Sport

România s-a calificat în grupele principale la CE de handbal! De ce meciul cu Norvegia e important. Calcule complete

03.12.2018 | 23:32
Romania sa calificat in grupele principale la CE de handbal De ce meciul cu Norvegia e important Calcule complete

România s-a calificat în grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin, după ce a reușit o nouă victorie entuziasmantă la turneul final din Franța, de această dată cu Germania. 

UPDATE. Norvegia a spulberat Cehia în celălalt meci al grupei, scor 31-17, astfel că duelul programat miercuri cu nordicele devine unul decisiv în privința primului loc în grupă.

Calcule complete de calificare pentru grupa României

  • Dacă învingem Norvegia, terminăm grupa cu șase puncte și intrăm în runda principală cu patru puncte, datorită victoriilor cu celelalte două echipe calificate din grupă
  • Dacă facem egal cu Norvegia, terminăm grupa cu cinci puncte și intrăm în runda principală cu trei puncte
  • Dacă pierdem cu Norvegia, terminăm grupa cu patru puncte și intrăm în runda principală cu numai două puncte 

Situația din grupa C

  • Olanda a obținut o victorie vitală cu Spania și are șanse mari să încheie grupa C cu maximum de puncte, în ultima etapă urmând să întâlnească modesta Croația. Astfel, batavele vor intra cu patru puncte în runda principală.
  • Ocupanta locului 2 va fi decisă dintre Spania și Ungaria, iar o situație ideală pentru noi ar fi ca cele două echipe să remizeze în meciul direct. Atunci, fiecare ar intra în runda principală cu numai un punct, ceea ce ne-ar avanta enorm în cursa pentru semifinale.

Situație favorabilă runda principală (Olanda bate Croația, noi batem Norvegia, Germania bate Cehia, iar Spania și Ungaria remizează)

  1. România 4 puncte
  2. Olanda 4 puncte
  3. Germania 2 puncte
  4. Spania 1 puncte
  5. Ungaria 1 puncte
  6. Norvegia 0 puncte

Situație complicată runda principală (Olanda bate Croația, noi pierdem împotriva Norvegiei, Germania bate Cehia, iar Spania – Ungaria nu se termină la egalitate)

  1. Olanda 4 puncte
  2. Norvegia 2 puncte
  3. Germania 2 puncte
  4. România 2 puncte
  5. Spania/Ungaria 2 puncte
  6. Ungaria/Spania 0 puncte

 

Clasament Grupa C și Grupa D
Clasament Grupa C și Grupa D

Indiferent de rezultatul ultimului meci cu Norvegia, programat miercuri, de la ora 22:00, nu mai putem rata prezența între cele mai bune 12 echipe din Europa.

Adversare România în grupele principale la CE de handbal feminin

Acolo, cele trei echipe calificate din grupa noastră se vor împerechea într-o grupă principală cu cele mai bune trei echipe din grupa C. Cel mai probabil, România se va duela pentru un loc în semifinale cu Spania, Olanda și Ungaria. Din grupă face parte și Croația, însă această echipă a suferit deja două înfrângeri.

România – Norvegia live stream la Europeanul de handbal

Este importantă să ne câștigăm și ultimul joc cu Norvegia pentru a intra în grupa principală cu patru puncte, ceea ce ne-ar ajuta în cursa pentru primele două locuri. Practic, echipele calificate în grupele principale vor beneficia de rezultatele obținute cu celelalte echipe calificate în prima fază a grupelor.

Adversare redutabile în grupele principale

Nu vom avea deloc o misiune ușoară, ținând cont că vorbim despre trei echipe redutabile, cu pretenții la prezența în semifinale. Olanda și Spania sunt nimeni altele decât ultimele două finaliste, ambele învinse de Norvegia la precedentele două ediții ale Campionatului European.

Ungaria traversează o perioadă de tranziție, astfel că avem o bună șansă de a câștiga acel meci. Maghiarele au în palmares un trofeu european, câștigat chiar la ediția din 2000, găzduită de țara noastră.

Mult mai ușoară este cealaltă parte de tablou, acolo unde au șanse mari să se împerecheze Suedia, Danemarca și Serbia din grupa A cu Rusia, Franța și Muntenegru din grupa B.