Fotbal international

Sergio Ramos, cerinţă specială înainte de Real Madrid – Barcelona! Vrea o avere ca să-şi prelungească contractul

27.02.2019 | 20:39
Sergio Ramos cerinta speciala inainte de Real Madrid  Barcelona Vrea o avere ca sasi prelungeasca contractul

Sergio Ramos are o cerinţă specială înainte de Real Madrid – Barcelona, manşa retur a semifinalelor din Cupa Spaniei. Căpitanul madrilenilor se apropie de finalul contractului cu formaţia de pe “Santiago Bernabeu”, acord care se încheie în vara anului viitor, iar fotbalistul de 32 de ani a început negocierile.

Sergio Ramos, negocieri înainte de Real Madrid – Barcelona

Fundaşul central al lui Real Madrid a purtat mai multe discuţii cu Florentino Perez înainte de meciul Real Madrid – Barcelona, partidă programată să se dispute miercuri, de la ora 22:00. Conform Don Balon, Sergio Ramos cere un salariu de aproape 20 de milioane de euro, la fel cât câştigă Gareth Bale, cel mai bine plătit jucător al echipei antrenate de Santiago Solari.

Chiar dacă este unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei, Sergio Ramos s-a lovit de refuzul oficialilor clubului. Conducătorii “galacticilor” sunt pregătiţi să negocieze la sânge un nou contract al lui Sergio Ramos, mai ales că îşi doresc ca fundaşul de 31 de ani să rămână la echipă, dar nu vor să accepte salariul cerut de acesta.

Sergio Ramos, cerinţă specială înainte de Real Madrid - Barcelona. Câţi bani cere ca să semneze un nou contract
Sergio Ramos, cerinţă specială înainte de Real Madrid – Barcelona. Câţi bani cere ca să semneze un nou contract

Sergio Ramos îşi aşteaptă pedeapsa de la UEFA

Sergio Ramos este în centrul unui scandal după ce a primit un cartonaş galben în finalul meciului Ajax – Real Madrid 1-2, manşa tur a optimilor de finală din Liga Campionilor. La finalul partidei, fundaşul spaniol a recunoscut că a forţat primirea avertismentului pentru a fi suspendat în retur.

“Nu o să vă mint, iar după ceea ce ați văzut, aș minți dacă v-aș spune că nu a fost ceva la care m-am gândit. Nu că mi-aș subestima adversarul, crezând că dubla e jucată, dar în fotbal e vorba de a lua decizii complicate”, a declarat Sergio Ramos. Miercuri, presa din Spania a anunţat că fundaşul de 31 de ani ar putea să fie primească două etape de suspendare şi să rateze şi turul din faza sferturilor de finală.

Tags: