News

Rică Răducanu, operat la Colentina! În ce stare este fostul mare fotbalist – UPDATE

19.06.2019 | 16:23
Rica Raducanu operat la Colentina In ce stare este fostul mare fotbalist  UPDATE

Legendarul portar, Rică Răducanu (73 de ani) a fost internat la Spitalul Colentina din Capitală după ce în urmă cu o lună acesta vorbea despre problemele de sănătate prin care trece, transmite România TV. El a fost operat de urgență, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Update, ora 16.23: Rică Răducanu a trecut cu bine peste operație, conform medicilor de la spitalul Colentina. „Este, într-adevăr internat, a avut un adenom de prostată, cu o retenție urinară. Domnul Rică Răducanu a și fost supus unei intervenții chirurgicale, s-a scos acel adenom, este în afara oricărui pericol”, a declarat pentru MEDIAFAX dr. Ioan Bogdan Furtună, purtătorul de cuvânt al Spitalului Colentina.

Update, ora 13.15: se pare că Rică Răducanu suferă de adenom de prostată cu retenție urinară. Medicii de la spitalul Colentina ar fi decis să-l opereze în cursul zilei de astăzi, au afirmat surse medicale, citate de click.ro.

Rică Răducanu este internat la Spitalul Colentina

Sportivul, Rică Răducanu a fost internat miercuri după-amiaza la Spitalul Colentina din Capitală. Fostul portar a început să aibă probleme de sănătate la începutul acestui an. Se pare că, durerile din zona genunchilor sunt foarte mari din cauza cartilajelor care s-au tocit. Legendarul portar se află în acest moment sub sub supravegherea medicilor. Acesta a vorbit în urmă cu o lună despre problemele de sănătate de care suferă de ceva vreme.

Sunt cu supărările mele, tocmai ce am venit de la tratament de la Covasna, mă dor foarte tare genunchii şi picioarele de la cât sport am făcut la viaţa mea. Mi s-a zis că mi s-a tocat tot cartilajul de la genunchi. Durerile sunt crunte. Am stat la un centru medical timp de doisprezece zile. Am făcut băi cu sulf, am făcut fizioterapie, plus multe altele care să mă ajute. Nu am mai fost de vreo trei ani la tratament, acum m-am dus de frică, pentru că mă durea foarte tare. Plus că eu merg doar cu maşina, nu merg mai deloc pe jos. Am bicicletă acasă, dar nu mă ating de ea, nu mai fac mişcare”, a declarat fostul portar al Rapidului pentru Click!

În luna aprilie, Rică Răducanu a traversat o perioadă dificilă după ce o răceală puternică i-a afectat plămânii. Din această cauză sportivul a fost nevoit să fie supravegheat de medici mai multe luni pentru ca lucrurile să nu se complice. Timp de trei luni de zile, fostul portar a luat antibiotic. „Am răcit, la plămâni m-a prins. Am fost la doctor și mi-a zis că e bine că n-am gripă, că putea să se complice. Și acuma iau antibiotice. Dar deja nu mai gâlgâi. Eu sunt mai fricos, așa. Eu nu beau apă. Doctorul mi-a zis să beau apă, pentru că rinichii… Eu ziua beau șpriț. Ultima masă e la șase jumate”, a spus sportivul Generației de Aur.

Sportivul are dureri cumplite în zona genunchilor
Fostul portar, Rică Răducanu este internat la Spitalul Colentina din București
Sursa foto. stirescu.ro

Rică Răducanu a avut în trecut și probleme cu inima

Sportivul Generației de Aur, Rică Răducanu a fost internat în anul 2007 la Spitalul Militar Central după ce a avut probleme la inimă. Fostul portar a fost supus unei interevnții chirurgicale fiind anesteziat total.

Rică Răducanu a făcut parte din lotul echipei a României, la Campionatul Mondial de Fotbal din anul 1970, din Mexic. În luna martie a anului 2008, fostul sportiv a fost decorat cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a III-a.