Negocieri de ULTIMA ORĂ! Steaua ADUCE ATACANT!

Clubul din Ghencea va avea, din acest sezon, un fotbalist exotic. Impresionat de evoluţiile de la reprezentativa de juniori U-17 a României, Constantin Gîlcă a decis să-l aducă la Steaua pe...
13.06.2014 | 20:01
Negocieri de ULTIMA ORA Steaua ADUCE ATACANT
ADVERTISEMENT

Clubul din Ghencea va avea, din acest sezon, un fotbalist exotic. Impresionat de evoluţiile de la reprezentativa de juniori U-17 a României, Constantin Gîlcă a decis să-l aducă la Steaua pe Pham-Huy Tien Florentin, un fotbalist vietnamez în vîrstă de 17 ani. FANATIK.RO a aflat modul în care a ajuns mijlocaşul la gruparea patronată de Gigi Becali, iar detaliile sînt absolut incredibile. Conform surselor noastre, Pham-Huy Tien a fost direcţionat spre Ghencea de Eugen Trică, proaspăt instalat în funcţia de antrenor al lui Juventus Colentina. Din cîte se pare, fostul fotbalist al Universităţii Craiova se pregăteşte să mai trimită alţi doi fotbalişti în Ghencea, profitînd astfel la maximum de atribuţiile pe care le are la gruparea din Liga a III-a. Unul dintre aceştia este atacant, este născut în 1998 şi a parafat chiar vineri un contract cu Juventus Colentina. 

Îl acuză că a primit un comision gras

Tocmai din acest motiv, preşedintele lui Juventus Colentina, Marian Rusen a decis să demisioneze în cursul zilei de joi din fucţie pe care o deţinea. De asemenea, conform surselor FANATIK.RO, oficialii clubului din Liga a III-a sînt nemulţumiţi de felul în care lucrează Eugen Trică şi îl acuză pe tehnician că face jocurile Stelei şi că Pham-Huy Tien a fost furat de la gruparea din Colentina. “Nu mă interesează că Rusen şi-a dat demisia. Referitor la vietnamez, eu îl cunosc de cînd am antrenat prima dată la Juventus. Este un fotbalist polivalent, poate evolua pe patru posturi: mijlocaş la închidere, mijlocaş central, fundaş dreapta şi fundaş stînga. Gîlcă l-a avut la U-17 şi a insistat mult pentru aducerea sa în Ghencea. Transferul său la Steaua s-a făcut în condiţii bune”, a spus Trică pentru FANATIK.RO. În plus, noul antrenor al lui Juventus este acuzat de oficialii clubului din Colentina că a încasat un comision gras în urma transferului lui Pham-Huy Tien la Steaua. “Băiatul acesta ne-a fost furat! Cu complicitatea lui Trică”, se plîng oficialii lui Juventus.

ADVERTISEMENT

Au mai pierdut 75.000 de euro

Faptul că l-au pierdut pe vietnamez i-a deranjat la maximum pe cei care investesc la Juventus. Aceştia îl învinovăţesc pentru transfer pe Marian Rusen, preşedintelui imputîndu-se şi faptul că clubul din Colentina nu a fixat o clauză conform căreia Steaua să plătească grila de formare a jucătorului în momentul în care acesta pleacă din Ghencea, chiar dacă despărţirea se face din postura de fotbalist liber de contract. Juventus solicita 75.000 de euro de pe urma transferului, suma reprezentînd echivalentul grilei de solidaritate, calculată în baza faptului că formaţia din Colentina este cea de la care portarul a plecat la Gloria. În cele din urmă, actuala grupare din Liga 3 nu a primit nici un euro, iar Rusen este principalul vinovat în opinia acţionarilor în urma acestui eşec financiar. Acest motiv, coroborat şi cu pierderea lui Pham-Huy Tien, se pe care a cîntărit decisiv în decizia lui Rusen de a demisiona.

I-a “aburit” că semnează cu Juventus

Pham-Huy Tien Florentin a ajuns la clubul din Colentina cînd avea şapte ani şi, deşi este talentat, oamenii lui Juventus îl consideră fără caracter. Motivul? Vietnamezul le-a promis că va parafa o nouă înţelegere cu gruparea din Liga 3, de peste un an, lucru care nu s-a întîmplat. Ba mai mult, mijlocaşul a “dezertat” cu prima ocazie şi a ales să semneze cu Steaua. De asemenea, în urmă cu mai mulţi ani, Pham-Huy Tien a fugit împreună cu mama sa în Italia, care i-a promis că îi va găsi o echipă acolo. Acest lucru nu s-a întîmplat, iar vietnamezul a revenit după trei luni în România şi, cu coada între picioare, i-a implorat pe oficialii lui Juventus să-l reprimească la echipă.

ADVERTISEMENT

 

 

 

 

 

 

Tags: