RADAR TV: S1mona Halep, „simply the best” şi cum l-am lăsat pe Hamlet în… hamleţi

A năduşit urât CTP la Digi Sport!

* „Am vorbit foarte puţin cu Simona. Mi-a zis: “Tată, am reuşit!” Apoi a izbucnit în lacrimi, eu mai mult, şi am zis că vorbim mai târziu. Am avut încredere totală în ea. De asta am investit tot! Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a urat să ne ajute Dumnezeu să rămânem cât mai mult timp în top 10. Singurul lucru important este să nu iubeşti banii. Dacă iubeşti banii, ei te întorc din drum! Ne-am gândit doar la performanţă”, a dezvăluit Stere Halep la DigiSport. Ce lecţie poate fi mai frumoasă şi ce poate trăi mai intens, mai emoţionant, un părinte, privindu-şi copilul triumfător? Cuvintele sunt sărace. Poate doar există momente în care îngerii devin zei… Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

• Înainte de momentul „locul 1 mondial”, CTP, zis şi „cadavrul pasiunii, ascuns în dulapul cu noduri în papură”, a năduşit la Digi: ”Să fim sinceri, Sharapova a făcut cel mai prost meci al carierei sale”. Poate că aşa o fi fost, dar în viaţă nu este bine să dai verdicte, iar – la înţelepciunea şi la experienţa domniei sale – domnul CTP ar fi trebuit să ştie chestia asta. Mai ales că nu era momentul pentru o asemenea remarcă, fie şi din motivul că Halep are mare nevoie de încurajări, dat fiind faptul că am simţit-o, deseori, sufocată de psihicul său labil. Nu-i ok să te joci, precum buldozeriştii, de-a bomba de la Hiroshima, cu o femeie, cu o sportivă care, cel puţin deocamdată, nu are rivală pe măsură în România. Cu bunele şi cu mai puţin bunele sale… Altfel, nu te deosebeşti (mai ales ca ziarist) de un bătrânel posac şi ranchiunos, pe care-l trag copiii de turul pantalonilor pe maidan. În schimb, ca să respectăm adevărul, CTP a grăit echilibrat, după meciul cu Ostapenko: ”Nu are mare importanţă locul 1! Desigur, e minunat că o româncă este în premieră absolută numărul 1 mondial în tenis. Dar nu acest numărul 1 pe care îl obţine Simona este important. Valorile sunt egalizate acum la vârful tenisului feminin, în absenţa Serenei Williams şi, oarecum prin rotaţie, toate obţin poziţia 1. Important e că Simona joacă altceva, e o altă Simona, şi cu jocul pe care l-a arătat la Beijing, cu barierele mentale, Sharapova şi Ostapenko, pe care le-a spart, perspectivele par excepţionale pentru campioana noastră! Aştept cu nerăbdare Turneul Campioanelor, pe care abia acum îl poate câştiga”. Într-adevăr, cel mai important pentru Simo este faptul că s-a învins pe sine însăşi şi că a depăşit blocajele ce păreau să-i contureze destinul. Şi pentru asta suntem fericiţi! Aşa se întoarce tie-break-ul vieţii, chiar dacă la Beijing a avut parte de o nouă finală-sincopă…

• Revelion, fraţilor! Simo a bătut-o pe Sharapova, pentru prima oară în carieră! 6-2, 6-2 şi parcă am fi recuperat ultima parte din Tezaurul „depozitat” la Moscova! A fost prima înfrângere în două seturi a rusoaicei, în 2017, dar asta ne interesează mai puţin. Important este că Halep şi-a regăsit detenta şi că poate redeveni ce a fost, ba chiar mai mult decât atât. Performanţa l-a transformat şi pe hârciogul Ion Ţiriac (fără nicio glumă, pentru că domnia sa a povestit la TV că modelul personal în viaţă e respectivul animal, care agoniseşte, „pai cu pai şi lemn cu lemn” până când îşi clădeşte o coşmelie pe măsură, utilată cu de toate, de la „reşeu” până la parc auto). Şi cum, vorba aceea, ’geaba ai casă de sticlă dacă n-ai şi gagică, nea Ţiri s-a înamorat platonic de Simo, pe care o manageriază şi despre care afirmă, cu haz: ”Halep e darnică. Eu nu-s pregătit să văd meciuri d’astea!”. Adică, mai pe româneşte, Simo i-a dat Sharapovei cât a putut, că doar era super-ofertă, iar moşu’ nu stă bine cu „pitpalacu’”, la emoţii de calibrul giga. Totuşi, la acel moment încă mai existau indivizi care o ţineau gaia-maţu’ cu „de ce nu reuşeşte Halep să urce pe locul 1?”. Băi băieţi, care n-aţi avut niciodată măcar curajul de a vă gândi la „locul 1” în ceea ce priveşte profesia voastră, băgaţi la cap că numai operele mijlocii sunt ireproşabile. Cele mari, niciodată! Până la urmă, Halep şi-a luat revanşa în faţa lui Ostapenko, după înfrângerea de la Roland Garros şi s-a calificat în finală, la Beijing, devenind lider mondial! „Simply the best!”, cum ar spune Lecitina Turner! Asta, indiferent că a pierdut ultimul act, în compania lui Garcia…

