Sport

Sorana Cîrstea, dueluri tari la New York! Românca va juca pentru un premiu uriaş! Cine e prima adversară

După ce Simona Halep a câştigat prima ediţie (la feminin) a Tie Break Tens, în 2017, anul acesta Sorana Cîrstea se va lupta cu alte 7 jucătoare pentru un sfert de milion de dolari.
02.03.2018 | 16:58
Sorana Cirstea dueluri tari la New York Romanca va juca pentru un premiu urias Cine e prima adversara

Sorana Cîrstea (35 WTA) o va întâlni în prima partidă a competiţiei desfăşurate în scop caritabil pe Shuai Zhang (33 WTA), a doua jucătoare din China în clasamentul mondial, după Shuai Peng (31 WTA). Cele două tenismene s-au mai întâlnit până în prezent o singură dată, în 2008, la un turneu ITF din Cuneo, Italia. Atunci, românca se impunea, scor 6-3, 4-6, 6-3. De data aceasta însă, nu se vor disputa partide în format normal, ci în formatul unui singur tie-break până la 10, iar jucătorul care serveşte primul va fi tras la sorţi.

Dacă va trece de Shuai Zhang, Sorana Cîrstea va avea o misiune foarte dificilă în semifinale. Tragerea la sorţi a stabilit un duel tare în primul tur, între Serena Williams şi Marion Bartoli. Ambele jucătoare revin în circuit după o vreme îndelungată, Serena Williams lipsind timp de 14 luni pentru ca anul trecut să devină mamă pentru prima dată, iar Marion Bartoli 4 ani şi jumătate, timp în care s-a luptat din răsputeri pentru a-şi pune starea de sănătate pe linia de plutire. Învingătoarea acestui meci-eveniment va juca în semifinale împotriva Soranei Cîrstea sau a chinezoaicei Shuai Zhang.

New York, gazda marelui eveniment caritabil

Primele trei ediţii ale Tie Break Tens s-au disputat la Londra, Viena şi Madrid. Ediţia a 4-a se va disputa în New York, la Madison Square Garden, pe 5 martie, iar sistemul va fi eliminatoriu. Pe partea cealaltă de tablou, sora mai mare a Serenei, Venus Williams, o va înfrunta pe Elina Svitolina (4 WTA), iar Coco Vandeweghe pe Daniela Hantuchova. Cu una dintre cele 4 jucătoare se poate întâlni Sorana Cîrstea dacă va trece de Shuai Zhang, Serena Williams sau Marion Bartoli.

Anul trecut la acelaşi turneu (desfăşurat la Madrid), câştigătoare a fost Simona Halep. Jucătoarea noastră a trecut atunci de Konta, Puig şi Kuzneţova. Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe pagina de Facebook a evenimentului, în noaptea de luni spre marţi, începând cu ora 2:00 (ora României).