Sport

Șase sportivi români au participat în 2018 la Gay Games, olimpiada comunității LGBT

07.10.2018 | 18:03
Sase sportivi romani au participat in 2018 la Gay Games olimpiada comunitatii LGBT

De trei decenii au loc competiții în care participanții care susțin drepturile comunității LGBT se reunesc sub steagul jocurilor olimpice destinate lor, denumite Gay Games. În 2018 competiția a avut loc la Paris, prilej cu care au participat în cadrul concursurilor șase sportivi români.

Ultimele jocuri Gay  Games de la Paris s-au desfășurat în perioada 4-12 august. La competiție au participat peste 10.000 de sportivi care au reprezentat peste 80 de țări din lume, inclusiv unele în care homosexualitatea încă mai este condamnată penal. Portdrapelul țării noastre a fost Gabriel, un cetățean român stabilit la Paris.

Gepostet von Gabriel Mn am Sonntag, 5. August 2018

Ce spun sportivii români gay care au participat la jocurile de la Paris

Dintre cei șase sportivi români se numără și mai mulți practicanți amatori, printre care și Andrei Ion, militant al cauzei LGBT, care a participat la probele de 5.000 și 10.000 de metri.

„Printre persoanele LGBT sunt şi sportivi care doresc să fie acceptaţi ca atare  continuând totodată să practice sportul de performanţă. Pentru că există cazuri de homofobie în sport şi pentru că homofobia este încă destul de mare în ţară, vrem ca sportivii să nu renunţe la carieră şi să continue să facă sport de performanţă. Mesajul nostru este să luptăm împotriva homofobiei în sport. Eu nu sunt sportiv de performanţă, am venit aici doar ca să transmit un mesaj să punem capăt homofobiei în sport şi să spirjinim sportivii de performanţă”, a declarat Andrei, într-un interviu acordat RFI.

De asemenea, alte trei românce lesbiene au jucat într-o echipă internațională gay. Teodora, una dintre ele, s-a arătat foarte optimistă după participarea la Gay Games 2018: „Eu mi-aş dori tare mult ca experienţa pe care noi o acumulăm aici s-o putem transpune acasă în programe şi în idei de proiecte cu care am putea ajuta comunitatea cum ar fi grupuri de sport, întâlniri săptămânale, antrenamente, ieşiri în parc în care să se facă mişcare şi networking, lucruri care ar permite lumii să rămână în contact cu această parte a societăţii”, a spus sportiva, pentru sursa citată.