“Furnicuţa” de la Beijing şi mahalaua de la Bucureşti

• Victoria lui Halep cu Şarapova le dăduse unora impresia că e momentul oportun să (re)devină mitocani. Fără nicio legătură cu ideea de fair-play şi cu sportul, în general, Meme Stoica a postat grobian pe contul său de pe o reţea de socializare: ”Hai, Simona, bate calul dopat şi răcnitor!”. Goe de la FCSB, un fel de Gigi de la gaze, cum li se spunea, pe vremea copilăriei noastre, ţărănuşilor versaţi, calcă-n străchini nu doar când e vorba despre fotbal, ci o face lung şi des, crezând că-i un succes şi în timpul (pardon) liber. Pentru „domnul” Stoica şi pentru alţii ca el nu există eleganţă, civilizaţie, respect şi alte cuvinte d’astea, prăfuite, ci un etern război cu micimea, cu propria coloană vertebrală şi cu absurdul. Ca să-i fac o bucurie lui Cornel Dinu, simt nevoia să citez din Lucian Blaga: ”Legile morale se schimbă după locuri şi timpuri. Unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de niciuna”.

• În „Săptămâna Halep”, Radu Paraschivescu a spus, în cadrul emisiunii „Dosar România”, de la TVR:” Simona este o proiecţie a noastră. Când câştigă, ne umflăm pieptul, când pierde, e de vină numai ea, dar ne afectează”. Atenţie, însă, aşa s-a întâmplat şi cu alţi campioni, vezi cazurile Doroftei şi Bute. Ne folosim prea mult de ei, ne otrăvim pentru că ne asumăm NOI o imagine şi o performanţă care, de fapt, le aparţin EXCLUSIV lor şi la final îi otrăvim şi pe bieţii campioni… Tare mi-e că, în stilul ăsta, o să ajungem şi noi, cetăţenii, precum peştii româneşti, care nu mai muşcă decât la gogoloaie de cianură. De altfel, la Digi Sport, Viorel Grigoroiu a avut o discuţie interesantă cu Ştefan Beldie. Moderatorul a întrebat dacă „Halep ar putea fi confiscată de lumea politică”, iar jurnalistul invitat a răspuns:” Nu. E prea mare! Probabil că vor încerca s-o folosească, dar este mai mare decât ei!”. Poate, totuşi, că băieţii care activează în zona politică şi mai ales politrucă îşi vor înfrâna pornirile, nu de alta, dar ar fi prea bătător la ochi şi s-ar putea să-i linşeze proletariatul ignorant.

• În finala de la Beijing, pierdută în două seturi (4-6, 6-7), Halep a cedat sau poate că a fost doar un regres firesc, după o perioadă obositoare şi stresantă. „Ştiaţi liniştiţi, la locurili voastre”, cum ar zice Coana Leana, că la fel a păţit-o şi Nadal, când a devenit Numărul 1 în lume. În fine… Simo nu l-a chemat nici pe Andrei Pavel, în timp ce franţuzoaica s-a sfătuit în trei rânduri cu tatăl ei (care îi este şi antrenor). Totuşi, ascensiunea Simonei până la locul 1 în lume este simbolic pentru o furnicuţă, care a adunat cu sârg, până când s-a desăvârşit. E mai greu să rezişti în top decât să te definească o unică „sclipire”, iar apoi să dispari în neant… Aşa cum am mai spus, mai are, însă, de lucrat, la pregătirea mentală. În setul 2, la scorul de 3-3, după 5 şanse de break ratate, i-am citit româncei pe buze o „idee filosofică” pe care o mai întâlnim atunci când camerele de filmat îi surprind în prim plan pe fotbaliştii ratangii. Totuşi, cu înjurături şi cu alte „abjective”, cum ar spune studentul Vanghelie, nu merge treaba, Simo… Până la urmă, Halep a pierdut game-ul (cel mai important!) după 9 şanse de break ratate…Uppps…

• Sorana Cîrstea a bătut-o pe Pliskova de i-au mers fulgii. Până de curând se lipise ghinionul de ea, da’ noroc că a avut în buzunar desfăcătorul de conserve…

Badea îşi pregăteşte defilarea în „Ştefan cel Mare”

• La Dinamo se aplică principiul „foaie verde chilipir, te-ai trezit într-un tractir”! Negoiţă nu mai poate ieşi din haosul pe care el personal l-a creat, după ce a tot amânat datoria de 2 milioane de euro către Nicolae Badea. Procesul a început pe 10 ianuarie, la Judecătoria Sectorului 3, iar meciul se apropie de final. Conform înţelegerii dintre cei doi, la momentul preluării clubului de către Negoiţă, junele gargaragiu trebuia să vireze suma respectivă, pentru a deveni proprietar la SC FC Dinamo Bucureşti 1948 SA. Banii n-au fost achitaţi, iar Badea a demarat la sfârşitul anului trecut operaţiunile în Justiţie şi a obţinut sechestrarea acţiunilor. Rău-platnicul (apropo, nimic nu e mai oripilant într-o înţelegere dintre doi oameni, presupus civilizaţi, decât nerespectarea cuvântului dat şi a angajamentului asumat!) a făcut în primăvară contestaţie, o cale procesulă firească, însă decizia executivă şi judecătorească nu a mai putut fi schimbată. Ţinta lui Negoiţă a devenit ridicarea sechestrului de pe acţiuni, dar după o vară în care instanţa a tot amânat pronunţarea, verdictul a venit în urmă cu două săptămâni: cererea sa a fost respinsă! Micul Machiavelli solicitase să se ridice sechestrul de pe acţiuni şi încercase să-şi tragă şi o plasă de siguranţă. În cazul în care instanţa nu i-ar fi aprobat cerinţa, Negoiţă solicita ca sechestrul să-i fie ridicat măcar de pe o parte din acţiuni, invocând că acţiunile FC Dinamo 1948 au o valoare mult mai mare decât suma datorată lui Badea. Cum termenul de graţie pentru plata acţiunilor expiră la 31 octombrie, Negoiţă se vede în imposibilitatea de a mai câştiga teren, aşa cum s-au petrecut lucrurile şi în alte afaceri păguboase ale boss-ului respectiv, în urma cărora au avut de pierdut numai oameni nevinovaţi. Bişniţmanul are dreptul la recurs în procesul pierdut pe 18 octombrie, dar nu mai are timp fizic să blocheze executarea silită a acţiunilor dacă nu găseşte banii. În schimb, procedura de recuperare silită a datoriei, fiind executorie, va merge înainte. Dacă Negoiţă nu va scoate banii în câteva săptămâni (şi asta nu funcţionează prin propaganda de pe conturile false de pe reţelele de socializare, maestre!), acţiunile SC FC Dinamo 1948 SA vor fi scoase la licitaţie, pentru a îndestula creditorul. Adică, aţi ghicit, e vorba despre distinsul Nicolae Badea. La licitaţie se poate prezenta oricine, inclusiv actualul club al lui Badea, CS FC Dinamo, care joacă în Liga 4. Pe scurt, Badea urmează să revină – dacă binevoieşte – în fruntea clubului care activează în Liga 1, chestie care, de altfel, va fi o mană cerească pentru Dinamo, pentru că, pe vremea în care “Nea Nicu” era la “butoane”, acolo chiar exista o echipă de fotbal. De top, cum ar spune Marius Ţeicu. În privinţa unor acţionari “de pluş” care împodobesc Liga 1 cu prezenţa (şi numai cu prezenţa…) există o singură regulă. Taman când pun ei mâna pe “caşcaval” şi cred că au ajuns în fruntea potolului, tocmai atunci drumul către ţeapă se netezeşte?.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

• Catalonia îşi proclamă independenţa! Câţiva fani ai lui Messi de la Odorheiul Secuiesc exclamă frivol: ”Vrem să jucăm în campionatul Ungariei!”.

Borcea face copii şi când spală podelele!

• De la Realitatea TV am aflat că Borcea a primit aviz pentru eliberare condiţionată, după 3 ani şi 7 luni de „draga nenii”. Potrivit sursei citate, fostul boss dinamovist ar fi „efectuat ore de muncă în folosul comunităţii şi chiar a spălat podelele”. Dacă stăm să ne gândim câţi copii au apărut din „orele de muncă” prestate de Borcea, ajungem să concluzionăm că, uneori, pârnaia e chiar o plăcere. Doar cu problema cu „efectuatul” nu prea ne lămurim, că la noi, pe la ţară, îi zice altfel… Totuşi, făcând abstracţie de Borcea, dar rămânând atent la televizor, constat că mulţi se pregătesc să iasă sau chiar au părăsit puşcăria. Oare, însă, pârnaia iese din ei?

• Impresarul Florin Iacob adevărat grăit-a, la Digi Sport 1, în ciuda lui Dan Filoti, care nu conteneşte în a-l mitralia pe fostul selecţioner: ”Daum a făcut multe lucruri bune, nu doar rezultate proaste”. Parcă văd că, din păcate, după viitoarele rezultate „senzaţionale” ale Naţionalei, va apărea o liotă de prezicători ai trecutului, care-şi vor îndesa mâinile pân’ la cot în pălării, ca să scoată de urechi un regiment de iepuri morţi…

• La acelaşi post TV, Viorel Grigoroiu a arborat un limbaj ceauşist, demn de toată „lauda”. Expresii precum „să facem totul” şi „Contra a transmis instrucţiuni clare” amintesc de altă epocă, în care, ca mentalitate, iată că încă mai trăiesc şi băieţi tineri de la care s-ar fi sperat să nu fie într-atât de virusaţi. Vorba aceea, aplaudacii de azi, stahanoviştii de mâine! Ieri, bigotismul. Azi, liber-pansismul! Ura şi la casierie!

• Luat de val, de parcă îşi luase raţia de ebrietate, Chipciu a declarat: ”E o bucurie foarte, foarte mare, pentru că nu ne-am calificat la Campionatul Mondial!”. Apoi, a redevenit raţional: ”Am trăit atâţia ani în comunism, poate că domnul Daum nu a găsit aici ce trebuie. Dânsul a lăsat foarte multe lucruri de învăţat în urmă”. Corect! Din păcate, în momentele importante, băieţii noştri s-au dovedit campioni la doborât muşte cu pliciul.

La Copenhaga s-a născut Bancu cu’ Budescu ?

• Înaintea jocului Naţionalei cu Danemarca, s-a discutat mult (mai ales la Digi, că la Telekom lumea era preocupată de automobilism, iar la TVR de marea extragere cu bile) despre modul de abordare mentală al jocului. Mai exact, să nu începem iar cu „răzbunări”, cu păţania din 2003 (2-2 la Copenhaga), care l-a avut în prim plan pe arbitrul Urs Meier, cu cornerul păgubos bătut de Dorinel şi cu alte câte şi mai câte… Printre altele s-a amintit şi despre faptul că, la un 2-5 de pe fostul stadion „Naţional”, devenit pentru o zi nisipul mişcător al lui Nea Puiu, actualul selecţioner Contra şi-a dat un autogol memorabil. Din asemenea amintiri, care combină neplăcutul cu inutilul şi din aşa zise (p)oliţe neplătite se naşte frustrarea. În stilul nostru, ultrabolnăvicios, am ratat momente în care am fi avut şansă să trăim frumos, dacă nu ne împiedicam de noi înşine şi nu neapărat de un adversar mai bun.

• Contra a comentat pe marginea faptului că niciun jucător nu a dorit să preia tricoul cu numărul 10, după plecarea lui Gicu Grozav. Jenant! Absolut jenant! Dacă, în trecut, era de notorietate modul în care unii „tricolori” din generaţii mai vechi, care s-au luptat cu nopţile pierdute şi cu manieratele sex-party-uri care au decurs după degustarea unor sticle cu tărie, vechi de 9 sau de doişpe ani, ţinteau la statutul de megalostar şi implicit la „firma” de decar, acum, curajul le-a pierit brusc jucătorilor, pe uscat. Au fugit ca potârnichile de responsabilitatea numărului 10, deşi meciul cu danezii părea, aparent, fără miză! Practic, însă, erau puşi în situaţia să-şi demonstreze lor înşişi că merită un statut, doar că teama de asumare şi-a spus cuvântul. În schimb, selecţionerul a început meciul de pe „Telia-Parken” cu 3 posibili decari: Budescu, Băluţă şi Stanciu. Iniţial, atitudinea lui Contra mi-a amintit de bravura sinucigaşei cavalerii poloneze, care a întâmpinat cu săbiile scoase tancurile ruseşti, în ’40, dar până la urmă, cu noroc, i-a ieşit pasienţa lui „Guriţă”.

