Sporturi

Simona Halep şi Darren Cahill s-au despărţit! Mesajul antrenorului

09.11.2018 | 21:40
Simona Halep si Darren Cahill sau despartit Mesajul antrenorului

Simona Halep şi Darren Cahill s-au despărţit! Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a anunţat vineri seara pe contul personal de Instagram că parteneriatul său cu românca din fruntea clsamentului mondial a luat sfârşit din cauza unor motive de ordin familial. Vestea tehnicianului de la Antipozi a venit ca un şoc pentru toată suflarea iubitorilor sportului alb întrucât sezonul celor doi a fost unul de apogeu. Simona Halep a reuşit, în premieră, sub îndrumarea lui Darren, că cucerească un titlu de Grand Slam, anul acesta, la Roland Garros.

“Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua parteneriatul nostru în 2019 din motive familiale din partea mea. După multe gânduri şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni petrecute pe drum departe de familia mea, am decis să iau o pauză de un an de la antrenorat pentru a fi acasă şi pentru a-mi susţine copiii în momentele importante ale vieţii lor, cu ultimii ani de liceu, sporturi, pregătiri de facultate şi toate cele care vor cere timp”, a scris australianul pe contul personal de Instagram.

Darren Cahill a pus capăt colaborării cu Simona Halep

“Aş vrea să-i mulţumesc Simonei pentru patru ani minunaţi. Inţelegerea ei, personalitatea, etica muncii, generoziteatea şi profesionalismul au făcut să fie o reală plăcere să fiu de partea ei ca antrenor. Este o femeie tânără pe care o respect mult, iar asta e mai important decât orice rezultat atins. Practic, am avut job-ul visurilor mele şi vreau să-i mulţumesc pentru asta, şi pentru şansa de a lucra cu cineva atât de talentat şi dedicat”, a mai scris tehnicianul australian.

“Îi doresc Simonei şi echipei ei tot succesul din lume şi de abia aştept să o susţin de pe margine anul viitor. Câteva cuvinte şi pentru Teo Cercel, Andrei Cristofor şi Virgina Ruzici, care ne-au susţinut, au crezut, ne-au fost prieteni şi au lucrat din greu în toţi aceşti ani. Şi în final, suporterilor români care au arătat mereu susţinere de neclintit şi pasiune pentru fata noastră. Sunteţi cei mai tari, pe bune! Mulţumesc pentru că aţi adoptat un australian pentru patru ani ca şi cum aş fi unul de-al vostru. M-aţi făcut să mă simt ca acasă în România! Mulţumesc. Voi continua să lucrez pentru ESPN la Australian Open, Wimbledon şi US Open în 2019. Cu drag, Darren”, a mai scris Cahill. Simona Halep a scris şi ea un mesaj de mulţumire pentru cel care i-a fost alături în ultimii patru ani.