima, când sunt așteptate maxime de 4-5 grade.
La munte va fi ger în zilele următoare, cu maxime care nu vor depăși 0 grade. Vremea se va încălzi în perioada Anului Nou, cu maxime de 6 grade, iar în a doua săptămână temperaturile vor ajunge din nou să fie negative.
Vor fi șanse reduse de precipitații, însă acestea și-ar putea face simțită prezența în jurul datei de 31 decembrie și după 4 ianuarie.