• Deac, Ganea şi Băluţă (deşi ultimul i-a cotonogit cu sete pe adversari, până a văzut „galben”) au părut nişte corcoduşi firavi, în comparaţie cu paltinii nordici. Văzândui-i pe ai noştri, mai micuţi dar încinşi în timpul meciului, mi-am amintit de doamna de la poştă, care ne spune, fără să avem vreo vină:” Vă mai fâţâiţi mult printre picioarele mele?”…

• În schimb, înainte de joc, am observat că toţi „Tricolorii” au fost mai curajoşi, ca de obicei, la intonarea imnurilor. Probabil, i-a ţinut „Guriţă” toată săptămâna în solfegii, ca să nu mai pară, încă din debut, o orchestră de curci mahmure. Momentul a fost simbolic şi din punctul de vedere al antrenorului gazdelor, Aage Hareide, care deşi a văzut lumina polară în Norvegia, ştia pe dinafară imnul danez. E drept, golul lui Deac i-a cam luat maul, dar… uneori trompeta ghinionului mai cântă şi-n surdină.

• Chiar dacă unii îl cred Lamborghini, Budescu a patinat ca un camion, deşi, probabil, „şi-a dorit mult să înscrie” (sîc!). Se pare că, în locul (măcar al) unui gol, a învăţat gustul succesului de la Adi Minune şi după mulţi de „ooooooo”, în loc de cifra 1, zice „viaţa mea”! Şi ca gluma cu „Budi” să fie perfectă, în locul său a fost introdus debutantul… Bancu?.

• Marian Olaianos a avut dreptate:” Intrarea lui Ţucudean, care a creat faza din care Deac s-a apucat de stresul nervilor şi a egalat, a fost benefică. Ce plăcut e să joci cu două vârfuri!”. În rest, n-am constatat decât aceeaşi prestaţie mediocră, haotică. Nu s-a schimbat nimic, dar începem să avem rezultate, graţie norocului. Şi uite aşa, fără pic de răzbunare, că-i rea pentru inimioare, i-am lăsat pe urmaşii lui Hamlet în… hamleţi (la noi la ţară li se mai zice şi izmene sau budigăi).

Drum lin, bunule Vali Damian!

• Între noi, oamenii, există punţi de orgolii premature. Între ziarişti şi mai abitir… Dar când unul dintre noi pleacă, atunci când cei mai buni pleacă, punţile idioate se surpă şi redevenim reali. Oameni. Jurnalistul Vali Damian, de la GSP (şi de la fostul Pro Sport, ăla adevărat, fondat de Ioaniţoaia), s-a grăbit să meargă în altă lume. L-am cunoscut, era cuminte şi de bun-simţ. N-am fost prieteni, dar era şi este un tip care mi-a trezit respectul şi preţuirea. Când trece dincolo un ziarist, ai impresia că a mai plecat un scrib, un om dator să informeze, să calculeze şi să-şi ofere, aproape gratis, părerile contemporanilor. În realitate, plânge un Înger! Vali Damian a scris cel mai mult în „zona auto” şi poate că viteza l-a împins să se ducă într-o zonă – poate – mai luminoasă. Aşa vom pleca toţi, dar nu înainte de a vă mai bucura pe dumneavoastră, indiferent de taberele în care ne situăm, de orgolii şi de tranşee deşarte. Drum bun, Vali Damian, Dumnezeu să te aibă sub aripa sa!

„Am vorbit foarte puţin cu Simona. Mi-a zis: “Tată, am reuşit!” Apoi a izbucnit în lacrimi, eu mai mult, şi am zis că vorbim mai târziu. Am avut încredere totală în ea. De asta am investit tot!”(Stere Halep, tatăl Simonei)

• Această rubrică este un pamflet şi va fi catalogată ca atare.