Fotbal intern

Românii din Diaspora, încântați că Supercupa s-ar putea juca în străinătate: „S-ar umple două stadioane!”

30.01.2019 | 11:18
Romanii din Diaspora incantati ca Supercupa sar putea juca in strainatate Sar umple doua stadioane

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că Supercupa României s-ar putea desfășura în viitor în străinătate, mai ales în țările care au comunități importante de români. Ideea lui Burleanu aduce aminte de meciurile jucate de echipele românești în Spania sau Italia, acolo unde cluburile, dar și echipa națională, au avut mereu parte de o susținere importantă din partea diasporei plecată la muncă în străinătate.

„Acest proiect de a organiza Supercupa României în afara ţării este unul mai vechi, dezbătut de noi încă din 2015. Provocarea cea mai mare este legată de capacitatea de organizare în afara ţării şi de drepturile pe care le ai atât timp cât nu eşti înregistrat fiscal în altă ţară. Nu avem o decizie dacă anul acesta sau anul următor vom organiza Supercupa României în afara ţării. Asta pentru că în primă fază dorim să ne dezvoltăm această capacitate internă la nivel organizaţional. Apoi vom iniţia un dialog cu cluburile, cu suporterii… şi nu în ultimul rând trebuie să ţinem cont şi de programul de pregătire al echipelor’, a spus preşedintele FRF. Printre țările pe care le consideră drept posibile viitoare destinații pentru Supercupă, Burleanu a anunțat că „cea mai apropiată țară este Republica Moldova, apoi cele unde avem comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Anglia, Germania sau Franţa. Deci toate aceste ţări reprezintă puncte de interes pentru noi. Iar reţeta financiară nu reprezintă un obiectiv principal”, a mai adăugat liderul de la Casa Fotbalului.

Răzvan Burleanu a prezentat un plan ca Supercupa României să se joace în străinătate

România din Italia, încântați de posibilitatea de a „găzdui” Supercupa

Leontin Cojocea este preşedintele Asociaţiei CASCRI (Centrul de Asistenţă şi Servicii a Cetăţenilor Români în Italia), un ONG care se ocupă de drepturile românilor din Italia și le oferă acestora sprijin și asistență. El a vorbit pentru FANATIK despre posibilitatea ca Supercupa să se mute în peninsulă și s-a arătat extrem de încântat de beneficiile pe care o astfel de partidă le-ar putea avea asupra colaborării dintre FRF și Federația Italiană de Fotbal, dar și pentru comunitatea locală: „Eu cred că este o idee extraordinară, din multe puncte de vedere. În primul rând poate crea o imagine extraordinară României, în al doilea rând poate aduce o experiență în plus echipelor românești să vină în Italia, să se pregătească aici o scurtă perioadă de timp. Și nu în ultimul rând, poate da oportunitatea echipelor de fotbal de români create aici, de voluntari, de oameni care muncesc în Italia să fie văzuți și ar fi un mod de a aprecia valoarea activităților acestor echipe care își asumă prin ceea ce fac reprezentativitatea României prin acțiunea lor”.

Leontin Cojocea, președintele CASCRI

Leontin Cojocea s-a arătat încrezător că un astfel de meci ar putea să fie un real succes, care ar ajuta și FRF să se apropie de comunitatea de români din Italia: „În primul rând, în Italia se consideră că ar fi cea mai mare comunitate de români din lume, undeva la 1,3 milioane de români. Oriunde în Italia și pe oricare stadion s-ar ține un astfel de meci, românii vor participa în număr foarte mare. Nu există o zonă anume unde să fie o concentrație foarte mare de români. Într-adevăr, sunt mulți în Roma, Milano, Torino, avem români în zona Bologna, Florența, Sicilia. Important este să găsim un stadion unde să se desfășoare activitatea, care s-ar umple sigur. Sau poate chiar două stadioane, unde să se facă și alte activități. Cred că mutarea supercupei în Italia ar putea doar aducă plus valoare Federației și să ajute la descoperirea de noi talente, pentru că Diaspora are multe talente și mult potențial”.

  • 15.000 de români au fost la meciul dintre Real Madrid și Steaua, din faza grupelor Champions League, sezonul 2006/2007
  • 5 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, cele mai mari populații find în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și SUA