Fotbal intern

Prunea, despre coşmarul cu Suedia: „Andersson a ieşit din pământ”

Portarul „Generatiei de Aur” a vorbit despre meciul cu Suedia din 1994, inaintea amicalului de marti cu scandinavii.
26.03.2018 | 08:30
Prunea despre cosmarul cu Suedia Andersson a iesit din pamant
ADVERTISEMENT

Florin Prunea a fost titular în partida de coşmar susţinută de România în compania Suediei, pierdută de tricolori la penalty-uri în compania scandinavilor. Atunci goalkeeper-ul naţionalei a ratat ieşirea pe centrare la golul al doilea al suedezilor, marcat de uriaşul Kennet Andersson. Prunea susţine că a avut coşmaruri după acel meci, dar a trecut peste cu sprijinul coechipierilor şi al suporterilor. Cât despre Andersson:

„Ţin minte că după America el s-a transferat în Italia, unde era cel mai tare campionat intern de pe glob. A jucat la Bari, Bologna, Lazio şi le-a marcat goluri identice cu cel marcat mie marilor portari ai lumii, Pagliuca şi Peruzzi. Era ceva de speriat! Un atacant de o viclenie totală, cu un joc de cap excelent. A ieşit de undeva din pământ, din iarbă verde, nu l-am văzut absolut deloc. Fiindcă mingea era uşoară, n-ar fi avut cum să-mi pună probleme, eu eram atent doar la balon”, a spus Prunea, într-un interviu pentru gsp.ro. 

ADVERTISEMENT

Prunea: „Puteam fi campioni mondiali” 

Fostul portar al naţionalei este de părere că românii ar fi putut câştiga titlul mondial în 1994, dacă ar fi reuşit să treacă de suedezi: „Ne băteam de la egal la egal cu absolut orice echipă a lumii. Cu toţii, inclusiv cu Brazilia. Eram în vârful de formă, eram buni de tot. Ne trimitea ambasada casetele şi când vedeam ce bucurie aducem oamenilor în ţară ne spuneam: „Chiar suntem buni dacă scoatem sute de mii de oameni în oraşele României! Chiar putem fi şi campioni mondiali”” a mai spus Prunea, potrivit sursei citate.

Amicalul dintre România şi Suedia, care se desfăşoară la Craiova, se joacă marţi, 27 martie, cu începere de la ora 21:30. 

ADVERTISEMENT