News

România, 5000 de cazuri de COVID-19 pe zi. Explicaţiile dezastrului care bagă ţara în carantină

23.10.2020 | 13:40
Romania 5000 de cazuri de COVID19 pe zi Explicatiile dezastrului care baga tara in carantina
ADVERTISEMENT

România a depășit pragul de 5000 de cazuri de COVID-19 pe zi. Este o cifră înfiorătoare care pe 26 februarie, atunci când a fost descoperit primul pacient infectat, părea aproape imposibilă. Cu toate acestea, de la zi la zi, cu o stagnare pe perioada verii, coronavirusul a câștigat teren într-o țară care pare să aibă probleme evidente.

Cel mai greu a fost atinsă borna primilor o mie de infectați de COVID-19 pe zi. A fost nevoie de câteva luni bune ca să se ajungă aici. După care situația aproape că a explodat. Sistemul medical a fost testat serios și nu o dată managerii de spitale au transmis că sunt la limită din punct de vedere al forțelor și paturilor de Terapie Intensivă.

ADVERTISEMENT

Culmea, primul pacient din România infectat cu coronavirus a venit pe filieră italiană. A fost o conferință de presă susținută chiar după miezul nopții de fostul ministru al Sănătății. Victor Costache a anunțat atunci că „pacientul zero”, un italian sosit în vizită la familia soţiei, a fost identificat, la fel ca şi contacţii lui.

România a depășit 5000 de cazuri de COVID-19 pe zi

De altfel, tocmai de la acest italian s-a infectat și tânărul din comuna Prigoria, judeţul Gorj, considerat de medici drept „ pacientul nr. 1 ” în România. Acesta a avut atunci legătură directă de serviciu cu italianul. A urmat o adevărată nebunie.

ADVERTISEMENT

Tânărul de 25 de ani a fost luat, în noaptea de 26 spre 27 februarie, de acasă şi dus la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Oamenii au aflat pentru prima oară de termenul izoletă și bărbatul s-a trezit internat, deşi era asimptomatic. Între timp, lucrurile aveau să se schimbe.

Sursa foto – facebook

Mai mult de atât, întreaga familie a acestuia, formată din şapte persoane, a fost pusă în carantină. Câteva ore mai târziu, în 27 februarie, la primele clipe ale zilei, nu mai puțin de 20 de persoane au fost plasate în izolare, iar şcoala din comună s-a închis.

ADVERTISEMENT

Culmea, după câteva zile de spitalizare, în 2 martie, tânărul de 25 de ani a fost externat fără să aibă nici cel mai mic simptom de boală. Acesta a oferit chiar declarația zilei, la ieșirea din spital, atunci când a transmis ziariștilor că „a fost tratat cu ciorbă”.

Prima mie de cazuri, obiectiv atins în luna iulie

Coronavirusul a făcut ravagii încet, dar sigur într-o țară care abia învăța să lupte cu un virus invizibil. România a trecut prin carantinarea judeţului Suceava, acolo unde managementul defectuos al spitalului a dus la o creştere alarmantă a cazurilor.

ADVERTISEMENT

Guvernul Orban și-a luat la revedere de la ministrul Sănătăţii, Victor Costache care a demisionat „din motive personale”. În scenă a urcat secretarul de stat de la acel moment Nelu Tătaru, însă acesta nu a putut împiedica dezastrul.

Sursa foto – DANI AMARIEI / MEDIAFAXFOTO

Nici conducerile militare aduse la spitale, nici avertismentele nu au putut stopa creșterea numărului de cazuri. Astfel, Klaus Iohannis nu a mai ezitat și a anunțat stare de urgență în întreaga țară. Două luni de zile s-a ieșit din casă doar cu motiv întemeiat.

Apoi declarațiile au fost înlocuite cu măsuri de relaxare. Oamenii au avut voie sa iasă pe stradă fără deja celebrele „hârtii de voie”, însă exista în continuare obligativitatea purtării măştii în spaţii închise şi păstrarea unei distanţe sociale de doi metri.

Starea de urgență, anulată de vară

Concediile de vară au aruncat totul în aer și pe 22 iulie, România atingea o bornă incredibilă la început. Grupul de Comunicare Strategică anunța 1030 de cazuri și era pentru prima oară când în 24 de ore peste o mie de oameni se îmbolnăveau.

145 de zile s-au scurs de la primul caz de coronavirus în România, 145 de zile în care țara a stat o perioadă bună în stare de urgență, apoi în stare de alertă. Nicio măsură nu a putut stopa creșterea situațiilor. Mai mult de atât, românii s-au călcat în picioare pe litoral și toamna nu a venit cu vești prea bune.

Sursa foto – hepta.ro

După alte 71 de zile, România se cutremura din nou. Pe 30 septembrie, la puțin timp după debutul anului școlar, țara noastră înregistra 2158 de cazuri de coronavirus. Era pentru prima oară când depășeam borna celor 2 mii de cazuri în 24 de ore.

Creșterea alarmantă nu s-a oprit aici. Astfel, în doar 8 zile, Grupul de Comunicare Strategică a precizat că România a sărit în premieră de 3 mii de cazuri de COVID-19. Mai exact, aveam 3130 de situații înregistrate de pe 7 octombrie până pe 8 octombrie, dată la care acestea au fost raportate.

Drumul de la 3.000 la 4.000 – o nimica toată

Șase zile! De atât a fost nevoie ca România să uite de borna celor 3 mii de cazuri și să intre în rândul țărilor cu 4 mii de situații anunțate zilnic. Astfel, pe 14 octombrie, GCS a precizat că au fost 4106 cazuri în 24 de ore. La o săptămână și două zile, pe 23 octombrie, România a sărit și de 5 mii de situații de coronavirus.

Între timp, zona Lombardia din Italia, zonă în care România a trimis inițial medici pentru a ajuta, abia a ajuns la 4 mii de cazuri dintr-un total de 36.416 de teste efectuate. Acestea sunt cifre record pentru regiunea care înregistrează cea mai mare rată de pozitivare, 11%.

Sursa foto – hepta.ro

Şi în Milano cazurile noi de COVID-19 au crescut semnificativ, ajungând la 1858 de cazuri. Italia a anunţat noi măsuri de restricţie, care vor fi aplicate cât mai repede.

Dezastru pare a fi în întreaga lume, acolo unde de la apariţia virusului şi până în prezent, s-au înregistrat peste 1.126.000 de decese, din cauza coronavirusului. Mai mult de atât, în ciuda faptului că, inițial, s-a spus că virusul nu ridică probleme persoanelor sănătoase, tinerilor sau copiilor, acesta a început să facă ravagii și în aceste categorii.

Pandemia de coronavirus, ravagii în întreaga lume

Franţa, Spania şi Italia se confruntă cu o criză sanitară şi autorităţile se chinuie să ţină epidemia sub control. De altfel, Spania este prima ţară din Uniunea Europeană care depăşeşte un milion de cazuri.

La nivel global se înregistrează 40.856.197 cazuri confirmate de infecție cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 356.990 cazuri noi, din care 6.473 decese. Statele Unite sunt cea mai afectată ţară ca număr de morţi şi de cazuri, urmate de Brazilia, India, Mexic şi Regatul Unit.

Sursa foto – hepta.ro

În tot acest timp, Organizația Mondială a Sănătății pare că nu găsește un răspuns. ”Puneţi cazurile de contact în carantină”, îndeamnă autorităţile directorul OMS însărcinat cu probleme de urgenţă. Michael Ryan s-a arătat alarmat în contextul unei intensificări îngrijorătoare a pandemiei covid-19 într-o mare parte a Europei şi a Statelor Unite, relatează AFP.

”Dacă mi-aş putea pune o dorinţă magică pentru a îmbunătăţi un lucru pe care ar trebui să-l îmbunătăţim cu adevărat, aceasta ar fi să mă asigur că fiecare persoană care s-a aflat în contact cu un caz confirmat de covid-19 este pusă în carantină pe perioada necesară, pentru a întrerupe lanţul transmiterii”, a declarat Michael Ryan despre situația din întreaga lume.

ADVERTISEMENT