News

Răsturnare de situație în cazul lui Sorin Oprescu! Tribunalul București i-a majorat pedeapsa

14.05.2019 | 12:58
Rasturnare de situatie in cazul lui Sorin Oprescu Tribunalul Bucuresti ia majorat pedeapsa

Soarta lui Sorin Oprescu se schimbă de la o oră la alta. Tribunalul București a luat o nouă decizie privind pedeapsa sa și a hotărât să o majoreze. Decizia nedefinitivă care a fost comunicată aseară de instanță în dosarul mitei de la Ciolpani era de 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, însă aceasta a fost schimbată.

Pedeapsa lui Sorin Oprescu s-a mărit

Judecătorii se pare că au calculat greșit pedeapsa și au revenit asupra deciziei, crescând anii de detenție de la 4 ani la 5 ani și 4 luni cu executare. Acesta a primit două pedepse, de fapt: una pentru luare de mită și alta pentru abuz în serviciu, presupus comis în calitatea sa de primar până în anul 2015.

Când există mai multe pedepse, infractorul dovedit în instanță o execută pe cea mai mare. „Inculpatul executa pedeapsa de 4 ani inchisoare la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an si 4 luni. In final, inculpatul executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare (..)

Oprescu a fost săltat în septembrie 2015. Sursa foto: HEPTA.RO

Ce a constatat avocata Alice Drăghici

Constata ca inculpatul a fost retinut/arestat preventiv 6.09.2015 -27.11.2015 ( arestat la domiciliu ) -14.01.2016 ( control judiciar )”, potrivit Tribunalului București. Fostul primar a rămas și fără suma de 25.000 de euro, confiscată la cererea judecătorilor. Nu același lucru s-a întâmplat în cazul Adrianei Nica.

Judecătorul a decis ca partenera lui Oprescu să rămână cu averea intactă. Sorin Oprescu ar fi luat mita de la fostul șef al Administrației 25.000 de euro, exact suma confiscată la cererea magistraților. Avocata fostului primar al Capitalei a vorbit despre speța judecată și a constatat câteva greșeli comise.

„Decizia este atât de nelegală, nu doar la calcul pedepsei, ci și la măsurile de confiscare a unor sume, de menținere a unor sechestre și de ridicare a altora, de restituire a unor bani care au fost ridicați la percheziții. Avem toate argumentele să contestăm decizia în apel”, a declarat Alice Drăghici, conform site-ului libertatea. ro.