Fotbal international

VIDEO. Anunţ cutremurător în Anglia! A luat decizia să se retragă la doar 26 de ani după o accidentare horror cu Chelsea

Ryan Mason, fost fotbalist la Tottenham Hotspur şi Hull City, şi-a anunţat retragerea din fotbal. Decizia vine la mai bine de un de la o accidentare groaznică.
13.02.2018 | 13:16
VIDEO Anunt cutremurator in Anglia A luat decizia sa se retraga la doar 26 de ani dupa o accidentare horror cu Chelsea

Ryan Mason îşi va aduce aminte toată viaţa ziua de 22 ianuarie 2017. La finalul primului sfert de oră din meciul Chelsea – Hull City 2-0, mijlocaşul central s-a ciocnit cap în cap cu Gary Cahill şi s-a prăbuşit pe teren. Minute bune, fotbalistul a primit îngrijiri medicale pe teren şi a fost transportat la spital, unde medicii i-au pus un verdict dur, fractură craniană şi hemoragie cerebrală.

Marţi, 13 februarie 2018, la mai bine de un an de la incident, Ryan Mason a anunţat că se va retrage din fotbal, la doar 26 de ani. Hull City, club la care activa din 2016 a postat un mesaj pe site-ul oficial al clubului.

Ryan Mason, un meci în naţionala Angliei

“Cu regret anunţăm că Ryan Mason a luat decizia să se retragă imediat din fotbal, în urma accidentării suferite în meciul cu Chelsea de pe 22 ianuarie 2017. Ryan s-a sfătuit cu numeroşi neurologi şi chirurgi, iar toţi l-au îndemnat să se retragă. Ryan mulţumeşte clubului pentru tot ajutorul primit în această perioadă”, se arată în mesajul postat de Hull City.

Ryan Mason a jucat la Hull City un singur sezon, în care a bifat 20 de meciuri şi a marcat de două ori. Mijlocaşul de 26 de ani este un produs al clubului Tottenham Hotspur, unde a evoluat în 70 de partide. De-a lungul timpului a fost împrumutat la diverse echipe din ligile inferioare engleze. În 2015, Mason a jucat în tricoul naţionalei Angliei, împotriva Lituaniei, acesta fiind singurul său meci pentru selecţionata “leilor”.