Soția lui Marcel Pușcaș are probleme la DNA! Acuzată că a luat mită

Eduard Nicolae Popa    Ionut Neamţu   
în Sport
17/05/2018, 14:07
Soția lui Marcel Pușcaș are probleme la DNA! Acuzată că a luat mită
Marcel Pușcaș a ieșit pe locul 3 la alegerile FRF din 18 aprilie

Elena Burlan-Pușcaș, soția lui Marcel Pușcaș, a fost pusă sub urmărire penală de către procurorii DNA. De asemenea, DNA cere arestare preventivă a soției lui Pușcaș.

Procurorii anti-corupție susțin că soția fostului candidat la șefia FRF, care este judecător la Tribunalul București, ar fi primit mită de la patru inculpați, dintre care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat. În schimbul acestei sume, Elena Pușcaș ar fi înlocuirea măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și a pronunțat pedepse cu suspendarea executării față de toți inculpații din dosarul respectiv.

Soția lui Marcel Pușcaș a primit mită de 50.000 de euro

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la data de 17 mai 2018, au înaintat Curții de Apel București referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpatei

BURLAN-PUȘCAȘ ELENA, la data faptelor și în prezent judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Anterior, la data de 16 mai 2018, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei Burlan-Pușcaș Elena, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea menționată.

În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la D.N.A. în anul 2016, au fost identificate date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârșirea unor infracțiuni cu violență, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menționată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească (din care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro.

Banii respectivi au fost primiți de magistrat pentru a dispune față de cei doi inculpați cercetați pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a și întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 – 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluții au fost desființate de instanța superioară de control judiciar.

În același context, pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentință din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Pușcaș Elena a pronunțat pedepse cu suspendarea executării față de toți inculpații din dosarul respectiv.

În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.

Inculpatei Burlan-Pușcaș Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles