News

Ar putea folosi Rusia armele nucleare tactice? Analiză realizată de BBC

Pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, analiștii se întreabă dacă Rusia lui Vladimir Putin are în plan să folosească armele nucleare tactice de care dispune.
16.03.2022 | 10:19
Ar putea folosi Rusia armele nucleare tactice Analiza realizata de BBC
Ar putea folosi Rusia armele nucleare tactice în războiul din Ucraina? Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Invazia rusă din Ucraina intră în a treia săptămână. Kievul și cele mai importante orașe rezistă, astfel că mulți se tem că Putin ar putea folosi arme nucleare pentru a se impune în zonă.

Ar putea folosi Rusia armele nucleare tactice în războiul din Ucraina?

Pe 27 februarie, la trei zile după declanșarea agresiunii militare în Ucraina, Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare.

ADVERTISEMENT

De atunci și până în prezent, oficiali NATO, SUA și din alte state mari ale globului au avansat teoria conform căreia Kremlinul ar putea utiliza arme chimice în statul vecin.

Jurnaliștii de la BBC fac o analiză a situației din acest punct de vedere și vorbesc de așa numitele ”arme nucleare tactice” care pot fi puse la dispoziția forțelor ruse de mai marii din Moscova.

ADVERTISEMENT

Ce sunt armele nucleare tactice

O armă nucleară tactică este descrisă ca un dispozitiv nuclear conceput pentru a fi folosit pe câmpul de luptă în diferite situații de război. Termenul diferă de arma nucleară strategică, care are în schimb o funcție de descurajare.

În general, armele nucleare tactice constau în dispozitive nucleare cu putere distructivă redusă. Concepute pentru a fi utilizate direct pe câmpul de luptă, funcția lor este de a dezactiva sau reduce capacitatea agresivă a armatei inamice sau de a opri înaintarea acesteia pe câmpul de luptă.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, acest lucru a condus la dezvoltarea de dispozitive de dimensiuni mici, ușor transportabile și utilizabile fără utilizarea aeronavelor, dar direct de către trupele de pe câmpul de operațiuni.

De ce arme nucleare tactice dispune Rusia?

Rusia are o gamă largă de arme de acest tip pe care le poate folosi pentru a ataca Ucraina.

Jurnaliștii britanici apreciază că Rusia are aproximativ 2.000 de arme nucleare tactice . Acestea pot fi plasate pe diferite tipuri de rachete care sunt utilizate în mod normal pentru a livra explozibili convenționali.

ADVERTISEMENT

Aceste arme pot fi chiar trase ca obuze de artilerie pe un câmp de luptă. Ele au fost, de asemenea, dezvoltate pentru aeronave și nave, cum ar fi torpile și încărcături de adâncime pentru a viza submarinele.

BBC vorbește de două arme nucleare tactice care ar putea fi utilizate de Rusia în Ucraina: Rachete Kalibr și Iskander M.

Rachete Kalibr (denumită de NATO SS-N-30A) este o rachetă de croazieră mare-sol care a devenit un pilon al Marinei Militare a Rusiei în ultimii ani.

Aparține familiei de arme mare-sol Kalibr, care mai include racheta anti-navă SS-N-27 (Sizzler) și racheta anti-submarin 91R.

Toate cele 3 rachete Kalibr folosesc același sistem de lansare vertical care devine norma în marina rusă.

Rachetele 3M14 Kalibr pot fi lansate de pe o navă de război sau un submarin și, cu o rază de 1.500-2.500 de kilometri, pot lovi direct Kievul din Marea Neagră.

În ceea ce privește racheta Iskander, aceasta face parte dintr-un sistem mobil de rachete balistice cu rază scurtă ce poate lovi ținte aflate la o distanță de până la 500 de kilometri.

Este Vladimir Putin în stare să utilizeze arme nucleare tactice în Ucraina?

Sursa citată consideră că președintele Putin a făcut o referire la armele nucleare ale Rusiei pentru a încerca să creeze un sentiment de teamă.

Serviciile de informații din SUA văd acest lucru ca pe un semnal către Occident pentru a-l convinge să nu se implice mai mult în Ucraina, nu ca pe un semn că plănuiește un război nuclear.

Pe de altă parte, există specialiști care își fac griji. Ei spun că, deși șansele sunt reduse, este posibil ca Rusia, în anumite condiții, să fie tentată să folosească o armă nucleară tactică în Ucraina.

Îngrijorarea este că, dacă Putin se simte încolțit și apreciază că strategia lui în Ucraina eșuează, ar putea folosi armele nucleare tactice ca ”schimbător de joc”, pentru depăși un impas sau a evita înfrângerea.

James Acton, expert în domeniul nuclear la Carnegie Endowment for International Pace din Washington DC, spune: ”Sunt în mod legitim îngrijorat că, în această circumstanță, Putin ar putea folosi o armă nucleară, cel mai probabil pe teren în Ucraina, pentru a îngrozi pe toată lumea. Nu suntem încă în acel moment”.

ADVERTISEMENT