Sporturi

Simona Halep se distanțează în clasament fără să joace! Wozniacki pierde puncte

25.07.2018 | 14:44
Simona Halep se distanteaza in clasament fara sa joace Wozniacki pierde puncte
ADVERTISEMENT

Simona Halep se distanțează în clasament fără să joace. Deși se află într-o vacanță prelungită după Wimbledon 2018, românca nu are deloc pusă în pericol poziția de lider mondial. Ba mai mult, își va consolida avantajul în fața Carolinei Wozniacki la actualizarea care se va face luni, 30 iunie. Daneza pierde punctele pe care le câștigase anul trecut la Bastad, unde a jucat semifinale.

La afișarea clasamentului WTA pentru această săptămână, Simona Halep își păstra același avans ca după turneul de la Wimbledon, de 831 de puncte în fața ocupantei locului 2, Caroline Wozniacki. Săptămâna viitoare, acest avans va crește și va fi de 911 puncte. Asta pentru că daneza a decis, forțată și de împrejurări, să nu joace în această săptămână și să își continue vacanța.

ADVERTISEMENT

Simona Halep se distanțează în clasament fără să joace. Turneul de la Bastad, desfiinţat

Simona Halep ia avans în WTA deşi nu joacă, iar explicaţia este simplă. Anul trecut, Wozniacki a surprins multă lume și a acceptat să meargă în Suedia, la un turneu de mică importanță, la scurt timp după Wimbledon. Asta chiar dacă a însemnat revenirea pe zgură, chiar înainte de trecerea pe hardul american. O decizie în genul celei pe care Simona a luat-o atunci când a venit la Bucureşti, în două rânduri. Şi cam din aceleaşi motive, fiind vorba de o ţară nordică, unde daneza are foarte mulţi fani.

Simona Halep se distanțează în clasament fără să joace
Caroline Wozniacki. locul 2 WTA, a jucat semifinale la Bastad 2017

O revenire la Bastad ar fi fost imposibilă în 2018 pentru Wozniacki. Asta pentru că turneul din Suedia şi-a încheiat perioada de licenţă şi a fost mutat la Moscova, acolo unde cea mai bine clasată jucătoare prezentă este Julia Goerges, locul 10. Iar singura româncă este Irina Bara, calificată în turul 2. Astfel, Wozniacki şi-a prelungit şi ea perioada de vacanţă şi revine în circuit pentru Rogers Cup, pe 6 august. La fel ca şi Simona Halep, dar şi Serena Williams, cea care a primit un wild-card din partea organizatorilor. Simona Halep ia avans în WTA şi va avea 911 puncte mai multe decât daneza la actualizarea din 30 iunie.

ADVERTISEMENT