Sporturi

Simona Halep, în mare dificultate la Wuhan! A cerut intervenţia doctorilor

25.09.2018 | 18:31
Simona Halep in mare dificultate la Wuhan A cerut interventia doctorilor

Simona Halep pare să aibă în continuare probleme de ordin fizic. Liderul mondial din WTA a început lent partida din turul secund de la Wuhan, iar adversara sa a ajuns rapid la 5-0 în prima manşă. Până la acest moment, românca din fruntea clasamentului mondial a părut absentă, neştiind ce soluţii să aplice jocului slovacei. Vezi toate detaliile despre meciurile de la WTA Wuhan accesând aplicaţia de mai jos: scoruri game cu game, programul complet al meciurilor şi toate rezultatele zilei din China.

Liderul mondial din WTA a cerut intervenţia medicilor acuzând dureri la coapsa piciorului stâng şi la gât, părând că are probleme şi în zona lombară. Doctorii i-au acrodat sportivei noastre o pastilă, iar Simona a revenit pe teren. Chiar şi aşa, dificultăţile la serviciu au fost iminente pe tot parcursul primul set.

Simona Halep nu scapă de problemele medicale

Cibulkova a fost în priză tot mereu, iar când Simona a cerut intervenţia medicilor, ea a apelat la sfaturile antrenorului său. Câştigătoarea acestui meci o va întâlni în optimile de finală la Wuhan pe Daria Kasatkina, care a reuşit o victorie de senzaţie în faţa chinezoaicei Xiy Wang, scor 6-1, 3-6, 7-6 (8).

Înainte de acest meci, Simona Halep a efectuat la Wuhan mai multe antrenamente, iar într-unul din ele s-a plâns de dureri în zona spatelui.  Membrii staffului său au intervenit imediat şi s-au asigurat că totul e în regulă cu românca din fruntea clasamentului mondial. La Wuhan, în lipsa antrenorului Darren Cahill, care petrece în această perioadă timpul alături de familia lui şi care va reveni alături de liderul mondial la turneele de la Beijing şi Singapore, pe lângă preparatorul fizic, Teo Cercel, car ejoacă şi rolul antrenorului la Wuhan, şi fizioterapeutul Andrei Cirstofor, sportiva noastră va avea alături un nou membru, pe William Birău, sparring-partner-ul jucătoarelor noastre din echipa de Fed Cup a României.

Tags: