News

Seismic Center anunță un cutremur de peste 7 grade în România. Reacția directorului INFP

07.09.2019 | 13:47
Cutremur de peste 7 grade pe Richter în România. Sursa foto: phonline.ro

Un cutremur cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter ar urma să lovească România până în anul 2025! Avertismentul sumbru vine din partea “Seismic Center – Predicție și alertă cutremur”, care a postat un mesaj pe pagina de Facebook, în care susține că poate detecta un cutremur cu 6 ore înainte ca acesta să se producă!

Cutremur de peste 7 grade pe Richter în România, până în anul 2025

“Seismic Center – Predicție și alertă cutremur” ar fi prezis și cutremurul din data de 28 octombrie 2018. ”Pana in anul 2025 vom avea un cutremur de minim 7 grade sau mai mare, o spun studiile și analizele nu neaparat numai statistica. Hai sa vedem împreuna ce vor face cei ce se ocupa de reducerea riscului seismic și ce efecte vor avea ce fac aceștia plus specialiștii din instituțiile acreditate.

Din ce studii și analize reiese faptul ca in următorii ani vom avea de a face cu un cutremur major? Scrieți-ne pe email, fixam o întâlnire, veniți la noi și va prezentam cum sta situația de fapt și nu ce visează unu sau altul ca prin 2040 sau 2080, iar dacă nu avem dreptate ne retragem din acest domeniu.

Cutremur de peste 7 grade pe Richter în România
Cutremur de peste 7 grade pe Richter în România. Sursa foto: observator.tv

”Nu se pot prezice cutremurele cu 6 ore înainte”

Dacă vom zice când acest cutremur va avea loc, cu siguranța NU… atata timp cât exista nepăsare, corupție și rea-voința dar îl vom anunța cu 6 ore înainte! Dacă atitudinea celor in cauza se va schimba și vom vedea bunăvoința avem capacitatea de a anunța acest tip de cutremur cu luni de zile, săptămâni sau zile. nu suntem obligați sa anunțam și mai ales sa anunțam persoane corupte rău-voitoare sau alți frustrați. Numărătoarea inversa a început aviz celor care se simt in cauza”, au transmis cei de la Seismic Center.

Autoritățile în domeniu îi contrazic și spun că nu există tehnologia necesară pentru detectarea unui cutremur. Mai mult, directorul Institutului de Fizucă a Pământului, Constantin Ionescu, a declarat pentru dcnews.ro că nici nu a auzit de organizația respectivă, dar dacă chiar au un astfel de sistem ar trebui să colaboreze.

”Deocamdată nu se pot prezice cutremurele cu 6 ore înainte. Nu există nici tehnologie, nici cercetările din zona seismică din Vrancea nu permit o astfel de estimare exactă. Noi nu știm cine este acea organizație, ce specialiști în seismologie au. Nu știm nimic despre ei. Niciodată nu am intrat în conexiune. Nu ne-am întâlnit într-o conferință. Nu m-au contactat până acum. Dar dacă au metode software sau alte metode care pot să prezică cutremurele cu 6 ore înainte precum spun, putem să colaborăm a concluzionat Constantin Ionescu.