News

Sinucidere în Dâmboviţa. Un militar a fost găsit spânzurat. Ce probleme ar fi avut

31.08.2019 | 13:46
Fetița s-a spânzurat la numai 12 ani/ Sursa foto - facebook

Sinucidere în județul Dâmboviţa, acolo unde un militar a fost găsit spânzurat într-un garaj al unității din Boteni. Colegii și apropiații au rămaș șocați de veste, mai ales că îl știau pe bărbat ca fiind un om liniștit și mereu vesel. Din primele informații, acesta ar fi intrat în depresie, după ce soția l-a anunţat că vrea să divorțeze. Polițiștii din Titu au intrat în alertă încă de la primele ore ale dimineţii.

Sinucidere în Dâmboviţa

Aceștia au mers de urgență la garajul auto al unității militare unde au descoperit un bărbat, în vârstă de 35 de ani, spânzurat. Nu a durat mult până când s-a aflat că acesta era angajat al unității încă din 2015 și reușise să treacă toate testele psihologice. Cu toate acestea, surse judiciare au precizat că militarul ar fi avut probleme în familie și că mariajul lui se îndrepta spre destrămare, după ce soția părea decisă să-l părăsească.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind făcute sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Militar Ploieşti, precizează reprezentanții IPJ Dâmbovița. „În această dimineață, în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Titu au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, domiciliat în Găești  a fost găsit spânzurat într-un garaj auto al unității militare.

Sinucidere în Dâmboviţa. Sinucidere
Procurorii militari se ocupă acum de caz. Sursa foto – facebook

Un militar a fost găsit spânzurat

Mai multe echipaje s-au deplasat acolo de urgență, însă, din păcate am fost nevoiți să constatăm decesul. Persoana în cauză și-a luat viața, însă detalii exacte despre ce s-a întâmplat vom putea avea la sfârșitul anchetei. Procurorii criminaliști au preluat cazul și au început imediat să cerceteze situația. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost dus la morgă pentru autopsie.

Familia acestuia a fost anunțată despre tragedie care a avut loc și urmează ca mai mulţi oameni să fie audiaţi. Printre ei se vor afla rude, dar şi prieteni ai bărbatului”, au declarat reprezentanți ai Poliției

 

 

Tags: