Site-urile de filme piratate, interzise în România?! Ce au decis judecătorii

Dan Suta   
în Hot News
20/06/2019, 10:31
Site-urile de filme piratate, interzise în România?! Ce au decis judecătorii
Site-urile de filme piratate, la un pas de interzicere. Sursa foto: filmehd.net

Judecătorii din România au dat o sentință care obligă operatorii de Internet să blocheze site-urile cu filme piratate, în urma mai multor reclamații primite de la Twentieth Century Fox Film Corporation, Universal Studios, Warner Bros, Paramount Pictures, Disney Enterprises, Columbia Pictures și Sony Pictures, printre alte companii producătoare de filme.

Motivarea judecătorilor în dosarul site-urilor de filme piratate

Decizia este una fără precedent în România și vizează în special trei site-uri care postează filme recente produse de 8 producții cinematografice, cele care au făcut reclamația. Este vorba despre filmehd.net, filmeonline2013.biz și thepiratebay.org, care folosește tehnologia torrent.

Sentința de interzicere a acestor site-uri a fost dată de Tribunalul București și nu este una definitivă. Ea poate fi atacată, iar motivarea acestei hotărâri a fost publicată săptămâna trecută. „Astfel, fără ca pârâții (operatorii de internet-n.red.) să realizeze practic o achiesare la pretenția reclamanților (companiile de producție cinematografică – n.red.), aceștia, prin poziția oferită, au întărit convingerea tribunalului ca metoda aleasă, de blocare la nivel DNS a accesului clienților acestora pentru serviciile de acces la internet prin punct fix, la website-urile accesibile în prezent la locațiile online indicate mai sus, este posibilă tehnic, parății nefăcând nicio opoziție cu privire la aceasta”, se arată în motivarea judecătorilor.

8 companii americane au dat trei site-uri românești în judecată. Sursa foto: Cinemagia

Decizia, luată în baza Legii nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna

Decizia instanței s-a dat în baza Legii nr. 8/1996 care reglementează drepturile de autor și alte drepturi conexe. Aici s-a aplicat și Convenția de la Berna care protejează operele literare și artistice, la opere artistice intrând, așadar, și producțiile cinematografice. Companiile americane au oferit și probe în reclamația făcută, aducând în dosar capturi de ecran de pe respectivele site-uri cu filme piratate.

Poziția operatorilor de Internet a fost una defensivă în acest caz fără să conteste temeinicia solicitărilor făcute de companiile care se plâng că se încalcă drepturile de autor.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles